⠀⠀⠀⠀Regatul Zinsen ─de la apus și răsărit în aceeași secundă, căci milieniile trec de-a pururi peste el─, foc din mare zugrăvit cu otravă, focul stelelor, este unicul loc unde trupurile sunt îmbrăcate cu păcate, regrete, dureri și culori. Aurele stă...
/la media se află o imagine care ar trebui să vă ajute în legătură cu descrierea locului în care se petrece acțiunea acestui capitol și a multora care urmează :')/
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
❞ Focul e nociv doar dacă tu vrei să fie.❝ ──────────────────────
⠀⠀⠀⠀Deschise ochii lent, clipind des, și încercă să se obișnuiască cu lumina din încăpere. Înghiți în sec și își simți gâtul uscat, iar plămânii îi țipau după o gură de oxigen. Corpul îi era amorțit, aproape incapabil din a face vreo mișcare, asta până când realiză și motivul ─ avea o funie strâns legată în jurul mâinilor. O înjurătură îi scăpă de printre buze, iar apoi își strânse ochii, cu gândul la ceea ce s-a întâmplat înainte de a deveni inconștientă.
⠀⠀⠀⠀Oh, acel bărbat. A încercat să îl omoare cu focul ce-i ardea în palme, dar a fost oprită. Acum, cel mai probabil, era pe „teritorul" acelor persoane. Se putea afla într-o situație primejdioasă, având în vedere că abilitățile i-au fost văzute clar de către cel cu părul argintiu. Începu a regreta amarnic faptul că a încercat măcar să se lupte cu el, deși altă cale nu avea, decât dacă îl ucidea, căci nu părea a da înapoi. Regretă acțiunea de la care a pornit totul, și anume aceea că a ales să urmărească scena din fața tarabei. Ar fi trebuit să își vadă de drum, nu să își mijească ochii la ceva ce nici măcar nu avea legătură cu ea.
⠀⠀⠀⠀Mellura încercă să-și calmeze gândurile și toate blestemele la adresa propriei persoane, ca mai apoi să analizeze lucrurile din jurul ei. Se afla într-o încăpere goală, cu pereții și tavanul de culoare gălbuie. Își întoarse capul într-o parte și realiză că ea se afla chiar lângă peretele paralel cu altul translucid, ce avea niște scânduri subțiri de aceeași culoare maronie ca podeaua, așezate la o distanță egală una de cealaltă ─ în jur de jumătate de metru. În centrul acestuia era poziționată o ușă glisantă, iar de acest detaliu își dădu seama mai ales datorită scândurilor puțin mai groase care o conturau.
⠀⠀⠀⠀Oftă lung și simți ceva moale sub corpul ei ─ cel mai posibil se afla pe o saltea. Dacă presupunerile ei erau corecte, atunci acel bărbat cu mantie a fost salvat de celelalte două persoane care au oprit-o pe ea din a face vreo acțiune nu tocmai cugetată. Ceea ce înseamna că i-ar fi fost imposibil să scape astfel, căci nu mai avea să fie o simplă luptă unu la unu și o scotea în dezavantaj.
⠀⠀⠀⠀Pentru un moment uită faptul că focul i-a fost blocat de cineva înainte de a-și pierde conștiința. De aici, singura concluzie la care putea să ajungă era că și alte persoane dețineau abilități unice. Asta nu îi dădea un sentiment tocmai liniștitor, deși era deja conștientă de faptul că mai existau și alte puteri.
⠀⠀⠀⠀Își închise ochii, concentrându-și puterea către mâinile sale, pentru a arde funia groasă ce îi rodea pielea cu fiecare mișcare pe care o făcea. În doar câteva momente arse, iar apoi își privi încheieturile ce au prins nuanțe roșiatice. Se ridică, pășind cu grijă pe podeaua din lemn închis, lucios. După ce se apropie de peretele translucid, crăpă doar puțin ușa, privind în afară.
