Supernova Sufletului

O pictură într-un tablou

Și urlu și țip, și mă zbat și pier.
Dar morții nu îi pasă de sufletul meu stingher
Și urlu și țip, și mă lupt si cad.
Dar morții nu îi pasă de un biet suflet firav, și
cad, și cad, și cad adânc în pustiu, acolo unde
lacrimile mele îm vor acoperii sicriul meu
pustiu.

Ce joc magnific, ce cântec înduioșător, urlu
singur în tăcere căci curând cred ca am sa
mor. Dar nu-i nimic adesea singur îmi spun,
căci sufletul meu stingher mă va pune mereu
pe drum iar când va fi ca soarele să numai
răsară mă voi scula.