Jocul Iubirii (Finalizată)

Capitolul 29.

De ce trebuia să plec din nou ca o lașă ce sunt?

Trebuia sa ma uit în ochii lui și să îi spun clar ce simt pentru el.
Trebuia să am și atunci curajul ăsta.
Dar eu nu, sunt cea mai fricoasă.
Și pentru ce? Pentru că mi-e puțin teamă, de ce ar putea urma după.
Acestea sunt sentimente noi pentru mine, încât cu greu îmi pot da seama.
Încă nu i-am spus că peste câteva luni vom fi părinți ,și ne vom strânge în brațe puiul.
Dar am să îi fac o surpriză.

Îi dau taximetristului o altă adresă. Si pentru o secundă mi s-a părut că a șoptit o înjurătură de toată frumusețea.

E primul bărbat pe care îl iubesc și în curând ar putea să devină slăbiciunea mea.

Am plecat din birou după ce și-a mărturisit sentimentele și asta poate da dovada și de lașitate dar și de faptul că se poate să nu-l iubesc.

Sper să nu se gândească la asta.
Așa că mi se aprinde un becușor în minte.
Fac semn unui taxi și pornesc spre apartamentul lui. Va avea parte de o mare surpriză când mă va vedea acolo, atunci când se va întoarce de la birou.
Zis și făcut.

Îl aștept în fața uși de mai bine de o oră, însă el întârzie să apară. Așa că decid mai bine să îl sun.
Da, așa o sa fac.
Haide Rose curaj, chiar ai nevoie.

-Iubito, unde ești?

-Cum unde sunt? Stau în fața apartamentului tău de ceva timp și tu nu mai apari. Și-mi spui mie, unde sunt?

-Ajung acolo, imediat.

Atât îmi spune că îi și închid.
Hă, cine se crede el oare?Pe unde umbla?Și cu cine?

Doar nu crede că voi sta toată noapte aici după el. Ca el între timp să umble cu vreo una sau chiar cu roșcata aia.
Ar face bine să vină imediat, dacă nu voi pleca.

-Mă așteptai pe mine, iubito?

-Mă mai întrebi?

-Să știi că mi-a fost foarte dor de tine.

-Și mie, tocmai de asta am și venit aici într un suflet, să îți spun asta, si mai ales că te iubesc, dar tu nu erai, și programul de muncă s-a terminat de mult. Dacă te-am deranjat în timp ce erai cu vreo fată, nu am vrut să vă întrerup.

Dau să trec pe lângă el, dar mă prinde strâns de mână și mă trage după el înăuntru.

Ținându-și fața la câțiva centimetri de a mea, îl văd respirând sacadat.
Mă lipește de ușă.

-Să știi că îmi place și mult de tine, mai ales când ești geloasă, dar nu e pentru tine. Nu ai de ce să îți faci vreodată griji în privința asta, atâta timp cât tu ești aici.

Îmi ia mâna și o pune pe piept acolo unde-i bate inima

-Ai reusit ce nu a reușit niciuna, și mai ales într-un timp atât de scurt.

Îmi spune privindu-mă fix în ochi și pot vedea cât de sincer este.
Îl cuprind cu mainile după cap și îi mângâi părul.
Mă ridic pe vârfuri și îi depun un sărut fix pe cicatricea de pe față.

- Și la mine e prima dată când iubesc pe cineva. Nu am mai iubit nici un bărbat.
Nici măcar o relație nu am avut, tata a știut să mă protejeze foarte bine atunci când trăia.
Ii spun și zâmbesc amar.

-După ce el și mama au... pățit.... , am simțit cum sufletul meu moare odată cu ei. Însă tu, mi-ai readus inima la viață.
Și vreau să mă lași pe mine să îți vindec toate rănile, ce nu le poți uita, ce nu s-au vindecat încă. Vreau să încercăm.
E pentru prima dată când vulnerabilă în fața lui.

-Iubito, nici nu îți închipui cât de fericit m-ai făcut. Vreau să vii cu mine la munte, vreau sa fim doar noi doi.
Nici nu știi câte filme mi-am făcut cu tine în minte, încă de când ai intrat pe ușa biroului meu.

-Vom merge. Dar nu acum..

-Nț, acum plecăm. Și apropo cand ne întoarcem vreau să te muți la mine.

-Nu-i cam devreme?

-Nimic nu e, când e vorba de tine.

-Mă duc să îmi fac bagajul și plecăm la tine.

După ce pleacă spre dormitor , decid să mă uit mai bine prin această cameră. E ordonată. Și cu bun gust. Observ o poză așa că decid să mă apropii.
E într-o ramă aurie, în ea e un copilaș mic șaten , și cu ochii albaștri ce zâmbește către mama sa, care îl ține în brațe.

Încă de atunci era frumos. Însă nu pot să nu o observ pe aceasta.
Care chiar îți fură privirea la cât de frumoasă este. Părul lung și negru, și acei ochi albaștri, e aceasi nuanță de albastru pe care ți-e dat rar să o vezi.

Și totuși parcă am mai văzut-o pe această femeie undeva.Dar oare unde?

Sebastian e copia fidelă a mamei sale.
Mă trezește din reverie o mână ce se așează pe șold.

-Nu-i așa că seamănă cu tine?

-Cu mine? Nu. Tu îi semeni leit.

-Ai aceeași sclipire în ochi, pe care am văzut-o doar la ea.

-Era foarte frumoasă.

-Sufletul îi era mult mai frumos. Precum aurul..

Simt cum stomacul meu nu mai rezistă, acele grețuri bine meritate își fac iar prezența.

Fug rapid spre baie și mă pun în genunchi dând afară tot ce am mâncat la prânz.

Sebastian apare în spatele meu și îmi ține părul și cu cealaltă mână fruntea.

Când simt că mi-am revenit ,mă ridic mă spăl spăl pe dinți.

Sebastian stă în ușa băi privindu-mă intens.

-Ești mai bine iubito?

-Sunt bine acum.
Îi zâmbesc eu strâmb.

-Nici tu nu te crezi , ești toată palidă la față iubito, mai bine mergem la doctor.

Nu știu ce să fac acum.
Ar trebui să-i spun nu?

Dar inima îmi bate cu putere ,emoțiile cresc considerabil și îmi e frică de cum ar putea reacționa.

Dacă nu va dori acest copil.
Dacă nu e pregătit?
Eu îl voi păstra orice ar fi.
Sunt pregătită orice ar fi, pentru puiul meu.

- Haide iubito să mergem.

-Nu așa repede , vreau să îți dau ceva iubitule.
Îi întind cutiuța atent împachetată.

O ia în mână puțin reticent. Și o deschide cu atenție.
Înăuntru sunt cele două teste de sarcină despre care nu am apucat sa vorbim.

-Ce sunt astea iubito?
Îi zâmbesc și îmi ating burtica.

-Doar nu vrei să spui că?

-Îhmm..

-Doamne iubito. Voi fi tătic?

-Da iubire.

-M-ai făcut cel mai fericit bărbat iubito. Vă iubesc , se lasă în genunchi în fața mea și îmi sărută burtica.
Apoi mă sărută și pe mine.

Mă ridică în brațe și mă învârte.
Abia acum pot să spun cu adevărat că trăiesc.