Drumul spre mine [+18] #vecini vol 2

Capitolul 5

Capitolul 5

Viața, lămâile și limonada

Carina

Telefonul Mariei de sâmbătă nu mă surprinde, însă vizita ei pe seară o face. Este prietena mea, dar are un program foarte încărcat și de obicei, ca să ne vedem, ne facem planuri cu cel puțin o săptămână înainte. Azi, însă, m-a sunat să mă întrebe dacă sunt acasă, că vine pe la mine, și uite cum mă ridic repede de pe canapea când aud soneria.

Deschid în grabă și foarte fericită că îmi revăd prietena după săptămâni bune, însă zâmbetul îmi îngheață pe chip când văd că nu este singură. Este împreună cu o tipă brunetă și foarte frumoasă, pe care o recunosc imediat. Alina.

Chipul acesteia este blând și nu văd în ochii ei nicio dorință de a sări în părul meu, ca apoi să ne zgâriem și să ne batem ca două mâțe nebune. Iar asta mă surprinde.

— Hei! zice Maria către mine, luându-mă în brațe și împingându-mă repede în casă, urmată de Alina care zâmbește la gestul de afecțiune al prietenei mele.

— Bună! o salut, dar în același timp mă uit și la bruneta care îmi răspunde tot cu un „bună!", dar mai reținut.

Le fac loc să între și încerc să îmi liniștesc respirația agitată de vederea acestei femei la mine în casă. Nu pot însă să nu mă întreb: ce dracu' ai făcut, Maria?

— Ți-o amintești pe Alina, nu?

— Din poveștile tale, îi spun eu cu o ușoară reținere și îi întind o mână brunetei. Îmi pare rău, mă adresez ei de data asta, au trecut prea mulți ani de când ne-am cunoscut și ne-am văzut pentru singura dată.

Îmi zâmbește sincer și asta mă face să fiu și mai confuză. Ce naiba se întâmplă?

— Sunt sigură că ne-am intersectat prin cartier, dar nici eu nu te-am recunoscut. Și chiar am o memorie vizuală foarte bună!

— Felicitări! îi zâmbesc sincer. Eu nu mă pot lăuda cu o astfel de abilitate.

Intrăm în sufragerie și le poftesc să ia loc pe canapea, iar eu mă așez pe latura scurtă a acesteia, uitându-mă la ele.

— Cu ce vă servesc? Am apă, ceai, vin și niște cidru.

— Apă, zice Maria.

— Vin, zice și Alina și pentru prima dată simt un pic de emoție în vocea ei.

Pe fundal se aude doar televizorul în timp ce le pregătesc băuturile, și decid să îmi pun și mie un pahar de vin.

— Am un vin roze bun. Este ok sau preferi altceva? Am de toate.

— Ce înseamnă să fii femeie singură! comentează amuzată Maria.

— Am atâta vin pentru că șeful meu și secretara lui nu știu să facă alte cadouri decât sticle de vin. Nu ai idee câte mai dau în stânga și în dreapta!

— Roze e perfect, răspunde Alina.

— Maria, întreb eu, sigur nu vrei și tu?

— Sunt cu mașina. Și știi că nu mă dau în vânt după alcool.

— Asta pentru că ai o viață liniștită. Dacă erai la fel de agitată ca mine, crede-mă că înțelegeai de ce e necesară o sticlă de vin în casă după o zi grea și plină de înjurături la birou.

Râdem toate în timp ce mă apropii de ele cu paharele.

Luăm fiecare câte o gură și se lasă liniștea. Eu simt că cele două au ceva de spus, pentru că le văd cum își aruncă priviri pe ascuns, în timp ce inima mea continuă să bată speriată în piept.