Supernova Sufletului

Iubesc sa fiu "Pe culmile disperării'

Tablou mut, sânge peste tot, și rouă dimineții
cade, iar eu sunt doar un prost
Cu scârbă îm ridic sufletul de pe jos, moartea
mea va fii o glumă, un haos prețios

Ce prilej deosebit, sa fiu un om așa tâmpit, sa
ma consum așa de des și niciodată sa nu mă
lămuresc.

A-și striga după ajutor, dar în ciuda tuturor
chiar sunt bine, sicriul îm ține de cald iar
florile vorbesc cu mine.

Numai plâng, și nu mă zbat, căci regretele
sunt doar un fapt, un fapt ce le-am dat uitării,
la fel ca și Cioran iubesc sa fiu "Pe culmile
disperării" .