Drumul spre mine [+18] #vecini vol 2

Capitolul 6

Capitolul 6

Lupta cu sine

Carina

După ce au plecat fetele am rămas singură în casă, dar, cel mai important, mai confuză ca niciodată.

Încerc să fug de gândurile implementate de ele, butonând televizorul de mai bine de o oră, fără să fiu atentă la imaginile din fața ochilor mei.

Cum au putut nebunele astea două să vină la mine cu astfel de propunere? Mai exact două propuneri, dar la fel de absurde și care au la bază același principiu: eu să mă culc cu Cătălin.

Off...

Alta, în locul meu, s-ar simți ușurată că are acordul soției de a se culca cu soțul acesteia, dar pe mine nu mă ajută. Mai ales când știu că ea ar fi conștientă de această aventură!

Off... Din nou...

Am reușit să scap de ele promițându-le că am să mă gândesc la toată povestea asta, dar în sinea mea știu care este cel mai bun lucru pe care trebuie să îl fac: să stau departe de el, așa cum mi-am propus când am aflat cine este cu adevărat. Mai mult, acum trebuie să stau departe și de nevastă-sa, care mă vede ca salvatoarea ei.

Ce femeie normală la cap vede într-o potențială amantă, o salvare?

Una care vrea să scape de bărbat, pentru că iubește pe altul, se pare!

Și credeam că EU sunt cea cu viața sentimentală făcută praf... Dar, din câte observ, am vecini mai nebuni ca mine.

A doua zi mă trezesc puțin mai târziu ca de obicei, din cauza unei nopți agitate. Mă îmbrac într-o pereche de colanți negri și un tricou sport, și ies să îmi fac rutina, evitând în continuare o anumită zonă. După o repriză bună de alergat pe străduțele pustii la ora asta a dimineții de duminică, mă îndrept spre cafenea, pentru a mă alimenta cu elixirul miraculos. Pe terasa cafenelei, îl văd pe el.

Este împreună cu un prieten, același cu care era când l-am văzut prima dată, amândoi cu cafelele în față. Mă privesc la fel ca în prima zi, doar că azi Cătălin are un zâmbet ștrengăresc pe chip și îmi face foarte subtil cu ochiul.

De ce m-am uitat spre el? Acum inima îmi bate mai tare decât atunci când alergam, iar stomacul mi-e invadat de fluturi.

Respir adânc și îmi aștept rândul la coada, având înaintea mea două persoane.

Brusc, în spatele meu simt o prezență masivă, și nu trebuie să mă întorc să aflu că este... el. Oftează intenționat și îi simt respirația pe ceafa dezgolită de părul prins în coadă. Un milion de fiori îmi străbat corpul și îmi mușc buza pentru a-mi opri orice altă reacție, cum ar fi să mă întorc cu totul spre el, să îi prind fața cu palmele și să îmi lipesc buzele de ale lui.

Dar el respiră din nou apăsat și de data asta nu pot rezista să nu mă întorc spre el cel puţin o secundă.

Și asta a fost greșeala capitală. Este atât de înalt, iar eu fără tocuri sunt forțată să îmi ridic capul spre el, dar fiind atât de aproape, pot observa clar cum ochii lui albaștri mă fixează cu o dorință pătrunzătoare, ce îi face să sclipească în lumina dimineții. Cât despre zâmbetul ștrengăresc, acesta ascunde promisiuni pe care tot corpul meu le simte.

La dracu', îl vreau mai mult ca oricând! Dar decizia mea e deja luată!

Mă întorc, cu greu, cu spatele la el făcând un pas în față, spre ultima persoană din fața mea care își așteaptă comanda. Vine și rândul meu, dar Cătălin profită că sunt aproape de tejgheaua din lemn pe care sunt plicurile cu zahăr și se lipește aproape complet cu pieptul mare de spatele meu, cuprinzându-mi talia cu o mână și se lungește după un plic de zahăr, apoi revine la locul lui, la coadă.