Aurora ~Ceremonia Focului~

Străina

Incaperea se lumina odata cu aparitia acestuia si fata il analiza repede. Brate puternice, umeri lati, ras periuta, obrazi rotunzi, nas borcanat. La gat avea o cravata verde cu dungi maro, purta o camasa alba si un sacou portocaliu cu pete mov. Nu parea genul care sa sara la bataie sau sa fie pus pe scandal. Dupa modul in care era imbracat, fata concluziona ca in scoala era copilul abuzat de ceilalti din cauza greutatii lui, dar el era destept si bun la suflet. Ca sa se convinga, ii privi ochii verzi si blanzi care emanau siguranta si inteligenta.
Barbatul se intoarse cu spatele cand inchise usa si fata il mai cerceta o data incercand sa-si inchipuie cum ar suna vocea lui. Probabil melancolica, putin pitigaiata si ascutita. Se dadu in spate speriata cand omul se aseza pe scaun zambind. Acesta ii facu un semn indemnand-o sa ia loc. Fata se uita nesigura. Primul sau gand fusese "scaun cu socuri electrice", dar vazand ca acesta era din lemn, renunta la ipoteza. Ce voia strainul acela de la ea? Cum ajunsese acolo? Cu cateva minute in urma era la un pas de moarte.
-Ia loc, te rog! ii spuse barbatul cu o voce blanda, impunatoare si grava in acelasi timp. Nu suna deloc asa cum isi inchipuise fata.
Facu un pas in fata nesigura, apoi inca unul si inca unul, pana se aseza cu grija pe scaun. Nu isi lua privirile de la strain. Nu avea incredere in oameni. Barbatul ii arunca in graba cateva priviri nevinovate, apoi se lasa pe spate. De ce dorea sa stea fata in fata? Cum o adusese acolo? Ce se intampla? Murise? Milioane de ganduri si de teorii ii zburau prin cap si o faceau sa stea ca pe ghimpi. Oare o adormise? O anesteziase? Si ea apoi se trezise pe podeaua acelei camere de parca nimic nu s-ar fi intmplat intre cele doua momente?
-Eu sunt Ahadi, spuse el privind-o in ochi. Pe tine cum te cheama?
Fata continua sa il priveasca suspicioasa. De ce o adusese acolo daca nu stia cine era? Cum putea sa nu stie cine era?
-Nu vrei sa vorbesti cu mine? intreba el calm. Iti plac animalele?
Fata inghiti in sec. Il sfredelea cu privirea. Stia ca nu e bine sa vorbesti cu strainii, dar mai stia si ca nu e frumos sa taci cand esti intrebat ceva.
-Doar atunci cand si ele ma plac pe mine, murmura prudenta.
-Ce dragut! Imi dau seama ca esti inteligenta si probabil putin confuza. Da-mi voie sa te lamuresc de ce te aflii aici.
Ahadi batu tarabana cu degetele in masa de cateva ori, apoi se opri si zambi.
-Nu te speria, nu tipa. Am urechi sensibile, zise el ridicandu-se de pe scaun.
Peretii se luminara din senin si capatara culoare in timp ce Ahadi isi misca mainile de parca imita un dirijor. Peretii se colorara in verde, apoi in albastru, prinsera o tenta de auriu si apoi imaginea se clarifica.
Nu se mai aflau in camera micuta si intunecata, ci intr-un fel de oras bizar format din mai multe gradini verticale. Sau... poate erau blocuri. Blocuri si case pline de verdeata, de copaci si de liane. Cerul... cerul era auriu sau nu vedea ea bine?
Probabil se lovise la cap sau se afla intr-o camera de realitate virtuala. Da, sigur asta era. Nu era posibila existenta unui oras-padure cu cer auriu si locuitori... hibrizi? Orasul era populat de hibrizi! De parosi! De oameni jumatate animale, ca zeii egipteni. Dar nu exista asa ceva in lumea aceea... nu-i asa?
-Ba da, totul e aievea. Tot ce vezi in jurul tau e real, spuse Ahadi care o studia.
Nebun. Tipul ala era nebun. Sigur ii lipsea o doaga. Chiar credea ca e un copil mic care crede orice poveste fantastica ii rasarea in cale? Sigur era o camera de realitate virtuala. Sau ceva asemanator. Sau poate rapitorii o drogasera si acesta era un test de caracter despre care auzise ca il foloseau doar pe anumite persoane.
-Hai sa iti arat ceva!
