Return of Magic

8. Nikolai

 
  "Dragă Ren,

  Ce mai faci?"
 
  - Nu, este prea penibil! murmură el iritat, mototolind foaia.

  "Renese,

  îmi lipsește capitala, prietenii mei, și mai ales tu."

  Nikolai oftă zgomotos și rupsă hârtia nervos. În momente ca acesta, ar fi vrut să fie mai atent la orele de literatură.

  - Ți se pare că avem stocuri nelimitate de hârtie? întrebă Irene venind să ia niște coli de hârtie. Ce-ți ia atât să scrii o amărâtă de scrisoare?

  - Nu e așa ușor cum pare.

  - Serios? E! O! Scrisoare! Nu e să zici că ții un discurs în fața unei mulțimi de oameni! Trimiți scrisoare unei fete.

  - Deci...mă ajuți?

  - ...Ia pixul ăla în mână și notează odată.

  Nikolai luă pixul în mână și așteptă ca Irene să-i spună ce să scrie.

  Irene se sprijini de masă și-și dădu buclele negre pe spate, apoi își dreasă vocea.

  - "Dragă Renese, nu știu cum mai sunt acum lucrurile prin capitală, dar mi-ar face plăcere să-mi povestești. Aici este destul de greu, dar măcar am două colege minunate care mă ajută mereu..." Hei! De ce ai scris două scorpii? îl întrebă Irene încruntându-se.

  - Nu-mi place să o mint! ridică Nikolai din umeri, în timp ce Irene îl săgeta cu ochii ei cenușii.

  - Atunci presupun că te descurci și singur! ridică ea din umeri și dădu să se ridice.

  - Modific dacă vrei! sări el, privind-o rugător cu ochii săi albastru-verzui de vankovian.

  Nikolai avea înfățișarea tipică vankovienilor: ten deschis la culoare, păr nisipiu, ochii de culoarea lacurilor, maxilar proeminent, și un trup destul de înalt și atletic. Deși la 1,79 ar fii considerat cam scund printre bărbații din Vankov.

  - Lasă cum vrei, ce îmi pasă mie părerea unei fete despre mine! își dădu Irene ochii peste cap și se așeză la loc. Dar ar trebui să ai mai mult respect față de mine și Naelys. Mai ales față de mine!

  Nikolai se abținu să comenteze. Știa că dacă ar fi încercat să o contrazică acum, cel mai probabil nu l-ar mai fi ajutat cu scrisoarea.

  Mi-ar fi fost mult mai ușor dacă aveam un nenorocit telefon...

  - Unde rămăsesem? Aa! Da! "Îmi este destul de dificil aici, însă sper că măcar toată această muncă va merita și că ne vom revedea curând. Aștept să-mi răspunzi. Cu drag, Nikolai." E destul de bună?

  - E perfectă! zisă Nikolai recitind-o.

  - Dacă ziceai altceva te dădeam demonilor mei! zâmbi ea superior și se ridică, ștergându-și hainele de praf.

  - Mulțumesc! zisă el ridicându-se și pusă scrisoarea într-un plic, apoi se dusă spre cortul lui Naelys.

  Cortul vrăjitoarei era mai mare ca al lui și din pânză neagră. Nu înțelegea cum rezista acolo vara, dar părea că pe ea nu o deranjau niciodată temperaturile extreme, fie că era vorba de frig sau căldură. Nu știa dacă așa fusese și înainte sau dacă se datora faptului că a fost moartă o mie de ani, dar nu asta conta acum. După ultima discuție cu Naelys de acum câteva zile, cei doi evitaseră pe cât mai mult posibil să comunice, dar acum Nik își făcu curaj și intră în cortul acesteia.

  Înauntru era cam întunecat, dar măcar destul de spațios. Singura sursă de lumină era o torță cu o flacără mov închis ce se afla lângă biroul ei. În interior aproape totul era negru: lemnul biroului, materialele, hainele, lumânările. Când Nikolai ridică privirea, observă că partea de sus a cortului pe interior nu era complet neagră, era presărată cu puncte albe-argintii, unele unite între ele. Stele și constelații. Cine ar fi crezut că Naelys iubește stelele?

  - Cauți ceva? auzi o voce rece din spatele său, și tresări insesizabil când dădu de Naelys. Aceasta trecu pe lângă el, ducându-se țintă la biroul ei, fără ca măcar să-i arunce o privire.

  - Am o rugăminte.

  - Normal! pufni ea, aranjându-și hârtiile.

  Nikolai scoasă scrisoarea și se dusă spre Naelys. O așeză pe birou, în fața ei.

  - Poți teleporta asta pentru mine în capitală?

  Naelys apucă scrisoarea cu două unghii, de parcă s-ar fi molipsit dacă ar fi atins-o.

  - O scrisoare de dragoste? întrebă ea strâmbând din nas.

  - Nu! E doar o scrisoare pentru o prietenă! sări Nikolai să se apere, simțind cum îi ia fața foc.

  - Da...cum spui tu. Îmi poți da mai multe detalii despre locul unde vrei să ajungă? întrebă Naelys, încă ținând scrisoarea cu unghiile ei negre și analizând-o oarecum scârbită.

  - Sții cum arată palatul din Veniz?

  - Știam cum arăta acum 1000 de ani, înainte de renovări. Camerele poate diferă puțin, dar Imperatorul a păstrat structura! ridică ea din umeri. Descrie-mi camera ei dacă ai fost acolo.

  Nikolai stătu puțin pe gânduri ca să-și formeze mai bine imaginea în minte, apoi începu să descrie.

  - Este la etajul al treilea în aripa de Vest. Are priveliștea spre grădina Imperatritsei și dacă nu mă înșel, are geamul fix deasupra intrării din aripă. Este...

  - A patra cameră de la scări dacă o iei spre dreapta?

  - Da...De unde...

  - Ți-am spus, structura e aceeași! îl întrerupsă ea și flutură cu mâna liberă.

  Luă scrisoarea și o pusă între palme, apoi închisă ochii. Preț de câteva secunde, păru că devine mai palidă și scrisoarea dispăru. Apoi își reveni la culoarea ei naturală și deschisă ochii.

  - Gata!

  - Umm...Mersi! zisă Nikolai și dădu să plece.

  - Băiete...zisă Naelys, iar Nikolai se opri și se întoarsă spre ea. Să știi că iubirea este periculoasă și înșelătoare. Nici nu realizezi că te ucide, decât atunci când e prea târziu...

  - Nu e iubire! negă el și ieși, dar auzi când Naelys șopti mai mult pentru ea.

  - Și eu credeam la fel, așa ca tine...