Drumul spre mine [+18] #vecini vol 2

Capitolul 8

Capitolul 8

Ce își doresc bărbații

Cătălin

Mă așez pe marginea patului cu telefonul în mână, verificând o aplicație cu mașini de vânzare din străinătate. Tot aștept să apară ceva interesant și să cumpăr o nouă mașină pentru firma mea de închirieri auto.

Cu mintea rătăcind în toate părțile, îmi bag absent picioarele în adidașii negri lăsați lângă un perete din cameră.

Și deodată mă lovește un gând. Tipa asta tocmai mi-a zis că sunt slab la pat?

Dă-mă dracu', că asta e o premieră! Am mai avut aventuri extraconjugale în ultimii ani, nu fac un sport din asta – pentru că e multă bătaie de cap și femeile tind să creadă că după o partidă de sex cu tine ești bărbatul lor și au drepturi, chiar dacă ele știu că sunt însurat – dar niciuna nu s-a plâns. Ba, din contră, nu mai scăpam de ele, dornice măcar de un futai ocazional, fără alte pretenții! Iar asta mi-a zis că nu sunt bun la pat? Femeia e nebună?

A vrut să o fut, că doar de-asta m-a căutat de la început, așa că asta am făcut!

Oricum e de apreciat că e o femeie care știe ce vrea și puține au curajul să insiste doar pentru o partidă de sex cu un tip pe care au pus ochii în cartier. A acționat ca un bărbat: a văzut marfa și a vrut să o testeze. Doar că domnișoara K nu a fost mulțumită de marfă, aspect care nu m-ar interesa atâta timp cât nu este vorba de mine și orgoliul meu masculin.

Dacă ar fi una cu care nu m-aș mai vedea în vecii vecilor, poate că aș depăși momentul destul de repede. Dar îmi dau o palmă peste frunte când îmi dau seama că o să mă tot întâlnesc cu ea prin cartier, și de fiecare dată o să îmi amintesc de cuvintele ei, şi mă voi gândi că se uită la mine și zice: „uite și pe ăsta care nu e bun la pat."

Nu mă simt deloc confortabil cu treaba asta. M-a pus dracu' să mi-o trag cu una din cartier!

Cum a zis că o cheamă? O am în telefon „K" și așa mi-a rămas și în minte. Are și un nume mai rar întâlnit... Cristina... Cătălina... Corina... Carina!

Of, Carina, Carina... nu te-am sărutat de la gât în jos?

Îmi iau telefonul, cheile de la mașină și ce mai am prin cameră, uitându-mă atent să nu uit ceva, că nu mai am de gând să mă întorc vreodată aici, și ies. La recepție plătesc apa consumată de K, camera fiind plătită de când am ajuns, și plec.

Are biroul în zonă. Oare pe unde? Dar ce contează?

Auzi la ea, că nu am sărutat-o mai jos de gât! Păi poate că așa e, nici nu m-am gândit la asta. Eu am vrut să i-o trag, că e bună rău – și dacă mi s-a oferit pe tavă, prost eram să o refuz –, să termin și să plec! Și asta am făcut. Dar să îmi spună că nu sunt bun la pat e deja prea mult, iar cuvintele ei continuă să mă macine chiar și la câteva ore după întâlnirea cu pricina.

Ajung în cartier spre seară, încă gândindu-mă cum de am intrat în tot jocul ăsta nebun. Înainte să parchez mașina la mine acasă, intru și pe strada ei, dar luminile sunt stinse, iar mașina ei lipsește, ceea ce mă face să trag concluzia că nu a ajuns încă. E pentru prima dată când mă întreb la ce oră ajunge ea de obicei, fiind deja trecut de ora șapte.

Întru în casă și fetița mea îmi vine imediat în cale fluturându-mi un desen.

— Tati! Tati! Uite ce casă frumoasă am desenat azi la grădiniță!

O ridic în sus și o țin cu un braț, uitându-mă cu o atenție prefăcută la desenul mâzgălit pe hârtie.

— Tati, dar chiar te pricepi! îi spun cu entuziasm. Este foarte frumos!