Ahadi se intoarse cu spatele si imaginea glisa spre stanga, dand impresia ca zburau cu viteza luminii. Barbatul reidica mana si imaginea din jur se opri. Acum era bleumarin usor fosforescent. O camera golasa ca cea de mai devreme, dar ceva mai mare si mai luminoasa. Fata il privi cum atinse unul din pereti si acesta se lumina ca un mare touch-screen. Da, sigur era o camera de realitate virtuala. Daca exista asa ceva.
-Asta e un Dublet, murmura Ahadi glisand pe ecran pana cand aparu imaginea unui hibrid de baza.
Arata ca un manechin vantablack care se rotea incet in aer. Ii lipseau urechile umane, avand in schimb doua triunghiuri usor curbate deasupra capului. Pe umeri ii rasareau niste tepi care erau probabil smocuri de blana, degetele de la mana erau ascutite, fiind prelungite cu gheare. Manechinul se intoarse din profil si fata se uita surprinsa la baza abdomenului, in partea dorsala, observand o coada stufoase care se prelungea din coloana vertebrala ca la animale. Coapsele pareau a fi normale, dar gambele si terminatiile membrelor inferioare se terminau in labe. Labe de animal.
-Oamenii au punct forte creierul, inteligenta, dar au ca punct slab fizicul. Chiar si cel mai  antrenat sportiv e inferior fata de un animal. Dar chiar si cel mai inteligent animal e inferior omului intelectual. Dea lungul timpului, omenirea a tot avut parte de incercari in a crea omul perfect, omul suprem. Un om pur, care sa puna capat oricarei suferinte. Problema este ca au incercat oamenii nepotriviti. Au incercat sa copieze ceva ce exista deja. Nu poti schimba ceea ce esti si nici ce iti e sortit sa se intample.
Fata se intreba daca Ahadi se referea la Hitler. Sau la triburile de oameni care copiau comportamentele animalelor de prada pentru a supravietui, sau la amazoanele din legendele stravechi, care isi modificau parti ale corpului pentru a trage cu arcul.
-Raul e peste tot in lume, fie ca ne place sau nu. Exista asociatii si agenti capabili atat de lucruri bune, cat si de lucruri mai putin bune. Problema e ca oamenii nu pot fi buni la toate. Un geniu nu poate face sport de performanta, cum nici un halterofil nu poate inventa urmatoarea bomba nucleara. Ca agent, nu stii ce poti intalni dupa urmatoare usa. Un halterofil? Un geniu? In orice caz, exista o probabilitate ca tu, ca om care vrei sa salvezi pe cineva, sa nu poti face fata misiunii care te asteapta. Un Dublet, in schimb, e proiectat astfel incat sa faca fata oricarei provocari. ADN-ul de animal ii ofera avantaj fizic, pregatirea intelectuala ii ofera avantaj psihic.
Fata isi facu un scurt rezumat la tot ceea ce spusese ciudatul. Destept ca un om, puternic ca un animal, ceva de un agent si modificari genetice.
-Deci... ce e un Dublet? intreba ea confuza de maldarul de informatii pe care el i le prezentase.
-Este un spion bun care nu are vulnerabilitati.
-Dar... daca e indestructibil... nu exista o anumita sansa ca Dubletul sa devina... rau?
-Nu, pentru ca este restrictionat de o serie de legi.
-Pai si daca nu respecta legea?Daca pur si simplu nu e omul potrivit pentru asa ceva?
-Daca incalca legea va fi pedepsit.
-Pai... nu e invulnerabil? De cine va fi pedepsit? De cine asculta? Daca e spion, nu poate deveni dublu agent si sa treaca de partea cealalta? Si daca este spion, pentru cine lucreaza? De ce e nevoie de un astfel de om? Unde...
-Gata! Usor! Sunt prea multe intrebari. La unele vei gasi chiar tu raspuns. Ceea ce trebuie sa stii este: lumea este impartita in oameni obisnuiti si oameni cu puteri.
-Ce puteri? Magice?
-Nu confunda realitatea cu fictiunea! Aia e doar o poveste. Si te rog frumos, nu ma mai intrerupe! Cum spuneam! Oamenii traiesc in doua lumi separate, dar identice.
Fata se încruntă.
-Vrajitori si oameni normali, ambii avand oameni cu anumite interese. Adica spioni rai. Un om normal, asa cum ii zici tu, nu se poate pune cu un om cu puteri.
-Vrajitor?
-Vrajitor. De aceea au fost creati Dubletii. Ca nimeni sa nu aiba de suferit in caz ca cineva trece de partea gresita. Acum ai inteles?
-Nu. Eu ce caut aici?
-Exista un sistem foarte complex de a alege urmatoarea generatie de Dubleti. Sunteti selectati si monitorizati inca de la nastere.
-Deci te nasti Dublet?
