Ruthless is my Kind

Capitolul 8

IAN

Mi-am rostogolit scaunul executiv pe spate și m-am rotit spre ferestrele din podea până în tavan, cu vedere la Manhattan. Oamenii spun că New Yorkul îi fac să se simtă mici.Dar eu cred că New York mă face să mă simt mare.Dețin un întreg consorțiu zgârie-nori.Adică, cum ar putea New York să mă facă să mă simt mic, când l-am apucat de bile?Am văzut-o pe monitorul de securitate de lângă laptopul meu, în momentul în care Kayla a intrat prin ușile de sticlă gravate din zona recepției.Să fiu sincer, mă așteptam s-o facă cu vreo jumătate de oră mai devreme, mai ales că mesajul meu plecase către ea, în urmă cu mai bine de două ore.Dar ar fi trebuit să știu mai bine.Fata asta dintotdeauna fusese o durere de cap.

— Recepționer, am lătrat eu, direcţioneaz-o pe domnișoara Davis în biroul meu și asigură-te că nu suntem întrerupți.Ah, și rezervă o masă în oraș.Ca de obicei.

M-am întors să mă holbez la ecranul laptopului când Kayla a bătut la ușă.După zece secunde, m-am lăsat în scaun și mi-am înnodat degetele.

— Intră.

Ea a făcut-o.A intrat îmbrăcată într-o rochie cu buburuze galbene pe ea.Părul ei era în continuare desfăcut. Minunat, asta însemna că depusese un efort de la vizita ei de ieri.Dar privirea îi era aceeași.Sfidătoare.

— Ia loc, am zis.Credeam că avem o etichetă, atunci când se intră într-o încăpere.

Părea că o cuprinde frigul,dar ultima mea îmbrățișare reală a fost pe când eram un copil.        Cu puțin înainte de incidentul care mi-a furat libertatea.Kayla s-a așezat și ochii mei au alunecat scurt pe picioarele ei. Avea un trup frumos, în ciuda faptului că i-ar putea folosi o masă bună. Sau trei.Ochii ei erau ațintiți asupra mea.Sângerau de suspiciuni și dispreț.Mi-am frecat bărbia, privirea mea alunecându-i cu nerușinare pe trup.Ochii ei se aprinseră, întâlnindu-i pe ai mei de peste birou.

KAYLA

Imediat după întâlnirea mea cu Jessica, după primirea mesajului de la Ian, am mers acasă, le-am dat copiilor de mâncare, am făcut un duș și m-am îmbrăcat în grabă.Bărbatul acesta nu avea limite și cineva trebuia să-i taie din elan. Da, da, despre mine vorbesc.Nici măcar ideea că-l voi revedea, nu-mi alungă furia că de fapt el are un plan, indiferent de cele discutate și puse la punct, nu departe de aseară.

Credeam că fusesem destul de explicită când i-am cerut să le dea timp copiilor să se adapteze apariției lui fulgerătoare, dar asta avea să vină doar după sosirea rezultatelor testelor de paternitate.Scutur din cap, dar uit o mare parte din discurs pe când trec de ușile duble, cu sticlă mată.Stă la birou. Nu își ridică imediat ochii spre mine, în momentul în care ușile se închid în urma mea și după câteva clipe mă pironește cu privirea.Ca de obicei.

Pe la al patrulea sau al cincilea pas, picioarele îmi tremură groaznic din cauza privirii lui.Nici asta n-ar trebui să fie ceva nou?Ajung în fața biroului, fără incidente, dar un pic pierdută în gânduri.

— Ia loc.Credeam că avem o etichetă atunci când se intră într-o încăpere.

Dumnezeule.Ce voce are!E profundă, cultivată și se vede că este vocea unui om cu bani, putere și succes.Genul de voce care te face să te oprești în loc și să te supui cu blândețe tonului celui care vorbește astfel.

— Mi-aș fi dorit să pot spune bună ziua, dar te-ai asigurat deja să nu fie așa, am replicat.

Nu-și ia privirea de la chipul meu.

— Bună ziua, Kayla.

Mă pregătesc să-i ofer un răspuns pe măsură, dar el se ridică în picioare și merge în fața biroului, undeva în spatele meu.