Aurora ~Ceremonia Focului~

Nume de Cod: Pisi

Aparent, fiecare etaj are baie. O baie mare, comună, dușuri, chiuvete, oglinzi, toalete. Puțin cam tristă din cauza luminii sau a faianței murdare, dar se putea supraviețui.

Fata își analiză camera atent. Hainele păreau să fie mărimea ei. Așternutul mirosea a flori proaspete.

Pe birou observă o foaie de hârtie și un scris pompos,  așa cum vedeai doar în cărțile vechi de povești sau manuscrise.

Marele Consiliu îți urează Bun Venit în societatea Dubleților! Sperăm să te acomodezi noului stil de viață....

Continuă să citească. Introducerea asta părea copiată și rescrisă de sute de ori, trasă la imprimantă,  generalizată. Niciun nume, adresare directă, niciun indicator de gen, nimic. Era ca un zâmbet fals pe care îl afișezi străinilor doar ca să îi faci să se simtă bine. Genul de zâmbet de plastic, o minciună, o iluzie.

Coada i se lovi de scaun și se întoarse tresărind. Citi apoi și restul biletului. Mai jos erau programul școlii și orarul. Și un P.S. jos de tot și scris mărunt.

P.S. Te rugăm să nu îți folosești numele real în incinta școlii sau în orice alt spațiu decât dacă îți este solicitat de către profesori. Numele real îți va fi trecut în catalog, dar în rest vei folosi un nume de cod, o poreclă. Identitatea ta are o valoare mai mare decât crezi. Vom avea nevoie totuși de un nume. Poate fi o poreclă,  poate fi un nume inventat de tine. Gândește-te, alege-l, apoi dă-ne răspunsul tău pe acest bilet. Avem nevoie de numele tău pentru a-l trece în catalog.

Nume? Un fior o trecu pe șira spinării. Deci nimeni nu știa cine era, de unde venea, ce avea de gând. Avea să își formeze propria imagine după propriile fapte. Părinții, locul unde te-ai născut, ai copilărit nu mai aveau nicio influență.

Poreclă? Nu avea poreclă. Deși lumea o mai striga Fetițo, pleacă imediat de lângă marfă sau chem autoritățile! Dar sigur era prea lung să îl scrie pe bilet. Un nume? O poreclă? Un nume. O poreclă.

Șifonierul avea o oglindă mare pe una din uși. Se privi intens în speranța că îi va veni o idee. Poate să aleagă numele după aspectul fizic, de ce nu? Ce vede?

O fetiță de șase ani cu urechi de mâță pe cap și niște haine-blană-ce-o-fi-naiba-știe pe corp. Ochi? Căprui. Păr? Șaten. Poți da nume după asta? Nu. Mai departe. Piele albă ca cearșaful proaspăt spălat. Buze roșii subțiri. Ceva, nume? Nu. Suplă,  puțin cam slăbuță pentru un copil care la vârsta aceea e de obicei grăsuț. O fata pe jumătate pisică. Pisică neagră. Pisică.

Îi trebuia ceva simplu, nimic care să atragă atenția... Pisică... Pisi? Pisi? Avea voie să își pună numele de cod Pisi? Era simplu, ciudat, cine și-ar da seama că e vorba despre o persoană? Pisi. Cum te cheamă? Pisi. Ai văzut-o pe Pisi? Heii, Pisi...

Pisi. Spontan, ciudat, simplu, amuzant. Și acum un nume pe care să îl treacă în catalog...

Se privi încă puțin în oglindă,  apoi scrise numele ei și noul nume pe bilet. Acesta arse deodată în aer dispărând.

Si acum? Ce? Orarul. Mâine dimineață trebuia să fie în sala de festivități. Unde o văzuse? La parter. La ce ora trebuia? La 7. LA 7?! DIMINEAȚA?!

-Șapte să fie... murmură ea setându-și alarma de la ceas.

După ce își inspectă camera cu lux de amănunte,  își aranjă rechizitele și vizită hainele din șifonier (care erau surprinzător de exacte marimea ei) și după ce se mai lovi de câteva ori cu coada de scaun sau dulap, se urcă pe scară în patul supraetajat.  Ceasul ei indica ora 20:37.

Fixă tavanul cu privirea, fiindu-i teamă să adoarmă.  De dimineață o urmăreau gărzile. Acum stătea într-un pat. Ceva nu era în regulă. Avea impresia că lucrurile nu sunt chiar atât de simple.

Se întoarse pe o parte și ochiii se închiseră ușor. Pisi. Pisi. Trebuia să se obișnuiască să răspundă la acest nume de acum încolo.

Negura o cuprinse și fata... adormi.