Ușa de la intrare se izbi puternic de perete, clopoțelul răsună prelung în încăperea scăldată-n fum de țigară, iar bărbatul își luă deranjat privirea de la telefon, căutând cu irisurile-i albastre persoana care-i tulbură cu asemenea nepăsare liniștea. Oare chiar atât de lipsită de bun-simț devenise omenirea? Strâmbă din nas, conștientizând că nu toți dețin maniere deosebite ca cele dobândite de el de-a lungul timpului, iar apoi lăsă micul aparat pe masă, vag interesat de vacarm.
Încă de când poposise pentru întâia oară în Londra, ca proaspăt elev al unui prestigios liceu și, mai târziu, ca student al Universității Greenwich, fusese client al Tavernei Trafalgar, venise adesea și petrecându-și orele cu așa-zisul prieten ori, de cele mai multe ori, de unul singur – nu întâlnise niciodată până acum pe cineva atât de necioplit. De ce nu-i puteau toți semăna? Se așeză mai bine pe scaunul îmbrăcat în piele și ciuli urechile, sperând să distingă degrabă a cui voce tocmai răsunase nepăsător, smulgându-l din dulcea-i visare.
Probabil că este vorba despre vreo nouă clientă, din aceea care nu are habar că aici nu ne aflăm într-un bar oarecare, din te miri ce colț uitat de lume, își spuse și zâmbi nonșalant, mândru că încetase, cu foarte mult timp în urmă, să mai facă parte din grupuri ca cel din care, mai mult ca sigur, era parte și nou-venita. Poate că o să purtăm și o discuție interesantă în curând, asta dacă are să se așeze aproape de mine. Cine știe? Poate ne-am înțelege bine.
Privi în jur, inspectând încăperea în care nu se mai afla nimeni altcineva în afară de el, și înghiți în sec, încercând din răsputeri să scape de gândul amar abia trecut prin minte. Să stea la șuetă cu cineva complet necunoscut cât își aștepta partenerul? De unde apăruse o asemenea idee nepotrivită? Nu se punea problema nici măcar unui cât de mic salut, dar să și poarte o discuție cu cineva care, fără îndoială, nu făcea parte din aceeași clasă socială ca el. Era inadmisibil! Nemulțumit de propria scăpare, își mușcă zdravăn buza de jos cu dinții, cutezând că are să rețină șuvoiul de cuvinte care amenință cu ardoare să-i părăsească gura, iar apoi luă meniul de pe masă și începu să-l răsfoiască, totul în așteptarea celui care, visă el, avea să schimbe jocul. Cine-l reținea oare atâta vreme la telefon?
Pesemne că iar are ceva probleme, adăugă și făcu o pauză, regretându-și, pentru o clipă, planul de a-l chema să se consulte fix în mijlocul zilei. Cred că n-am să-l mai rețin după cum plănuiam, ci am să stabilesc o altă întrunire, pe atunci pe când cunosc că are să fie, într-un final, în vacanță definitiv.
Înjură în barbă, dezamăgit de nepăsarea de care dădu, încă o dată, dovadă față de prietenul tatălui său, iar apoi lăsă deoparte broșura neagră și-și îndreptă privirea către fereastra aflată de-a dreapta-i. De ce fusese, din nou, așa de grăbit când știa că, indiferent ce avea să afle, nu urma să fie capabil a pune totul în mișcare? Și cum de permisese să fie iară cuprins de răzbunare, deși își promisese că are să-și calculeze cu calm fiecare pas? Oftând, își linse buzele cu limba, iar apoi se rezemă mai bine pe spătarul scaunului, dorind să admire îndelung imaginea Tamisei.
Se lăsă, deopotrivă, cuprins de realizare.
Era absolut normal să se comporte astfel, în special pentru că motivul revederii era unul extrem de important și nu mai putea suferi amânare. Totodată, conștientiză că domnul Matthews avea să-l ierte pentru nechibzuința de care dăduse dovadă chemându-l în mijlocul zilei, cunoscându-l ca fiind un om mult prea calculat și înțelegător, care nu ar fi purtat nicicând pică pentru ceva infim. Se găsea, prin urmare, în siguranță.
