O carte

57 2 0
                                    

Să pot să soptesc sorţi ce gândesc,

Să sculptez din frunze chipul lunii,

Chipul tau de ceară veche...

Scursă pe pervazul lustruit de vreme.

Ca în noapta ce răsare printre cregile mucegăite,

Să-ţi reflecte zbuciumata viaţă de cezar.

Să pot să culeg roada semănată în cunoştinţe,

Mângâiate de iubira faptului curat.

Că există cu adevărat...

Poveşti cu farmecate din copacul veşniciei

Ce rodeşte mereu în noi,

Noi şi noi istorii ce se scriu cu amintiri.

Să îţi mulţumesc eu ţie în fapte,

Că scoţi din mine o carte,

Colorată în altă parte,

Cu cerneluri împrumutate

Din alte lumi îndepărtate.

DodecareflectiiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum