Jocul Iubirii (Finalizată)

Capitolul 12.

         *_______

-Bună seara domnișoarelor!
    Ne spune el cu zâmbetul lui original care pare cel mai frumos pentru moment.

      -Bună, îi răspundem noi la unison..

       -Odessa, nu te superi dacă ți-o răpesc pe colega ta în seara asta, nu?

     Mă uit la ea și o rog din priviri ca răspunsul ei sa fie, da..

       Haide Odess, supără-te!

     Să nu mă mai lase în compania lui pentru că nu știu dacă o sa mai rezist mult.

     -Desigur, chiar nu mă supăr.

     Acum privirea mea îi aruncă doar săgeți.
De ce a acceptat?
Ce e cu ea? A uitat ce am vorbit azi?

    -Haide, Rose, nu mai vreau sa te împart cu nimeni în seara asta

    -Dar..

   -Nici un dar Rose, te duci cu Sebastian și punct.

         Mă prinde de mână și ne îndreptăm spre mașina lui.
Mă întorc și o privesc pe Odess dar văd ca e în compania unui băiat. Însă nu îmi pot da seama cine e..

De asta a acceptat, ca să meargă cu el să se distreze.

    Vă rog să îmi amintiți ca mâine sa îi dau vreo două pentru treaba asta.

     Sebastian îmi deschide portiera și îmi face loc să intru.
Îmi pune centura tot el și asta e tot ce mă face cu adevărat surprinsă.

   Peste ceva timp ne aflăm în trafic și pot să jur că iar mergem la el acasă.

    De când e aici nu a mai zis nimic dar nici eu, chiar dacă am încercat. Nu făceam decât sa renunț.

   Îl pot observa cum mă privește dar eu nu fac altceva decât să privesc pe geamul mașini.

-Aproape am ajuns.

      Dar tot nu îi răspund pentru că nici de data asta nu ma întrebat dacă vreau să merg la el.

      Oprește mașina în parcare și stăm așa un timp fără ca unul din noi sa spună ceva.
    Iar asta chiar e stânjenitor.

       -Rose, pentru ceea ce urmează să fac  va trebui ca tu să accepți să te leg la ochi.

      -Poftim? pufai eu la el.

      -Te rog..

    -Dar Sebastian, asta e o prostie.

     -Nu e, e o surpriză pentru tine.

-Bine, fie.
Îi răspund iar el caută prin mașină o panglică roșie și îmi face semn sa mă apropii puțin de el pentru a mi-o așeza pe ochi.

       -Mai vezi ceva, îmi spune probabil că acum își trece mâna prin fața mea ca în filmele acelea de dragoste pe care le vedeam eu, când eram puțin mai mica.

Mereu mi-am dorit asta, mi se pare așa de frumos și romantic, dar nu în situația mea, nu așa.

Sebastian e un bărbat frumos cu adevărat și chiar știe cum să se poarte frumos cu o fată.
Însă nu îl cunosc de cât de puțin timp și mi se pare că e așa o grabă între noi.

    Nu zic că nu îl plac pentru că asta ar însemna să mint însă mă cam înspăimântă ideea că așa un bărbat ca el să se uite la o fată așa ca mine, eu o fata simplă care mai are și un trecut nasol în spate asta deja sună cam complicat.

       Și nici nu pot sa zic că nu mi-aș dori sa fiu cu el, mai ales că de fiecare dată când se apropie de mine sau e prin preajma mea se observă cu ochiul liber că nu îmi este deloc indiferent, mereu îmi transmite fiori, orice atingere, oricât de mică.

    Dar cu siguranță e mai bine dacă am lua-o cu încetul sunt sigură că după ce ar afla de unde vin și ce s-a întâmplat nu și-ar mai dori să fie așa de aproape de mine.

Ar fi mai bine să îi spun ,poate așa o să mă lase în pace.

Dar oare vreau cu adevărat asta?