Abstractul

6

Din perspectiva Clarei:

- Ești incapabil de a fi normal! Știam că dacă te voi primi înapoi în viețile noastre, vei face un fiasco! aud țipătul mamei mele.

- Din cauză că nu te supui cum ar trebui! Ce femeie îi comentează bărbatului?! urlă tata puternic.

- Una ca mine! Care și-a crescut copilul fără ajutorul tău!

- Jigodie ce ești, urlă tata și aud sunetul unor obiecte care se sparg.

Decid să ies din camera mea, fiind enervată la maxim de cearta lor. Părinții mei au certuri frecvente, pe care le urăsc. Tatăl meu fiind mai mult absent decât prezent în creșterea mea, mai tot timpul am fost eu și mama. Încercările noastre de a forma o familie s-au sfârșit cu tata plecând la amantele lui, sau cu mine și mama mea mutându-ne la bunicii mei. Viețile noastre au fost doar cu bagajele după noi, ca într-un aeroport, așteptând următoarea destinație.

- De ce vă certați iar? țip iritată la cei doi. Din nou începeți cu scandalurile? Nu v-ați săturat?

- Ne certăm din cauză că maica-tă este o curvă, de asta! urlă tata la mine.

- Dar tu ce ești, curvă masculină?! Du-te la amantele tale, regulează-le cât mai poți!

- Tupeul ăsta l-ai moștenit de la mă-ta! zbiară tatăl meu la mine, aplicându-mi o palmă peste față.

Lacrimile au început să îmi apară, dar le țineam în frâu. Nu îmi doream să îi arăt că m-a afectat.

- Bruno, ești un dobitoc! urlă mama mea, și îl împinge violent. Fă-ți bagajele și cară-te! Acum! urlă mama.

- Tu nu îmi mai ești tată. Nu vreau să te mai văd în fața ochilor mei, îi spun aproape scuipând vorbele.

Mă apropii de masă, luând vaza de rubin în mâinile mele pregătită să o sparg de capul tatălui meu biologic. O mână pe umăr, cea a mamei mele, mă oprește.

- Nu merită să spargi vaza asta pe el, este prea valoroasă pentru a sfârși în capul acestui om de nimic.

Am părăsit bucătăria, îndreptându-mă spre camera mea. Caut disperată pachetul de țigări alături de brichetă. Eram stresată. Distrusă.

Îmi așez țigara între buze, ca mai apoi să o aprind. Las fumul toxic să îmi pătrundă plămânii, și mă așez pe balconul camerei mele. Este singurul bărbat pe care l-am lăsat să intre în viața mea de zeci de ori, cu pretextul că Este tatăl meu. , dar asta a fost ultima dată. M-a pierdut în totalitate. Palma pe care mi-a oferit-o nu o voi uita niciodată. Acea lovitură a șters toate amintirile frumoase împărtășite. Nu mă așteptam ca el să mă lovească, să își lovească propia fiică.

Ușa camerei se deschide, mama intrând. Mi se alătura pe balcon, își scoate o țigara din pachet, iar un oftat lung îi scapă. Sprâncenele ei aproape se întâlneau, starea ei de supărare se putea observa de la o poștă. Ochii ei migdalați căprui, erau acum negri. Și-a aprins țigara, după a tras un fum lung din ea, ca mai apoi să îl lase afară.

- Suntem doar noi acum, mamă. Și așa va rămâne.

- Nu îl mai vreau pe taică-tu în viața mea, mai ales dupa ce am văzut. Este ca și mort pentru mine, îmi spune pe un ton dur.

- Nu se mai poate numi tată. Palma aia m-a facut să îl urăsc, pe viață. O să fim doar noi două, cum am fost mai tot timpul.

- Așa e, draga mea. Doar noi, îmi spune și zâmbește sincer.

Orele au trecut, venind vremea să mergem la treabă. Eu la liceu, iar mama la muncă. Din fericire pentru mine, mama m-a învoit azi, pentru că nu prea eram în stare să fac ceva. Cearcănele îmi erau proeminente, iar pe obrazul stâng se formase o vânătaie, care nu putea fi acoperită cu fond de ten. Starea mea de nervozitate încă era prezentă. De fiecare dată când mă uitam în oglindă și vedeam opera tatălui meu, impulsul meu era să sparg oglinda. Telefonul meu sună, iar eu curioasă îl iau ca să văd apelantul. Era Helen.