Coroană gravată cu sânge

𝐏𝐑𝐎𝐋𝐎𝐆. Ochi roșii și o semilună

/Regina Thamelin la media/

❞ Să nu apui așa cum o voi face eu.❝
── Thamelin
────────────────────────

⠀⠀⠀⠀Încă de acum douăzeci și cinci de ani, de după cei doi stâlpi imenși care aveau grosimea unui trunchi de copac dădeai peste satul ce înconjura palatul din Regatul Zinsen. Era diferit de orice alt regat din apropiere, fiind înconjurat de munți dinspre Nord, Sud și Vest, iar dinspre ultimul punct cardinal rămas se zărea celălalt regat vecin. Culorile vibrante păreau că au părăsit un apus înzestrat cu prea multă lumină și au coborât până prin pădurea care înconjura satul, mai apoi ajungând în centru, înspre palat, care ieșea în evidență cu nuanțele de verde și albastru marin alături de modelele regale aurii. Nu erau niște timpuri uimitoare, dar regatul stătea încă bine pe temelii, iar anotimpul specific unei atmosfere înfloritoare părea a da o scânteie de speranță celor care și-au lăsat-o în urmă.

⠀⠀⠀⠀Aparențele erau înșelătoare. Pe cât de încântătoare erau culorile, pe atât de înspăimântătoare erau animalele ce se ascundeau printre copaci și tufișuri, pe atât de sfâșietoare erau urletele ce se spărgeau cu furie în miezul nopții de geamurile caselor, speriind micile suflete ascunse într-o formațiune specific umană a oaselor. Pe cât de reci păreau sătenii, pe atât de îngrozite le erau inimile dezgolite în fața soldaților ce tropăiau cu fermitate pe drumuri, pe atât de calde le erau adevăratele intenții atunci când se simțeau în siguranță și nu atunci când aveau monitorizată aproape fiecare mișcare.

⠀⠀⠀⠀Doar în palat părea a fi destul de multă liniște, dar chiar și acolo lucrurile erau destul de agitate. Din una dintre camere, chiar cea a dormitorului reginei, puteau fi auzite răcnete și scâncete de durere scapate dintre buzele deja crăpate de efort ale femeii, date de durerile facerii. Pruncul ar fi trebui să se nască mai tarziu, însă dorința de a se face văzut și auzit pe pământ era mai mare decat aceea de a mai rămâne lângă inima mamei sale.

⠀⠀⠀⠀Un țipăt sfâșietor anunță finalul chinului. Cu mainile încleștate pe asternuturile moi, femeia aduse pe lume un frumos prunc ce avea să îi lumineze viața. Gâfâind epuizată, corpul i se relaxă, iar lacrimi fierbinți, pline de fericire și durere i se prelinseră din colțurile ochilor.

⠀⠀⠀⠀Slujitoarea, care era cu vreo câțiva ani mai tânără decât regina, învălui micul suflet abia venit pe lume într-o fașă albă. Îl privi cu blândețe, iar apoi i-l dădu mamei sale, ale cărei respirații încă erau greoaie. Regina Thamelin îl luă în brațe, înconjurându-i cu grijă trupul micuț și firav. Copila avea buzele strânse precum o floare, iar pielea roșiatică îi era mototolită, căci abia se trezise din somnul lung dinaintea pășirii spre un drum încărcat.

⠀⠀⠀⠀Femeia îi mângâie vag obrazul cu degetele, trecând peste pielea sa cu finețe, iar ochii calzi i se plimbau de-a lungul chipului său de înger. Un copilaș mic, un suflet inocent, îmbrăcat în voal alb, cea mai de preț comoară a mamei sale. Știa că nimic nu era mai presus decât pruncul ce-i stătea la piept.

⠀⠀⠀⠀Un plânset înfundat crăpă de printre buzele sale subțiri, timp în care își strânse încet ochii. Regina îi șopti ceva, iar apoi își apropie fruntea de a copilului, câteva șuvițe roșiatice de-ale sale căzându-i lent pe lângă chip. Niciodată nu ai fi văzut un zâmbet mai cald pe chipul ei, o privire mai protectoare sau o atingere mai blândă. Scânteia focului ce sălășluia în adâncul ei era acum menită să o apere pe fiica sa.

⠀⠀⠀⠀Atunci când piticul își întredeschise pleoapele, ochii albaștri ai mamei s-au mărit vag în urma șocului. Înghiți în sec și blestemă în gând Sângele de Foc ce îi curgea prin vene, în timp ce câteva rugi au fugit de-a lungul minții ei ─ contrastant, nu? Mai era încă o speranță, dar irisurile roșii ale pruncului mai tare agitau inima ei. Mama îi dezgoli cu grijă umărul drept, iar semiluna de o culoare puțin mai deschisă decât cea a pielii micuțului părea a avea marginile crustate. Încă nu era foarte bine definită, dar destul de clară încât să dea verdictul.

⠀⠀⠀⠀Fetița îi moșteni întru totul sângele.

⠀⠀⠀⠀Și își dori încă de la început ca așa ceva să nu se întâmple, pentru că existau și astfel de posibilități. Totuși, nu îi părea rău. Avea siguranța că fiica ei va fi capabilă să aibă de grijă de ea, că va avea destulă putere pentru a-și crea drumul dorit, în ciuda faptului că pericolele se înzeceau. O frică maternă îi împânzi inima cu gândul că lucrurile ar fi putut oricând să o ia pe căi primejdioase.

⠀⠀⠀⠀De parcă nu ar fi fost așa oricum.

⠀⠀⠀⠀Mai privi un moment semnul de pe umărul micuței, iar apoi văzu în ochii ei o apă tulbure care se liniști brusc.

⠀⠀⠀⠀Avea niște frumoși ochi pictați cu esența petalelor de liliac.

⠀⠀⠀⠀Una dintre culorile apusului coborî și pe la irisurile sale, căci nuanța dădea vag înspre un albastru deschis, specific cerului.

⠀⠀⠀⠀── Mellura, vocea caldă a reginei cântă până la timpanele fetiței din brațele sale. Sper să nu apui odată cu Soarele, așa cum o voi face eu.

Și uite așa revin eu cu o nouă carte, de această dată ceva mai diferit, având în vedere că este prima dată când scriu fantezie. Sper să nu mă pierd și eu printre cărările din regat, că nu știu cum mai ies de acolo.

Dacă mi-ați putea da o părere de la această primă vedere m-aș bucura mult, pentru că nici eu nu sunt tocmai sigură în legătură cu acest început.

Și, încă ceva. Acum am primit mai mult ajutor decât m-aș fi așteptat și mă bucur că am reușit, totuși, să duc la bun sfârșit decizia de a posta această carte.

#900

⠀⠀⠀⠀