Lacrimosa (Carte completa)

Pasi

               Paşii mi se fac din ce in ce ma mari pe masura ce ma indrept spre locul de întâlnire, iar emotiile imi cresc cu fiecare secunda. Ceasul îmi arata 18.55 si nu mai am mult pana la destinatie, dar totusi este atat de departe. Doar un salt...aşa şi în viaţă...te afli într-un tunel, iar la capatul acestuia este lumina pe care o cauti, si tot alergi, mergi, te opresti, revi la pas, simti ca mai ai umpic, dar cu fiecare pas luminita se indeparteaza de tine. Este un tunel dinamic, care se lungeste...si iti vei da seama ca acest drum este viata, iar luminita reprezinta scopul tau in viata. Dar la un moment dat iti dai seama ca nu exista un anume scop, nu exista o tinta, ci fiecare pas, efort pe care il faci reprezinta existenta ta fizica. Drumul e important, felul in care parcurgi aceasta calatorie este important. Acea lumina este doar un motiv care te stimuleaza sa mergi mai departe, pentru ca, de oboseala, te poti impiedica, rani, dar vazand mereu ca esti mai aproape, te ridici, capul sus, umerii in fata si faci pasul urmator, sau revi la primul pas, care intotdeauna va fi mai greu.

                    Am ajuns in fata localului ce imi inspira un stil vintage. Usa de lemn este deschisa de catre un majordom intr-o redingota de culoare rosie, materialul ce evidentia nasturii asezati in doua randuri fiind de culoare verde inchis. Manusile de culoare alba impecabile mi-au atras atentia intr-un mod placut, introducandu-ma intr-o lume antica. Tot la intrare, o doamna imracata elegant, intr-o fusta neagra mulata pana la genunchi, cu o bluza alba la maneci din dantela si cu niste pantofi negri lacuiti cu un mic toc, statea la mica masa unde avea listele cu rezervari. I-am spus numele, iar aceasta ma condus la masa lui. Chiar imi placea localu datorita faptului ca culoarea este una discreta, dar totusi clara, fiecare masa era unica prin stilul sau, deoarece picioarele meselor erau sculptate diferit, iar fetele de masa difereau prin forma broderiei. Imi faceam loc usor printre mesele ocupate, ajungand la niste trepte de lemn vechi. Cand am ajuns sus am intrat intr-o camera la fel de plina, dupa aceea am ajuns pe mansarda, acolo unde ma astepta si K. Nu eram singuri. Am putut observa inca o pereche de indragostiti, dar parca umpic mai mari decat noi. La auzul pasilor, K. si-a luat privirea atintita jos si s-a ridicat pentru a ma intampina cum se cuvine. I-am multumit frumos doamnei pentru ca m-a condus, aceasta raspunzandu-mi cu un zambet discret.

     -Ma bucur ca ai venit!

     -Buna si tie! Sper ca nu am intarziat...

     -Nu, nu...e perfect.

     Nu stiam ce sa zic, asa ca am incercat sa imi ridic colturile gurii, pentru a mai colora situatia.

      -Ce doresti sa comand? ma intreaba, intinzanu-mi meniul cu bauturi.

      Il iau si ma uit cu peste toate categoriile de lichide. Ma opresc la bauturi alcolice. 

       -Cred ca vreau un Campari cu suc de portocale rosii.

       -Nu, in niciun caz, doar nu vrei sa te duc beata acasa, nu? Te rog, iti iau eu ceva...de ce nu...sa ma uit...o limonada? Este vara...numai buna pentru a te racori.

        -Bine bine, imi iau limonada si Campari.

        -Astrid...

        -La revedere!

        -Stai Astrid! Nu pleca asa! 

        -Tu ma pui sa fac asta, ii spun cu un zambet strengaresc si ridicand o spranceana.

        -Bine, iti voi lua si Campari, doar stai jos!

        -Ma bucur ca ne intelegem...

        In timp ce el dadea comanda mai departe, eu admiram cu atentie apusul unei alte zile de vara. Seamana cu cel din Austria, dar acum rama tabloului nu este aceasi. Mansarda avea numai flori de toate culorile, iar felinarele prafuite aveau pe ele cate un ingeras din fier prelucrat. De asemenea, pe masa era in mijloc o mica mapa ce emana o lumina galbena, la fel de lina ca restul.

         La inceput am discutat despre banalitai ca teme, profesori, metrou, ziua de azi, de maine si de  sambata. Nimic interesant. Dupa ce bauturile au venit, l-am intrebat:

        -De ce m-ai chemat? S-a intamplat ceva grav? Ce ai sa imi spui?

        Tacere chinuitoare.

       -Astrid...

       -Da...spune. 

       In acel moment i-am luat mainile intr-ale mele.

       -Peste zece zile...plec...

        Unde pleaca?! Ce?

       -Plec inapoi in L.A. la matusa mea...toata vacanta...

    -Dar...dar...aveam planuri impreuna pentru vacanta de vara...nu poti sa ma lasi asa, pur si simplu!

       -Stiu ca nu e drept fata de tine, dar parintii mei au decis asta. Au spus ca poti veni si tu o saptamana, iti vor plati ei biletul. Dar nu stiu cand va fi acea saptamana. Ma voi duce si intr-o tabara    la Stanford.  Imi cer scuze ca fac asta dinou.

         -Macar de data asta imi spui si mie si nu ma lasi cu ochii in soare.

         Incepusem sa ma uit in zare, incercand sa ating vizual ultimele lumini trimise de catre soarele care va aparea si maine. Eram dezamagita, cuvintele imi erau goale, iar gandurile afundate in alte ganduri. Am evitat pe cat posibil privirile lui ucigatoare.

           -Nu e nimic, sunt rezistenta, te voi vizita, si ,oricum, te vei intoarce in septembrie, nu?

       -Da, sigur! Vezi, nimic nu e complicat, doar un obstacol intre noi. Nu putem distruge zidul tocmai acum cand este in constructie! 

           Gust din Campari pentru a ma alina, iar limonada i-o dau lui, nu o mai inghit si pe ea. Si ma gandesc mai bine...poate nu e asa grav, hai mai bine sa iau totul asa cum este...dupa cum spunea si Claudia. Nu exista motive de suparare si tristete in toata povestea asta! 

           -Stai linistit, nu sunt suparata! Poate este mai bine pentru amandoi asa, nu se stie niciodata. 

           Acesta se intinde pentru a imi da o sarutare ce mi-a creat fiori. I-am zambit, dar de data asta a fost un zambet sincer.

            Dupa lungi discutii inutile despre viitor, parasim localul tinadnu-ne unul pe celalalt: eu il tin de umeri, iar el de mijlocul meu. De la alcol m-am simtit ametita, incepusem sa rad din orice. K. m-a dus acasa pe jos. Pana atunci aerul cald de seara vara si-a facut efectul asupra mea, dezlegand vraja betiei. I-am multumit pentru ca a avut grija de mine, dupa fiecare si-a urmat drumul. 

             Dupa binemeritatul dus, ma duc sa le dau parintolor cate o sarutrare de noapte buna. In camera mea plina de carti si partituri ma asez in patul moale, imi iau iPod-ul de pe noptiera cu poze, imi pornesc muzica si ma cufund in visele infinite.