Profesorul

Capitolul 9

Tamara

-Vă asigur că am cele mai serioase intenții.

   Il privesc și ma mândresc cu el, vorbește atât de frumos și calm în ciuda mamei mele care pare sa înnebunească din ce în ce mai mult.

-Mai băiete, nu ma interesează de nici o intenție de-a ta, vreau doar să-mi lași fata în pace, ea trebui sa învețe acum nu sa umble după băieți.

- Mamă termina, dacă am un iubit asta nu înseamnă că mă mărit, te rog frumos.

   Măresc ochii la ea sperând ca va înțelege sa termine cu nebuneala ei dar nu suntem deloc pe aceeași lungime de unda.

-Imi pare sincer rău pentru disconfortul creat..

Începe bărbatul de lângă mine, al cărei mana este strânsă întra mea sa vorbească dar il întrerup.

-Mi-e îmi pare rău mamă pentru ca nu înțelegi ce simt și ce îmi doresc. Am vrut doar sa ți-l prezint pe iubitul meu nu să-ți cer permisiunea. Sper că am fost destul de clară.

Nu ii dau voie sa mai spună ceva și ies din casa, ne îndreptăm spre masina și situația începe sa devina un pic complicata.

-Nu fi supărată, o sa fie mai bine cu timpul.

Mă cuibăresc la pieptul sau și nu vreau sa mai plec de lângă el.

-Îmi pare rău, nu credeam ca va reacționa așa.

-Stai liniștita, du-te acum și ne vedem mâine, ok? Nu mai fi supărată.

Carlo

  O sărut și pleacă fără a mai spune ceva, ma urc in masina și îmi arunc privirea după ea. Oftez zgomotos și plec de pe loc, e un sentiment foarte ciudat sa știu ca nu e de acord cu relația noastă și cel mai rău îmi pare pentru suferință Tamarei.
Îmi trec o mana prin par nervos și merg spre casa, habar n-am cum vor decurge lucrurile de azi înainte.
Parchez masina în fata casei și mai rămân câteva minute pe loc. Gândul meu este mai mult ca de obicei la Tamara și ma hotărăsc sa o sun.
Aștept câteva secunde și închid când observ ca nu raspunde. Mai rău ma apuca agitația, sigur se ceartă cu mama ei acum. Îmi rezem capul de scaunul mașini și aștept un semn.

Tamara

  Fierb de nervi mai mult ca niciodată, sunt majora, învăț prea bine pentru zilele de azi și totuși nu am dreptul la o viata a mea, la ceva ce îmi place și mai ales la un iubit.

-Mamă!

  Inchid ușa de la întrare și merg direct în living unde este mama.

-Chiar era nevoie de tot circul asta, serios??

O intreb socata stând în picioare lângă ea.

-Da, era nevoie de mai rău, ești prea mică pentru băieți, trebui să-ți faci un viitor, să-ți găsești un băiat de varsta ta, nu bărbați în toată firea.

-Serios, sunt majora, decid singura pentru faptele mele și când e timpul pentru un iubit, la 30 de ani?

-Când vei fii pe picioarele tale, când vei avea un loc de munca și mai ales o casa a ta și mintea necesara pentru decizii înțelepte dar pana atunci asta e casa mea și faci ce zic eu, clar!

   Tipă la mine și nu face altceva decât sa ma întărâte și mai rău și în minte îmi vine o decizie radicala.

-Bine mamă , plec din casa ta, de la regulile tale și viața ta perfecta.

   Nu stau pe gânduri și nu o bag în seama când ma striga în urma mea. Urc scările în graba, întru în camera mea și încep să-mi strâng câteva haine, le arunc într-o valiză și ies din casa fără măcar sa mai țin cont de mama care striga în continu după mine.
Îmi scot telefon din geantă și imediat îl sun pe Carol.

- Abia așteptăm să mă suni, ce faci?

- Acum am văzut apelul, n-am auzit telefonul, poți sa vi la mine? Sunt în capătul străzi.

- Normal, imediat vin.

- OK.

Trag aer în piept și privesc spre cer, e lăsarea seri, câteva stele încep sa apară și aerul răcoros la fel. Privesc spre geamantanul de lângă mine și sper sa nu regret nici o secunda decizia asta.
Nu trece 10 minute și masina lui apare pe strada mea.
Cum coboara din mașină se îndreaptă spre mine și ma strânge puternic în brate.

-Ma primești la tine?

Il întreb în timp ce stau cu fata bagata la propriu în pieptul sau.

-Abia aștept!

Carlo

  Tot drumul a fost tăcută, nu am întrăznit sa o intreb ceva, e clar ca situația a degenerat în rau. Nu vreau sa fiu egoist dar ma bucur enorm ca se va muta la mine.
Abia aștept sa mă trezesc în fiecare dimineață cu ea, să mâncăm împreună, sa aflu ce filme ii plac și sa o descopăr din ce în ce mai mult.
  II deschid ușa și înainte sa treacă pragul o opresc. Las valiza jos și o iau în brațe.

-Știu ca nu e o situație tocmai fericita dar trebui să-mi trec mireasa în brate peste pragul uși.

   Începe sa râdă și mă săruta tandru, ma bucur sa o vad râzând chiar dacă nu e pe deplin acest sentiment.

-Îmi place ca ma faci mereu sa rad.

-Ăsta-i scopul meu iubito, sa te fac fericită.