Rough Love ✓

Capitolul 5- Incercare eșuată( Natasha)

Simt cum incep sa mi revin. Incerc sa mi mișc picioarele. Reușesc. Mâinile. La fel. Nu mă simt chinuita în vreun fel. Nu mă dor încheieturile. Stau pe ceva moale se pare. Îmi dau jos de la ochi materialul și văd o camera normala, chiar plina de lux. Ce naiba se întâmplă? Nu ar fi trebuit să fiu intr un subsol murdar și plin de umezeala? Nu așa acționează un răpitor?

Mă ridic din pat și încep să explorez încăperea. Nu găsesc ceva care să mă ajute sa mi dau seama unde sunt și, cel mai important, cum sa scap de aici.
Incerc ușa de la camera sa vad daca e descuiată. Chiar e. Atât de neatenți sa fie răpitorii ? Sau au lăsat o intenționat ? Incep sa mă îndoiesc daca ar fi prudent sa ies de aici, dar trebuie sa mi incerc norocul.

Pășesc pe scări cu grija. Habar nu am unde o sa ajung. Aud niste voci. Cineva se ceartă în spaniolă. Nu am mai vorbit de foarte mult timp deși stau in Spania. La spital totul era în engleză. Sper sa înțeleg.

—No lo puedo creer! Secuestraste una mujer ! Eres un imbecil!
(Nu pot sa cred ! Ai răpit o femeie! Ești un imbecil!)

—Hago lo que se me da la gana ! Quiero algo, lo tengo !
Fac ce vreau ! Vreau ceva, îl am!

—Eres tan obsesionado con ella, que no pensaste que la gente la va ha buscar?
Ești atât de obsedat de ea încât nu te ai gândit că oamenii o vor căuta ?

—Claro que Lo pense ! Ya tengo todo en orden!
Bineînțeles că m am gândit ! Am deja totul în ordine!

—Te vas a meter en problemas!
O sa intri in probleme!

—Se Lo que hago! Deja de meterte !
Știu ce fac! Nu te mai baga !

E obsedat de mine ?! Ce naiba se întâmplă? Trebuie sa scap de aici, cu orice preț. Mă îndepărtez de ușă și încep să caut disperată o cale de scăpare. Mă uit în jur și încep să iau la rand fiecare ușă din casă. Sunt identice. Oare sunt la parter in momentul asta ?

Doamne, nici nu gândesc limpede. Logic că nu sunt la parter, mai erau niște scări când am coborât.
Mă întorc la ele și cobor. Vad ușa de ieșire din locul ăsta, dar e păzită. Niste uriași cu pistoale nu vor fi ușor de doborât. Trebuie să mă strecor cumva.

Mă gândesc și mă gândesc. Nimic. Creierul meu nu găsește o soluție.
Incep sa murmur cate o înjurătură, iar când simt o respirație pe gât, îmi îngheață sângele în vene.

—Angel, chiar credeai că poți să scapi ?
Mă întorc încet și am parte de socul vieții mele. E el. E mafiotul. Acum că mă uit mai bine e tipul care mi a lovit mașina . Cum de nu mi am dat seama mai devreme?
Înghit în sec înainte să pot articula vreun răspuns.

—Tu... De ce ? Sunt atât de speriată încât abia am scos câteva cuvinte.

—Pentru că m ai salvat ! E rândul meu sa o fac !

—Nu vreau sa fiu salvată ! Lasă mă să plec! Acum !
Curajul incepe sa mi revină. Trebuie sa i țin piept ca sa scap de aici.

—Mă tem că asta nu va fi posibil, Angel !

—Nu mi mai spune așa ! Cer furioasă.

—Nici asta nu se poate ! Te vei obișnui, stai liniștită !

—Nu vreau să mă obișnuiesc, vreau sa plec ! Da mi drumul !

—Deci nu vrei sa colaborezi ! E in regula! Aplicam alte metode ! Am suficientă răbdare cu tine. Toată viața !

—Ești un dement ! Te urăsc !

Din cauza furiei și adrenalinei l am plesnit. Obrazul i s a înroșit puțin, dar nu suficient.
Când vreau sa l mai lovesc inca o dată, mă prinde de încheieturi și mă izbește de perete. Icnesc din cauza impactului. Cred că mi poate vedea panica din ochi pentru că imediat slăbește strânsoarea și apoi îmi mângâie obrazul cu delicatețe. Corpul incepe sa mi tremure de teamă.

—Nu trebuie sa ți fie frica de mine! Nu te as rani vreodată ! Îmi șoptește ușor.

—Cam asta faci ! Daca nu vrei să mă rănești, da mi drumul, lasă mă să plec ! Nu voi spune nimănui !

—Asta nu va fi posibil ,Angel !

Îl văd cum scoate din buzunar o batistă pe care o lipește apoi de fata mea. E din nou substanța aia care te adoarme.