Ruthless is my Kind

Capitolul 2

IAN

— Bună seara, domnule Kind! Cafeaua și cina sunt gata.

Am ascultat vocea ciudată și m-am întors în loc, pe holul reședinței din New York.

— Și tu ești? am zis verificând-o pe femeia din fața mea.

Părul ei era atât de blond, încât era aproape la fel de alb ca zâmbetul ei mare.Mai înaltă și subțire decât media națională. Și uniforma ei. O nouă colecție?

— Sunt Aimée și am fost angajată recent ca menajeră în această casă.

Zâmbetul ei e înfiorător de intact.

— Mă bucur să te cunosc, Aimée.Ești concediată, Aimée. Adună-ți rahatul și pleacă, Aimée.

Ea păru brusc agitată.De fapt, sunt ușurat s-o văd așa. Până acum arătase de parcă un chirurg plastician i-ar fi cusut acel zâmbet straniu pe față.Obrajii i-au pălit sub machiajul rozaliu și gura i s-a deschis.

—Domnule, nu mă puteți concedia.

— Nu pot?am arcuit o sprânceană, prefăcându-mă interesat de argumentele ei.

— Aimée, te poți retrage, a răsunat vocea cristalină a doamnei Valverde.Nu va exista milă pentru cei ce nu i-au milostivit pe alții.

Acum cita Biblia.

— Miros o provocare aici, Cataleya. Și știi că sunt întotdeauna fanul ei.

Mi-am desfăcut jacheta și mi-am lărgit gulerul cămășii.Voiam să-mi arunc hainele împreună cu această zi de rahat.Expresia mea era în continuare amuzată, din fericire.

— Melody? am strigat eu.

Cataleya s-a apropiat și mi-a șoptit:

— Nu te mai obosi, dragule.Menajera ta își face bagajul.În această seară,părăsește reședința Valverde.

— Şşşt, n-ai vrea ca o muscă să se plimbe pe gura aceea estetic îmbunătăţită.

Nu era stilul meu să-mi abat energia pe oameni care nu meritau mânia mea.Aveam propria mea versiune despre justiție. Alternam între Joker şi Batman.

— Ian! a răsunat vocea lui Norman de această dată.

— Bună seara, tată.Cum a fost călătoria din Boston?

La aproape şaizeci de ani, Norman Valverde e în floarea vârstei și e a șasea generație de senatori, iar scurta și ilustra lui carieră militară a adăugat un strop de tărie de caracter farmecului lui.

Ceea ce Norman nu poate obține cu un surâs, capătă cu o mână de fier. Asta l-a făcut guvernator și cel mai temuți oameni din Boston, până la lansarea celei de-a doua candidaturi, când fratele meu involuntar, Ashes, s-a asigurat să-i smulgă din temelii cariera de politician.

Nu a fost o bucurie pe măsură, deși în acea ilustră zi, am devenit majoritarul averii lui Norman.Dar nu pe propria-mi străduință.Cu mâinile înfipte în șoldurile zvelte, cu ochii îngustați, mai deschiși la culoare ca ai mei, mă privește cu o mânie explozivă.

— Fir-ar să fie, ai dat proiectul meu de locuințe din Boston unei asociații caritabile pentru oamenii străzii?

— Ah, chestia aia..campania începe în câteva săptămâni și..ah, dar, stai, tu nu mai candidezi.

Pe tâmplă i se zbate o venă.

— Proiectul valora optsprezece milioane dolari.

— Da, am văzut și eu asta, am răspuns.