- Vrem doar să facem un bine...șopti Marian în timp ce îi tremura tot corpul de parcă ar fi făcut hipotermie. Domnule, vă rog ascultați-mă, nu conspirăm să cucerim lumea, suntem doar câțiva oameni care vor să repare problemele societății noastre, atât în plan social cât și spiritual. Aveți soție sau copii? Char vreți să aibă parte de problemele pe care le-am avut și noi? Nu vă cer să ne ajutați... doar să vă prefaceți că nu ne-ați văzut, spuse Marian încercând să își ascundă instinctul de a plânge de disperare.
- Am doar un băiat, iar pramatia aia e din fosta căsătorie a nevestei mele, zise bărbatul și își drese vocea într-un mod scârbos. Nu îmi prea pasă de el, murmură acesta și scuipă fără pic de jenă pe parchet. Chiar crezi că îmi pasă dacă îi merge bine societății? Cât timp oamenii nu știu că i-ai ajutat... nu are rost să o faci. Cu ce te ajută să salvezi o persoană dacă nu află restul oamenilor? Aveți o casă frumoasă, mi-ar plăcea să locuiesc în ea. Aș face niște mici modificări, șopti acesta aruncând o carte din bibliotecă pe podea. Conacul lui Cain, suna super.
- Ți-o dau, toată casa este doar a ta, doar pleacă... murmură Adam atât de încordat încât aproape că își spărgea dinții de cât de tare îi încleșta.
- Casa și încă o sută de mii de euro, batem palma? spuse Cain și își îndreptă mâna spre bărbatul care rămăsese fără cuvinte. Nu te revolta, risc multe, pot face și eu închisoare dacă nu sunteți capabili să vă ascundeți.
- Hei ! Nu ți se pare că ești prea nesimțit! se revoltă Marian și se puse în fața șantagistului. Noi vrem să facem o lume în care corupția va fi doar o amintire urâtă și tu ... tu ... cum îndrăznești! Strigă băiatul ținându-și mâna dreaptă, care tremura de parcă ar fi căpătat conștiință proprie, cu cea stângă.
-Marian, calmează-te, te rog... șopti unul dinte bărbații așezați pe canapea. Vom strânge mână de la mână și vom rezolva.
- Bine... murmură copilul aproape turbat de furie.
- Atunci ne-am înțeles, zise Cain și se îndreptă spre ușă. Mâine aștept actele casei, poate o să schimb suma la două sute de mii, mă mai gândesc, șopti cu un surâs flegmatic.
Cain merse doi pași, iar Marian îl izbi de o bibliotecă. Aceasta începu să se clatine și se prăvăli peste șantagist precum un bolovan din vârful unui munte. În toată încăperea se așternu o tăcere morbidă, era precum cea întâlnită doar în interiorul unui coșciug vechi de câteva sute de ani. Toate cărțile de istorie, știință și filosofie îi formau pământul din care omul se naște și e opțiunea lui dacă vrea să fie legat de el, iar scândurile bibliotecii se transformau într-un sicriu, lucrul pe care un om încearcă să îl evite toată viața. Păcat că mormântul său nu avea nici măcar o cruce improvizată de hologramă sau de masa împânzită de paharele de vin scăpate, unii oameni au ghinionul să își abandoneze carnea fără să pună un semn unde au lăsat-o. Camarazii încercuiră cadavrul și începură să se închine sau să repete precum morile stricate „Ce vom face?", doar Marian și Adam se uitau la acesta cu priviri inerte:
- Tu l-ai ucis, tu îl îngropi. Să nu o faci în apropierea curții mele, spuse Adam într-un mod atât de mecanic încât GPS-ul ar fi părut o persoană vioaie.
- Nu îl voi îngropa, oricum nu are rost, sunt prea multe camere de supraveghere. Probabil nu va dura mai mult de două zile până vor afla. Partea tristă este că voi primi de zece ori mai mulți ani de pușcărie pentru manifestul nostru decât pentru uciderea acestui gunoi, Dumnezeu să-l ierte.
- Nu, nu, nu v...v...vor afla de manifestul nostru, dacă reușim să scăpăm de cadavru putem să ne continuăm drumul către o lume mai bună. Nu ? zise extrem de disperat unul din bărbați, după încercă să se aprobe singur dând din cap și schițând un zâmbet pierdut de realitate.
- Nu avem cum să punem în aplicare ideile noastre inovatoare. Ele trebuie realizate de persoane spirituale, calme, puternice și cu o inteligență de invidiat. După câte vedeți, eu sunt doar un animal ghidat de instinct, dovadă este scârboșenia aia de pe jos. Mă duc undeva, într-un loc liniștit, nu are rost să ascundem cadavrul, vor afla oricum de noi... Dar nici de-al naibii nu mă autodenunț, să își merite pâinea aia mucegăită pe care am încercat să le-o transform într-o friptură. Salut, spuse Marian și își aprinse o țigară în timp ce ieșea din casa care înghețase sub tăcerea nopții.
- Sper să te simți mai bine copile, mi-ar fi plăcut foarte mult să particip la nunta dumitale și să îți citesc primul articol. Așa a fost să fie, poate Dumnezeu nu ține atât de mult la noi, ne-am făcut speranțe inutile... murmură Adam și căzu în genunchi în fața maldărului de cărți.
- Hei, poate mă ajută un zâmbet, așaspune iubita mea mereu, zise Marian energic în timp ce prietenul să plângea șiîși rupea părul din cap. Aș fi vrut să pot înlocui substantivul „iubita" cu„soția", murmură băiatul
