CONTROL || WOOSAN

de ce nu ai un ghiozdan, Wooyoung?

: Wooyoung iese din curtea facultății cu câteva cărți în mâini. Își aranjează încurcat cureaua pantalonilor, căci nu apucase înainte să iasă de la baie. Era rar când apuca să iasă de acolo fără să fie batjocorit, se bucura că de această dată nu a fost văzut.

: Face câțiva pași, observând rapid că e urmărit.

Wooyoung — Nu iar..
: Își spune pentru el, și trage cu coada ochiului în dreapta sa, unde îi vede pe  Mingi și cei trei "cărăuși" ai săi.

: Wooyoung trage aer în piept, și strânge tare cărțile la piept, apoi începe să fugă, ceva prevăzut de bătăuși. Însă de data asta, un lucru îi oprește să fugă după el.
Se oprește pe aleea care ducea spre casa sa, și își trage sufletul, respirând liniștit. Nu pentru mult timp, căci o mână îi atinge pieptul , împingându-i trupul după o clădire.

: Wooyoung se trezise față în față cu San, exact, băiatul de la bar. Asta mai lipsea.

San — De ce fugi de acei băieți?

: Wooyoung nu spune nimic. Încerca din răsputeri să rămână în picioare, căci gemunchii i se înmuiaseră de tot la vocea profundă a celui mai mare.

San — Te agresează?
: Întreabă cu o oarecare îngrijorare, și își trece cu grijă degetele peste maxilarul brunetului.
San — Spune-mi, te-au lovit?
: Următorul pas fuseseră să îi ridice chipul în sus, cu mâna pe bărbia sa, examinând pielea lui Wooyoung.

: Acest ultim gest îl făcuse să își scape jos cărțile, "mărul lui Adam" făcând o mișcare când acesta înghițise în gol.

Wooyoung — Sunt bine!
: Îl împinge pe cel mai înalt, și se apleacă pentru a-și lua cărțile.

San — De ce îți duci cărțile în mână? Nu ai un ghiozdan?
: Se uită mirat la el, văzând cum tânărul își șterge cu grijă cărțile.

Wooyoung — Nu am nevoie.

: San era amuzat de cât de grijuliu era cu niște cartoane și hârtii lipite înte ele, pe care le putea achiziționa de oriunde, oricând.

San — Te comporți ca și când ar fi unice..

Wooyoung — Sunt unice. Sunt ale mele!
: Îi lasă o privire urâtă, și începe să pășească spre casa sa, când șatenul îl prinde de mânecă.

San — De ce nu ai un ghiozdan, Wooyoung?
: Îl întreabă din nou.

Wooyoung — Ți-am spus! Nu am nevoie!
: Țipă la el, știind însă că minte atât de rău. Totuși, de ce i-ar spune unui străin?

San — Ai în jur de 9 cărți acolo. Ești sigur că e bine să le porți așa? Te vor durea mâinile.
: Wooyoung își lasă privirea în jos. Cu adevăr, era un chin să ducă acele cărți mereu cu el, în acest fel. Era obositor.
San — Ești la facultate?

Wooyoung — Da.
: Aprobă, lăsându-l pe San să se apropie iar de el.

San — Vrei să te ajut să îți alegi un ghiozdan?
: Șatenul își arată zâmbetul perfect, care pe Wooyoung nu îl afecta în nici-un fel, căci nu îl privea, dar care era plăcut .

Wooyoung — Nu pot. Am treabă acasă..
: Oftează.

San — Unde locuiești?
: Se uită în spatele lui Wooyoung, vrând să ghicească, pentru că știa că șatenul nu are să îi spună.
San — Poți să îți rupi puțin din timp, și să mă însoțești?

Wooyoung — Nu .. Și nu mă urmări. Bine?
: Îl lasă pe San cu o privire întunecată pe față. Avea să afle, și Wooyoung știa asta, însă nu dorea să îi lase șansa de a intra în viața sa. Îl vedea ca pe un cretin.

: San scoate un mic chicot, și îl urmează lent pe tânăr, fiind ușor pentru el să afle unde stă.
De câteva minute, San stătea în fața casei cu un etaj, vopsită în alb, spre gri, cu un acoperiș maroniu. Se uită atent la numărul casei, și îl notează în telefon, apoi pleacă. Avea ceva de făcut.

♛

: San oftează exasperat, prinvind câteva modele de ghiozdane. Era așa greu să aleagă ceva. Unul era prea mare, unul prea mic, altul fără un material bun.

Vânzător — Pot să vă ajut, domnule?

San — Da. Vreau să cumpăr un ghiozdan pentru.. prietenul meu. Învață la facultate.

: Vânzătorul aprobă, și îi arată acestuia un model de culoare neagră, din piele.

San — E perfect!
: Îl examinează atent. San deja își imagina cum i-ar sta lui Wooyoung cu el.
San — Lui Wooyoung o să-i încapă cărțile aici..

♛