Lacrimosa (Carte completa)

Un prim pas

Alarma de dimineata a inceput sa rasune in toata camera, trezindu-ma din visele dulci de peste noapte. Dupa cum obisnuiesc, mai lenevesc inca 10 minute in patutul, cald racorit de aerul rece al diminetii. Ma gândesc inca la ziua de ieri si la acel zambet, la privirea lui... Toate acestea le-am gândit cu ochii inchisi, prefacandu-ma o frumoasa adormita. Când deschid ochii, o vad pe Claudia stand in dreptul fetei mele cu ochii mari cât cepele!

-Claudiaaaaaaaaa!!!!!! Ce faci!?!?!?! Ce motiv ai sa te holbezi la mine când dorm!?!?!?! strig eu speriata.

Claudia, draga mea prietena, nu raspunde, ci doar cade pe jos de ras...stie ca eu ma sperii foarte usor si profita de lucrul asta ca sa mai râda si ea umpic. Da...tipic Claudia. Ma ridic din pat, trec pe langa ea fara sa ii acord atentie pentru a nu râde mai tare...si ma indrept spre baie. Pornesc dusul...partea mea preferata a zilei. Profit de unicul meu moment de relaxare si singuratate deplina. Stau si ma uit in oglinda, imi aranjez parul, ma spal pe fata...toaleta de dimineata. Dintr-o data aud batai puternice in usa.

-Astrid!?!?! Mai stai mult? Mai exista si alti oameni care asteapta la baie...cum ar fi prietenele tale care te iubesc cel mai mult!?!?! Te rugam, IESI AFARA!

Eu nu le bag in seama, doar imi continui aranjatul parului care sta in toate directiile. Off, este greu cu parul ondulat. Intr-un final ies si le spun fetelor:

-Imi cer scuze ca am stat mult, dar am avut intalnire de gradul I cu parul.

-Nu este nicio problema, ne vom razbuna noi...raspunde Ana cu o fata malefica pe fata.

Am ales ca azi sa port una dintre rochiile mele preferate de vara: una alba cu un imprimeu floral rosu, alcatuita din volanase si o curelusa bej nu prea strânsa pe talie. In picioare am ales sa port sandalele fara toc cu câte o fundita in fata. Parul l-am lasat desprins si natural. Imi place foarte mult parul meu ondulat, desi are unele momente când nu arata deloc bine. Claudia are parul asemanator mie, doar ca al ei este negru, cu noante de roscat inchis la lumina si cu ochii caprui. De asemenea, ea sa imbracat intr-o rochie cu multe culori vesele si cu balerinii ei preferati negrii. Ana este blonda cu ochii de un albastru ce dau spre verde...foarte frumosi. Ea a ales o fusta bej simpla care ii sta excelent, asortand-o cu o bluza alba. Partea cea mai grea a fost alegerea accesoriilor, dar, datorita creativitatii Anei, am reusit sa trecem si peste aceasta "proba de foc". Toate trei ne-am dat cu parfumul meu preferat de la Ninna Ricci- perfect pentru o zi de vara.

Am coborât jos pentru a servi micul dejun impreuna cu restul prietenilor nostri. Fiecare si- a ales ce a poftit sa manânce si ne-am asezat la masa. Langa noi mai erau inca cinci locuri libere. Ma intreb, oare cine va sta aici? Dupa cinci minute scaunul de langa mine este tras de catre nimeni altul decât.........domnul K.

-Astrid, te superi daca stau langa tine? In primul rând, buna dimineata! Arati foarte bine!

-Nu, nu, bineînteles ca nu ma supar! Buna dimineata si tie!

Nu mai puteam, pofta de mâncare s-a pierdut, domnul K. va sta langa mine la masă timp de zece zile! Am incercat sa ma controlez pentru a nu arata penibil in fata lui. Claudia, care era in fata mea m-a lovit cu piciorul pe sub masa pentru a ma stapani. Gata!!! Pot sa fiu normala. Dupa el, restul grupului de baieti ai lui K. ne intampina cu un buna dimineata, asezandu-se langa noi.

-Fetelor, aratati ca niste printese! ne complimenteaza Alex, cel mai bun prieten al lui K.

-Multumim! raspundem in cor.

Din fericire, totul a decurs normal fara evenimente penibile, spre fericirea mea. Dupa masa, aveam la dipozitie 4 ore pentru a ne petrece timpul dupa bunul plac, dupa aceea ne-am dat intalnire cu toii in fata cabanei pentru a pleca in centrul Sibiului.

Am profitat de acest timp pentru a studia mai atenta cabana si pot spune ca este foarte frumoasa cu holuri largi si cu sufragerii spatioase. Intr-una dintre incaperi am descoperit un pian de camera. Am fost foarte bucuroasa când l-am vazut, deoarece eu cânt la pian, una dintre mariile mele pasiuni pe langa Matematica si Informatica. M-am indreptat cu pasi repezi catre el si i-am atins usor clapele, fara a apasa pe ele, înca. M-am asezat usor pe scaunul de langa instrument, am inceput sa cânt acorduri. Ulterior, am avut inspiratia de a cânta melodia "I won't give up" de Jason Mraz. Este una dintre melodiile mele preferate (duet voce-pian).

"When I'm looking in your eyes

It's like whatching the night skies

Or a beautiful sunrise

They're some much they hold..."

M-am oprit pentru câteva minute...am realizat ca incepusem sa suspin, in tacere, nu stiu de ce, poate din cauza emotiei pe care cântecul mi-o transmite. Dupa aceea am inceput cu refrenul:

"I won't give up on us

Even the stars get rought

I'm giving you all my love

I' m still loking up..."

Dar, spre surprinderea mea, am fost intrerupta de un zgomot...si nu imi venea sa cred ca in dreptul usii, K. statea si privea, parca uimit, de faptul ca am cântat. Stau si ma uit la el...cu câteva lacrmi in ochi...care asteptau sa cada...

-Astrid, nu stiam ca poti cânta asa frumos...asa de...angelic...(spune K. uimit).

Acesta vine cu pasi mici si lenti sspre mine, iar, intr-un final ma ia in cel mai fin mod posibil de mâini si ma ridica de pe scaun. Imi sterge lacrimile cu ambele mâini si ma strânge in brate. K. imi sopteste la ureche : "I won' t give up on us...". Se mai uita inca o data in ochii mei care straluceau si paraseste incaperea.