Prolog

220 4 0
                                    

A încercat să apese cu mâinile pe rana adâncă pe care o avea sub coaste, dar sângele continua să-i curgă şiroaie printre degete. Stăpânul se plimba încet de colo colo prin faţa lui. Era prea calm, prea tăcut.

-Am făcut-o pentru tine, stăpâne, i-a spus.

Stăpânul era de temut, mai ales când se arăta calm şi tăcut.

-De ce ai crezut că aş aprecia o astfel de faptă? a întrebat stăpânul.

Vocea lui era înfiorătoare, ca mârâitul unui lup tradus în cuvinte.

-Toata lumea ştie, stăpâne... a încercat el să explice. Fata e cheia războiului. Adversarul nu trebuie să pună mâna pe ea...

Se simţea din ce în ce mai slăbit. Simpla respiraţie îi cerea deja un efort prea mare.

-Aşa e, a fost de acord stăpânul. Şansele noastre de victorie scad radical dacă ea trece de partea lui. Ar fi atât de simplu dacă ar muri...

Simţind în sfârşit puţină bunăvoinţă din partea stăpânului, şi-a întins neputincios mâna către piciorul lui. Stăpânul l-a lovit cu vârful pantofului, călcându-l apoi cu putere pe degete.

-Dar eu nu vreau să moară! i-a spus, scrâşnind teribil din dinţi. Va muri oricine indrazneste să pună în pericol viaţa îngerului meu.

S-a întors cu spatele şi a pornit spre ieşire.

-E al tău, i-a spus el Morţii, care aştepta lângă uşă, tăişul coasei sale flămânde strălucind in semiîntuneric.

Împăratul Infinitului (neterminată)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum