⠀⠀⠀⠀Regatul Zinsen ─de la apus și răsărit în aceeași secundă, căci milieniile trec de-a pururi peste el─, foc din mare zugrăvit cu otravă, focul stelelor, este unicul loc unde trupurile sunt îmbrăcate cu păcate, regrete, dureri și culori. Aurele stă...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
❞ Propriile-mi slăbiciuni sunt cea mai puternică armă a inamicului.❝ ─────────────────────
⠀⠀⠀⠀Capul îi bubuia încă de când deschise ochii acum aproximativ jumătate de oră. Mellura ar fi fost în stare să țipe de durerea capului care o izbi din plin pe la primele ore ale dimineții. Și așa nu apucă să doarmă prea mult și avea nevoie de energie dacă voia să nu rămână la pat câteva zile. Știa că îi va trece până pe la miezul zilei, dar nu concepea un astfel de chin.
⠀⠀⠀⠀Tâmplele îi zvâcneau cumplit sub presiunea pusă de acțiunile ei de „eroină". Se zvârcoli pe salteaua aia mai rău ca în oribilele nopți în care avea coșmaruri. Respirația îi deveni greoaie la un moment dat, iar simpla clipire i se părea o acțiune deplasată. Îi era cald, își simțea la propriu sângele fierbându-i în vene, dar de această dată focul era arzător. Era atât de aproape de a-i fi milă de chinurile prin care trecu și Jun înaintea ei, dar strâmbă din nas la acest gând.
⠀⠀⠀⠀Comportamentul ei complicat avea și niște cireșe deasupra tortului, iar una dintre ele era reprezentată de o ură îmbibată în acizi atunci când venea vorba de durerea pe termen lung. Nu suporta, nu concepea, prefera să își pună capăt zilelor decât să suporte o asemenea durere și, totuși, încă se străduia.
⠀⠀⠀⠀Mistuită de chinul prin care trecea, câteva blesteme i-au scăpat prin minte fără pic de rușine cu gândul că mai bine nu îl ajuta. După medită din nou un moment și realiză că ei oricum avea să îi treacă. Totuși, cu toată durerea insuportabilă, se dădu bătută în încercarea de a se mai convinge că acel act de curaj a avut vreun folos. Se ridică cu greu de pe salteaua albă, sprijinindu-se câteva momente cu brațele de genunchi. Înghiți în sec când un alt fulger îi crăpă în cutia craniană, și se văzu nevoită să ia o gură de aer.
⠀⠀⠀⠀Își târâi picioarele pe podeaua maronie și deschise lent ușa, mai întâi având grijă să fie singură. Slăbiciunile erau ultimul lucru pe care trebuia să îl prezinte în fața oricui, nu își putea asuma vreun risc, oricât de tare o dureau tâmplele. În fața ușii, lipite de scândurile care susțineau un așa-zis hol, erau trei trepte. Se sprijini preț de câteva momente în pragul ușii, de parcă trupul ei era deja gata să se prăbușească la pământ, preschimbându-se în praf. Își adună forțele rămase și păși până la acele trepte, ca mai apoi să se așeze pe prima, cu umărul stâng sprijinindu-se de stâlpul de lemn de lângă ea.
⠀⠀⠀⠀Nimeni nu ar fi crezut că o astfel de intervenție atunci când venea vorba de Foc ar fi putut aduce atâta suferință, pentru că orice detaliu avea un preț. Vindecarea i-a adus ei chinuri, doar că de durată scurtă în comparație cu ceea ce ar fi putut suporta Jun.
