Jocul Iubirii (Finalizată)

Capitolul 14.

                     *________

          Știam eu că nu trebuia să îl întreb asta, acum a fugit de mine și era destul de afectat de întrebarea mea.

       Bravo Rose asta ți se întâmplă dacă nu poți sa taci din gură uneori.

     Prima data m-am gândit să plec acasă însă cred că mai bine ar fi să merg sa mă asigur dacă e bine.
Îmi pasă de el,nu vreau să mint.

Așa că i-au liftul și cobor până la etajul 7, unde am fost și ultima dată . Însă la câte uși sunt aici cum îmi voi putea aminti eu unde stă el.

    Toate arată la fel.
Îmi vine să mă bat la propriu că nu sunt în stare sa țin minte un amărât de număr de pe ușă.
    Renunț și mă pun jos pe o scară neștiind ce altceva sa fac.

     Tresar când aud zgomote din unul din apartamente. Mă apropii ușor să aud mai bine ce se întâmplă.
    Se aud zgomote ca și cum cineva ar arunca pe jos cu farfurii sau pahare, mă sperie gândul că asta ar putea face tocmai Sebastian, însă oricine ar fi.      
     Trebuia oprit, căci s-ar putea răni..

      -Du-te fetițo, are nevoie de tine..

        -Poftim? Vă cunosc?
    În spatele meu se află o bătrânică care vine lângă mine și îmi pune mâna pe braț.

      -Nu, însă face asta destul de des mai ales atunci când suferă sau e rănit de ceva anume. Trebuie ajutat sau salvat.

   -Cine stă aici?

-Sebastian Blanco,doar ai grijă fetițo.

Mă uit terifiata spre locul de unde se aude.

-Îl cunoașteți?
întreb eu, însă când mă uit jurul meu, nu mai e nimeni aici.
Când a plecat atât de repede?

    Am fugit la ușă, dar era încuiată.

  Am început să  bat în ușă, de nenumărate ori, cine m-ar fi văzut cu siguranță ar fi crezut că sunt nebună.
Sper că nu i s-a întâmplat ceva, nu mi-aș ierta, dacă ar păți ceva din cauza mea.

       -Sebastian! Mă auzi? Dacă da, te rog deschide ușa!

      Nu se aude nimic, nici măcar un sunet. Abia acum am realizat că plâng în hohote.

        - Te rog, Sebastian! Vreau să știu dacă ești bine,  și iar îmi continui partida de plâns.

       Și când în sfârșit pot să văd ceva mai clar din cauza lacrimilor îmi dau seama că ușa e lipită acum.
Semn că a deschis-o.

    Intru iar când îl văd o stare de groază mă cuprinde.

-O Doamne Dumnezeule!