Harry pov
Nu pot sa cred chiar si-a revenit. Cand am crezut ca numai exista nicio sansa el pur si simplu si-a revenit. Este o minune....dar acum trebuie sa am grija de el impreuna cu Mia.
Totusi am fost uimit sa aflu de la Mia de ce plecase atat de supărat ieri inainte de "incidentul" cu final fericit. Nu pot sa cred ca nu a putut doar sa imi explice situatia ci a plecat asa nervos. Dar nu am sa spus de nimic pana nu o sa aiba el încrederea sa imi spuna acest lucru pe care l-a omis si din dosarul scolar.
Imi dau seama ca nu am facut bine ca l-am spionat dar trebuia sa aflu despre el fara sa mai faca crize de nervi. Asa ca am mers la scoala si am cerut dosarul secretarei care se pare ca mi l-a dat fara sa fie macar curioasă de ce il vreau.
Gândurile mele împletite si complicate au fost spulberate cand Mia a venit si m-a imbratisat.
"Ai avut dreptate. Multumesc ca ai fost aici."spune Mia din pieptul meu in timp ce ma îmbrătisează.
"Dar eu nu am facut decat sa sper si sa ma rog la cei mai bine. Acum trebuie sa stam pe capul lui sa fim siguri ca isi ia medicamentele si nu mai încerca vreun act de suicid."spun imbrtusand-o strâns în brate.
"Ai dreptate dar cred ca ar trebui sa te duci si tu acasa ai stat atatea ore in spital cu noi si cred ca mama ta este îngrijorată."spune Mia desfacand îmbrătisarea.
"Nu este adevarat plus mama stie ca sunt la un prieten. Si acum o sa stam cu Louis. Ok?"spun si lui Mia nu ii vine sa creada.
"Multumesc mult si sper sa va tina."spune Mia.
"Nici nu stiu daca suntem impreuna."spun si o sarut pe frunte.
"O sa vedem acum haide sa facem actele de externare."spune Mia si plecam sa facem hârtiile de externare.
Cand ne-am intors l-am vazut pe Louis încercând sa se ridice de pe scaunul din sala de asteptare dar a trebuit sa il ajutăm.
"Ma descurcam."spune incet Louis.
"Nu mi se părea."spunem în acelasi timp eu si Mia.
"Rautaciosilor. Mi-a fost dor de voi."spune ca un copil Louis si ne imbratiseaza.
"Asa meriti daca ne sperii."spune Mia amuzată.
Cand eram in masina o vad pe Mia ca se uita la ceas sperand sa fi întârziat la scoala presupun dar nu pe tura mea. I-am promis ca am grija de ea si asta fac.
"Haide sa te duc la scoala Mia si apoi il duc pe Louis acasa."spun si Mia oftează.
Cand am lasat-o pe Mia la scoala nu a putut sa nu rada de mine.
"Sa fiti cuminti."spune Mia făcîndu-ne cu ochiul.
"Lasa ca ne descurcam noi."spune Louis cu fata perversă si raman fara replică.
Drumul spre casă a fost linistit. L-am ajutat sa urce in casa si cand l-am pus incet in pat.
M-am dus la bucătărie si iam facut un sandwich ca sigur ii era foame dar nu vroia sa recunoasca. Am intors in camera unde il vad pe Louis stand in pat în fund uitandu-se pe telefon. Cand a vazut mâncarea s-a strambat.
"Pofta buna."spun cand ii arat sandwich-ul.
"Nu imi este foame."spune Louis ca un copil.
"Nu pot sa cred cat de copilăros esti manaca ca pot auzi de aici cum iti face stomacul."spun si spre ghinionul lui chiar atunci stomacul lui a facut un zgomot urât.
"Stomacel tu cu cine ti?"spune Louis ca si cum stomacul o sa ii raspunda.
"Tine cu mine acum mănâncă."spun precum un părinte si el se stramba la mine si infuleca tot sandwich-ul odată.
Cand am vrut sa plec m-a tras în pat langa el. Rămăsesem blocat si nu stiam nici ce sa fac nici ce sa zic. Cea ce cred că il amuză la ce privire avea.
"Ce ai pătit? Tie frica?"spune Louis cu un rânjet ciudat pe fata.
"Nimic doar ca imi este te-am sa nu te lovesc si vreau sa stau cu...."dar nu apuc sa termin ce vroiam sa ii spun ca isi lipeste buzele de ale mele.
Imi era asa de dor de saruturile lui ,de atingerile lui....de el. Nu vreau sa ma gandesc ce se intampla daca nu isi revenea.
Sărutul devenise pasional si începeam sa ma panichez dar nu inteleg de ce.
Louis se tot apropia de mine pana cand a ajuns deasupra mea. Începuse sa se joace cu tricoul meu si avea un zâmbet care parcă ma amuză si pe mine cea ce m-a si facut sa imi fie si mai frica de cea ce vroia el.Am rupt sărutul brusc Louis fiind confuz.
"Scuze dar trebuie sa plec."spun si ma ridic repede din pat.
"Harry stai."spune Louis dar deja ieseam pe usa.
Nu pot sa cred ca am plecat asa. Acum cred ca ma uraste dar nu pot. Oricât de mult imi doream sa fiu cu el tot nu ma simt pregatit de asta. Imi este frica. Imi este frica sa nu rada de mine,sa nu fac ceva prostesc,sa nu il dezanagesc.....nu am incredere in mine.
Sper doar sa nu se fi supărat pe mine..... Am gresit ca nu i-am spus pur si simplu dar imi este rusine sa il mai privesc ib ochi si sa ii spun pur si simplu cea ce tocmai am gandit. Daca ma va judeca? Daca l-am dezamăgit? Daca nu imi va da a2-a sansa pentru aceasta greseala? Poate acum iar isi face vreun rau din cauza mea.....oh doamne spre sa nu..... Atâtea intrebari si gânduri ma înnebunesc.....nici nu imi dai seama cand dau peste cine pe straga dar cand ma intorc sa imi cer scuze il vad pe Zayn.
Oh genial acum o sa imi iau o mama de bătaie.
"Nu ai loc pe strada fraiere?"spune Zayn si ma ridica in sus de tricou.
"Nu am vrut. Dar haide sa terminăm repede fa putin misto de mine si dă un pumn."spun si nu stiu de unde scot atata puteau." Ce acum numai sunt bun nici ca sac de box?"spun si il vad cum se enervează.
"Cam mult tupeu Harry. Ce te-a invatat Louis sa vorbesti si crezi ca esti smecher? Degeaba daca nu sti sa si dai."apoi imi da un pumn in ochi.
"Vai mersi imi mai dai unul?"spun simtind ca mi se umfla ochiul deja.
"Cu cea mai mare placere."apoi imi da un pumn in burta si unul in nas.
"Zayn! Lasă-l in pace acum."spune o voce destul de cunoscută si cand imi ridic privirea o vad pe Mia.
"Ce este iubito nu imi place sa vezi fraieri snopiti?"spune Zayn si imi da drumul.
"Sa nu imi spui iubito."spune Mia nervoasa si cand se apropie de Zayn care vreia sa puna mâinile pe unde nu trebuie o vad ca se enervează si ii da un picior sub centura.
Deci.....fara deci. Imi cer scuze ca am întârziat atata cu acest capitol. Sper sa va placa. Stiu ca este scurt. Nu stiu cand o sa mai postez dar tot cu intarziere mai mult ca sigur. Si va multumesc mult ca sunteti +440 de cititori.
