Return of Magic

6. Tenebris

 
  Tenebris o văzu pe fata care curățase sala de dimineață plecând cu tânărul Lord Aristov de la petrecere.

  Ce are fata aia de a pus Marele Secerător ochii pe sufletul ei? Ce mai plănuiește idiotul de Daemon de a chemat Arcana și Secerătorii în capitală? se întreba el și-și întoarsă privirea spre mama sa, sperând ca măcar asta să aibă habar de ce se întâmplă. Însă mama lui părea la fel de îngrijorată ca el.

  - Lord Șarpe! Cu ce treburi ne-ai chemat aici? Sper că nu doar ca să participăm la petrecere sau ca să fim demonstrația ta de putere, zisă Marele Secerător cu ochii roșii strălucindu-i în lumină.

  - Ca să fiu sincer, puțin din amândouă! îi zâmbi Imperatorul, ridicând din umeri. Mâine avem multe de discutat, însă acum haideți să ne bucurăm de această seară minunată. Vin? îl întrebă, oferindu-i un pahar de vin, iar Secerătorul îl privii sceptic.

  Tenebris nu știa dacă Marele Secerător își putea da seama, dar el, care îl cunoștea pe Daemon de ani de zile, a remarcat că privirea lui glumeață și primitoare ascundea ceva. Pe lângă zâmbetele și schimbul de vorbe degajate, Imperatorul avea o privire vicleană, aproape malefică, ca și când adversarul i-a picat în capcană și urma să-i dea șah mat.

  Sau la cum îl știu e posibil să fie totul o cacealmea și să facă așa intenționat, ca să îi facă pe secerători să creadă că îi are la mână cu ceva și să asculte de el. Dar, de unde știa numele Marelui Secerător?

  - Sper că nu ai de gând să te joci cu noi, Miretoma! îl avertiză Mikhail.

  - Oh, și eu care mă gândeam să jucăm câteva partide de pocker, dar dacă nu vrei...

  Mikhail zâmbi în colțul gurii, amuzant și în același timp melancolic.

  - Pocker...nici nu-mi aduc aminte când am jucat ultima oară. Se pare că noul rege e hotărât să mă impresioneze. Prea bine. Când începem?

  - Chiar acum dacă vrei. Se pot alătura și prietenii tăi! zisă Daemon făcând semn spre ceilalți secerători.

  - Fratele tău e beat sau chiar are un plan? o întrebă Tenebris în șoaptă pe Riserya la ureche, iar aceasta oftă.

  - E Daemon. Nu m-ar mira să fie ambele. Să ne rugăm că totul va fii bine.

  - Eu nu mă rog! protestă Tenebris lăsându-se cu spatele pe perete.

  - Poate că ar trebui...murnură ea privindu-și fratele printre gene, apoi ridică din uneri și-și schimbă brusc atitudinea sumbră și sceptică într-una voioasă, de parcă cineva i-ar fi dat reset. Dansează cu mine! Mă plictisesc! adăugă ea, întânzind o mână spre el ca acesta să i-o ia.

  În rochia ei lungă stacojie cu broderii negre și mâneci lungi arăta ca o adevărată prințesă. Acum părul ei auriu-argintiu îi curgea în valuri până mai jos de jumătatea spatelui și părea puțin mai înaltă purtând tocuri. Însă rămânea aceași vrăjitoare războinică pe care o știa și care avusese curajul să intre în peștera lui și să încerce să-l revendice.

  - De ce nu dansezi cu altcineva? E sala plină! Mă găsiși pe mine? întrebă Tenebris cu o mină aproape scârbită.

  Urăsc dansul...

  - Nu am de unde știi că în camera aceasta nu se află vreun asasin care vrea să mă ucidă. În fond, sunt sora Imperatrorului! flutură ea din gene.

  - Nu-mi pasă dacă mori! minți el și-i luă mâna, conducând-o spre ringul de dans.

  - Ba îți pasăăă! zisă ea zâmbind ca un copil și înclinând capul într-o parte. Sunt drakoiaul tău, și dacă ai vrea să nu-ți pese, tot ți-ar păsa!