Return of Magic

3. Nikolai

Nikolai Vilin stătea pe câmpul de luptă alături de ceilalți doi necromanți: Naelys și Irene. Irene era în dreapta lui, cu mii de creaturi ale nopții în spatele ei, gata să ucidă pentru ea. Tânăra norviană era îmbrăcată cu o uniformă neagră și avea nișe bucle lungi și negre lăsate libere. I-a aruncat lui Nikolai o scurtă privire superioară cu ochii ei cenușii, apoi și-a reîndreptat atenția plictisită, spre Naelys. Naelys era cu câțiva metri mai în față de ei, cu părul drept și lung, auriu-argintiu, fluturându-i în adierea vântului. Ea era un arhimag aesiryan, printre cei mai puternici din câți existaseră. Stătea și
priviea miile de oameni care urmau să moară de mâna lor.

- VĂ SPUN O SINGURĂ DATĂ, E ULTIMA VOASTRĂ ȘANSĂ SĂ TRĂIȚI ȘI SĂ VĂ ÎNTOARCEȚI LA FAMILIILE VOASTRE. DACĂ NE ATACAȚI, AM OBLIGAȚIA DE A NU LĂSA NICIUN SUPRAVIEȚUITOR! a strigat tânăra peste câmp ca să fie auzită.

Generalul a părut să scuipe în pământ, apoi a strigat:

- NU NE VOM PLECA NICIODATĂ ÎN FAȚA VOASTRĂ, DEMONILOR! VĂ VOM NIMICII ȘI NE VOM RECĂPĂTA PĂMÂNTURILE PE CARE NI LE-AȚI LUAT! a strigat el spre ei, după care s-a întors spre oamenii săi. SOLDAȚI! PE POZIȚII! a strigat el, iar oamenii și-au pregătit puștile și mitralierele.

Naelys a oftat, și s-a întors spre el și Irene.

- Sunteți pregătiți? i-a întrebat ea.

- Eu sunt pregătită de mult. Ți-am spus că e o pierdere de vreme să încerci să negociezi cu ei! și-a dat Irene ochii peste cap.

Naelys l-a privit pe Nikolai cu ochii ei violet aprins de arhimag, ce erau într-un contrast frumos cu sclerotica neagră, semn că fusese înviată după mult timp de la moarte.

- Tu ești pregătit, băiete?

- Ca de fiecare dată! a oftat el, trecându-și o mână prin părul său nisipiu.

Naelys s-a întors cu spatele spre ei și și-a ridicat mâna dreaptă în aer. Tentacule întunecate au început să i se înfășoare în jurul brațului și i se ridicau din palmă, unduindu-se în aer ca niște șerpi, în mișcări animalice. Oamenii începuseră să tragă spre ei, dar Naelys crease dinainte un scut invizibil cu ajutorul gravitației. Nimic nu putea trece de el până ce ea nu-l dărâma. Dacă toate astea o secătuiau de puteri, o ascundea foarte bine.

Irene deja se urcase în spatele uneia dintre creaturi, ca aceasta să o ghideze în bezna ce avea să se creeze. Nikolai și-a pregătit niște pumnale lungi, deși ar fi preferat și el o mitralieră, dar zgomotul acesteia i-ar fi trădat poziția.

Naelys a strigat și și-a izbit pumnul întunecat de pământ, creând o explozie de întuneric ce în câteva secunde a împânzit întregul câmp. A anulat scutul, iar cei trei și creaturile lui Irene au gonit prin beznă spre oamenii buimăciți și speriați.

Avem abilitatea de a readuce oamenii la viață, iar noi ne folosim de puterile noastre ca să ucidem...a gândit Nikolai scrâșnind din dinți, în timp ce a tăiat beregata cuiva.

Erau la fel de orbi în întuneric ca oamenii, dar ei nu vedeau cu ochii când luptau în bezna lui Naelys. Deși erau toți trei necromanți, fiecare avea puterea lui: Naelys era arhimag, putea stăpâni aproape orice fel de materie ce-i înconjura, dar întunericul era specialitatea ei. Bezna fiind ca și prelungirea sa, simțea fiecare prezență ce se afla în ea, fiecare contur, fir de păr, picătură de sânge la fel de bine cum cineva simțea atingerea unei mâini pe piele. Nikolai simțea viața și moartea: simțea când moartea se apropia de el fie că era sub forma unui glonț, fie că era sub forma unui inamic. Era ca și cum ar fi fost într-un joc cu fundalul negru și plin de siluete roșii, ce erau echipa adversă și siluete verzi, care erau coechipierii. Așa se simțeau viața și moartea în jurul său, așa reușea el să lupte. Irene învia morții, dar sub forma unor creaturi monstruoase, iar sufletele lor îi erau loiale numai ei și îi ascultau orice ordin. Fiind creaturi ale nopții, vedeau în beznă la fel de bine ca și ziua. Irene era undeva pe aici, pe calul ei mort monstruos, care o purta prin câmpul acesta.