-Nu. Te nasti cu caracterul esential unui Dublet, abilitatile se formeaza pe parcurs, zise Ahadi ingustandu-si ochii.
-Deci... eu am fost selectata sa fiu Dublet? murmura inclinand capul intr-o parte.
-Exact. Dubletii, spre deosebire de... vrajitori... nu se nasc cu puteri magice.
Fata isi lasa privirile in jos, analizandu-si picioarele. Unde naiba ajunsese si ce tot indruga nebunul?
-Bine, dar sa zicem ca refuz. Ca nu vreau sa fiu Dublet, ingaima ea ridicand privirea serioasa.
-Imposibil. Odata selectat, odata ce iti intalnesti destinul, nu mai poti da inapoi. Dar nu-ti face griji, zambi Ahadi. Iti va placea sa fii Dublet.
Manechinul disparu, peretii capatara de data aceasta culoarea vantablack si Ahadi se intoarse spre ecranul care... afisa conturul corpului ei. Rotindu-se incet. El se apleca usor asupra unei tastaturi de sticla.
-Hm... zgarieturi, deteriorari cutanate, rani usor insemnate... spune-mi, unde ai lucuit pana acum?
Fata inghiti in sec si intoarse capul in timp ce Ahadi se uita cu coada ochiului la ea. Sesizase o scanteie de mila in ochii lui?
-Vagabondaj... am inteles, sopti el doar pt sine crezand ca nu e auzit.
Fata se incrunta si isi indrepta spatele. Ridica barbia si privi in jur incercand sa ramana tare de urechi. Era atat de interesant cum era captata de pereti lumina emisa de ecran. Parea ca se afla in vid.
-Programul nostru iti va analiza ADN-ul, caracterul si sufletul. Apoi vom vedea carei specii te potrivesti.
Straina tresari brusc si isi intoarse privirea spre el speriata. Musca se aseza pe ecran, bazai putin si apoi se aseza langa tastatura.
-Via Ampera! spuse Ahadi clar terminand de tastat si indreptandu-se de spate.
Pe ecran aparu un cerc urias cat o roata de tractor care se invartea, exact ca videoclipurile in asteptare de pe internet. De pe marginile ecranului gigant se scursera linii albastre, poate chiar cyan, pe pereti, pe tavan si pe podea, apoi formara un cerc strans in jurul picioarelor pustoaicei.
In fata ei aparu o mingiuta aurie de lumina pulsatila care levita in aer. Mingiuta ii dadu ocol rapid si apoi se opri in dreptul nasului ei. Asta o facu sa stranute asa ca inchise ochii, dar dupa ce ii deschise, mingiuta disparuse. Ce fel de drona mai era si aia?
Se uita la Ahadi care incepea sa se micsoreze. Toata incaperea se micsora. Se uita in jos si vazu ca de fapt levita. Era la un metru deasupra pamantului. Fasii de lumina o inconjurara si totul incepea sa se albeasca in jur. Inchise ochii simtind ca orbeste si capul ii vajaia.
Dupa cateva secunde simti iar pamantul sub picioare si deschise ochii speriata. Incaperea era luminoasa, peretii cenusii, iar razele cyan disparusera. Se uita in reflexia ecranului de pe perete.
Era tot ea, dar... nu era ea. Gambele ii erau rotunde si paroase si terminat cu degete lungi. Erau labe. Unghiile de la maini ii disparusera si in locullor erau locuri abia vizibile pentru gheare retractabile. Ba mai mult! Nu mai era imbracata in hainele jerpelite de mai devreme, ci purta un fel de combinezon ce imita foarte bine blana. Sau poate ca nu era combinezon. Poate chiar era blana ei, deoarece nu vedea maneci. Isi analiza si fata, dar aceasta nu suferise nicio schimbare. In afara de urechi, care disparusera. In locul lor aparuse o pereche neagra, paroasa si ascutita fix deasupra capului. Programul o potrivise cu o pisica neagra?
Simti ca se loveste de ceva la spate si cand se intoarse, descoperi o prelungire a coloanei numita coada. Coada se lovise de...
-Tot eu sunt, spuse o creatura cu vocea lui Ahadi.
Dar nu arata ca Ahadi. Era ceva mai inalt. Poate din cauza coarnelor imense de berbec pe care le avea pe capul de bivol. Sau a aripilor de liliac cu o anvergura de 5 metrii pe care le tinea stranse la spate. Trupul ii era la fel de mare, dar maroniu ca al unui urs grizly. Spre deosebire de fata, Ahadi nu avea doar gambele transformate, ci picioarele in totalitate suferisera schimbari. Erau groase, lungi si aurii ca labele de leu. El nu avea coada, dar mainile sale erau... erau picioare de vultur.