Ceremonia începuse. Holurile înguste și întunecate erau pustii acum.
În lumina slabă, trăsăturile unui băiat rătăcit abia se conturau. Pielea lui era verde, pistruiată. Picioarele lungi și membranate lipăiau pe podeaua de piatră. O pelerină maronie îi acoperea trupul. Nu, nu din cauza frigului. Gluga îi umbrea fața. Stătea cocoșat și tresărea la cel mai mic zgomot.
-Lili? șopti el nesigur.
Brusc, se opri. Ceva îl neliniștea. Un sunet de pași mărunți se auzi în spatele lui. Pași mici, insesizabili, de insectă sau șopârlă. Pași siniștri. Băiatul se întoarse fulgerător să vadă ce era.
Un glob de lumină apăru în fața lui. Își dădu gluga jos. Capul său chel reflecta lumina dinaintea sa. Pielea lui verde cu pistrui cât oul de găină îi dădea un aspect macabru în asemenea împrejurări, făcându-l să semene cu un zombi aflat în cel mai rău grad de putrefacție.
Autorul pașilor de mai devreme și proprietarul globului de lumină era tot un băiat, unul puțin mai înalt, brunet, frumușel, cu părul lins orientat într-o parte. Purta un costum negru, iar la gât avea prinsă o mantie albă.
Două perechi de ochi se priveau acum sfidător. Una era albastră ca zenitul, frumoasă, aprigă, iscoditoare. Cealaltă era brun-roșcată, profundă, atentă.
Globul emana o lumină argintie, făcând cele două chipuri să fie înspăimântătoare. Primul era alb, palid ca al unui mort. Celălalt era verde, parcă pătat de mucegai.
-Ce faci aici?
-Nu e treaba ta!
-Destul de ciudat să te găsesc aici, nu crezi? Mai ales în astfel de timpuri.
-Aș putea spune același lucru, nu crezi?
-Nu, nu cred. Eu nu umblu învelit într-o pelerină ce se confundă cu întunericul.
-Nu, da' umbli cu mantia de pânză. Nu prea vrei să te vadă lumea, nu?
Cei doi băieți își îngustară ochii amenințător. Nu, nu din cauza luminii puternice. Motivul era altul, o dușmănie mai veche știută doar de ei.
-Toți sunt pe teren. Tu ce cauți aici? Iar ai de gând să mai provoci un atac?
-Nu eu sunt responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat! Și o știi foarte bine. Tu ce cauți aici?
-Insinuezi că EU aș fi provocat atacul?! Cam mult tupeu pe capul tău. Am fost trimis de profesori să te caut imediat cum au văzut că lipsești.
-Aha. Și tot ei ți-au spus să îți iei o mantie invizibilă? Minți de îngheață apele!
Ochii li se îngustară și mai mult. Erau mai încruntați ca niciodată.
-Nu te pot lăsa să faci asta.
-Să fac ce? Ți-am mai spus: nu eu am fost! Lasă-mă în pace!
Băiatul străveziu dădu să se întoarcă, dar brunetul îl prinse de braț.
-Nu mai minți! Poate că pe ei i-ai păcălit, dar eu știu adevărul.
-Ești cu capul? Ai probleme serioase...
-Nu mai mari decât tine când or să afle ceilalți.
O licărire de spaimă poposi pentru o clipă în ochii căprui, dar apoi dispăru. Din nefericire, ochii albaștri sesizaseră ezitarea celuilalt. Un zâmbet de plăcere îi înflori în colțul gurii, în timp ce riduri de supărare apăreau pe fruntea celuilalt. Era prins la colț.
-Știi, chiar mă întreb: ce ți-a făcut el ție? Cu ce a greșit? Ce aveai de câștigat din asta? Sau e simpla plăcere de a face rău?
-Singurul care are această plăcere ești tu, veninosule!
Zâmbetul îi pieri la auzul insultei, fiind înlocuit de o scânteie furioasă. O scânteie ce ar fi putut declanșa o adevărată explozie. Dar nu, nu acum. Nu în astfel de împrejurări.
-Înțelege că nu te pot lăsa să mai provoci așa ceva! Ai fi putut să-l omori!
-Pentru ultima dată: N-AM. FOST. EU! De unde știi că nu a fost ea?
-E imposibil! Doar o știi. Nu ar face niciodată așa ceva!
-Cum poți fi așa sigur? Toată școala numai despre asta vorbește.
-Stai puțin... Nu cumva din vina ta? I-ai înscenat asta! Ca să o exmatriculeze! Ca să elimini orice urmă de îndoială. Ca să nu te suspecteze nimeni!
Ochii albaștri îi scăpărau de mânie. Îl prinse de guler pe suspect. L-ar fi atacat de mult dacă ar fi controlat mai bine situația. Dar... poate exista o cale să o controleze.
-Prietene, citești prea multe cărți SF. Ești absurd! De ce i-aș fi înscenat ei așa cev...
-Vii cu mine!
-Stai... stai puțin... de unde știi tu atât de multe despre ce i s-a înscenat ei?
-Te duc la director.
-Tu treceai des pe la bibliotecă. Tu...
-Ori vii cu mine de bună voie, ori te duc chiar eu la Marii Consilieri!
-Nu!
O explozie de lumină îi aruncă în lături.
-Ajutooooor! AJUTOOOOOR!
CITEȘTI
Aurora ~Ceremonia Focului~
Science FictionDaca vrei, citesti, daca nu, nu. Cum ar fi să îți vezi de ale tale prin grădină, să găsești un semn ciudat pe scoarța unui copac și apoi brusc să te trezești într-o cameră de beton, fără ferestre, cu o masă și două scaune în mijloc, să stai întins p...