Ruthless is my Kind

Capitolul 6

KAYLA

Am clătinat din cap spre el și am pășit din livingul impunător pe coridorul lung de la intrarea în casă.Când am ajuns la ușă, am constatat că era încuiată.

— Hei, am spus cu o voce ridicată, deși devenea din ce în ce mai evident că n-a fost o idee bună să vin aici.

Remo nu era Ian, dar știam că niciuna din deciziile de aici nu erau luate, fără ca acesta să fie consultat în prealabil.M-am îndreptat spre el cu toată determinarea de care mă simțeam capabilă,iar bărbatul m-a urmărit la rându-i.

— Numele meu este Kayla Indie Davis și am doi copii acasă.Copii despre care șeful tău susţine că sunt ai lui și nu cred că ar fi mulțumit să afle că m-ai sechestrat.

Tipul a zâmbit.

— Toată lumea știe cine ești, domnișoară Davis.Eu sunt Remo și sunt aici pentru a vă sta la dispoziție.

Nu m-am putut abține să nu râd.Nu m-am gândit și mi-am aruncat telefonul mobil în el.L-a prins în mână, ca apoi să cadă pe marmura albă.S-a aplecat, a luat telefonul și m-a surprins înaintându-mi-l.

A fost momentul în care am realizat că trebuia să fac orice să-mi găsesc libertatea în interiorul acestei cuști de aur.

— Dacă nu deschizi ușa, voi suna la 911.

Ochii lui întunecați mi-au evaluat fața, iar eu i-am întors privirea.A fi sigură pe mine era un prim-pas bun spre acest obiectiv.Nu puteam să fiu sigură, dar am crezut că văd o licărire de respect în ochii lui.

— Îmi place de tine așa, e mai bine când nu te mai sperie nicio nenorocită de umbră.

— Și mie îmi place mai mult când nu ești înspăimântător ca șeful tău.

— Remo, te poți retrage, domnișoara va discuta cu mine, s-a auzit vocea suavă a unei femei.Până când Ian va apărea, a întărit.

M-am întors, și o femeie potrivită de înălțime, brunetă, cu părul până la umeri, cu trăsături frumoase în ciuda vârstei, pe care o apreciam în jurul a cincizeci ani, s-a apropiat.L-a  privit insistent pe Remo și am putut vedea duelul discuției non-verbale, apoi ea s-a întors spre mine.

— Sunt Melody, a zis cu o voce mătăsoasă. Este o plăcere să te cunosc.

Zâmbetul ei fermecător m-a lovit din plin.

— Îmi pare rău pentru comportamentul..dur al angajaților.

— E în regulă.Nu vă scuzați în numele lor, unii oameni pur și simplu nu mai pot fi educaţi târziu în viaţă.

Aparent îmi lăsasem și manierele la intrare, deopotrivă cu libertatea.Își ridică bărbia, măsurându-mă din ochi și surâzând.

— Domnișoara Kayla?

— Da, sunt Kayla, am răspuns din inerție și un zâmbet fugar îi trecu pe față.

Nu eram sigură asupra aparentelor sale bune intenții, până la urmă lucra în casa lui Ian, pentru el.

— Fă-te comodă. Ian a fost nevoit să plece din oraș, dar e în drum spre casă.Tocmai ce i-am terminat de gătit cina.Nu mănâncă mâncare rece.

Și-a netezit rochia.

— Eu nu știu..nu cred că e o idee bună să mai rămân.Copiii mă așteaptă.

— Kayla, știi și tu că ai un motiv puternic să rămâi.De ce ai vrea să-l amâni?

Am pășit din nou în living și m-am oprit, nesigură unde să stau.Melody mi-a zâmbit.