: Unde San se îndrăgostește de Wooyoung, însă acesta se ascunde de el, din cauza statului său sărăcăcios, făcându-l pe San să-l urmeze oriunde, devenind ca o umbră a băiatului.
22 octombrie 2020 ☐
31 decembrie 2020 ☑
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
: Wooyoung iese dimineață pe ușa casei, dând iar de San. Acesta stătea aproape dormind, rezemat de portbagaj.
: Wooyoung zâmbește la imaginea pe care acesta o prezenta, și merge cu pași mici spre el. Cu un chip senin, Wooyoung își ridică mâna, și își trece degetele peste obrazul șatenului, făcându-l să își deschidă ochii.
Wooyoung — Bună dimineața. : Râde de expresia alarmată pe care cel mai mare i-o dădea în momentul de față.
San — Mergi la facultate, nu? : Ia o poziție de drept, uitându-se serios la brunet. Spera că Wooyoung are școală , și că nu se trezise așa devreme pe degeaba. Somnul era ceva ce îi plăcea mai mult ca orice, ei bine, cu excepția câtorva lucruri.
Wooyoung — Da, de ce ai venit aici așa dimineață?
San — Ce bine! Vreau să te duc eu . Am sperat că vei fi aici, și că nu ai plecat deja..
Wooyoung — Cred că e mai bine să merg de unul singur. : Dă din umeri. Wooyoung — Nu vreau să te deranjezi umblând așa după mine toată ziua. În plus, ce ți-am spus ultima dată, îmi pare rău pentru unele, dar altele au fost reale, San.
San — Nimic, nimic real, fără scuze. : Dă din mâini repetat.
Wooyoung — Dar faptul că nu suntem la fel e real.
San — Ești băiat?
Wooyoung — Sunt sigur că sunt. : Chicotește.
San — Deci ești om? : Își așează mâinile pe obrajii săi, privindu-i ochii de aproape.
: Wooyoung aprobă confuz.
San — Păi ..eu sunt băiat, deci sunt om. Atunci, cum nu suntem la fel?
: Wooyoung îi îndepărtează mâinile, și oftează cu un zâmbet pe față .
Wooyoung — Acum.. Cine ești tu? : Își pune mâinile în sân, ținându-și strâns cărțile.
San — ..ce vrei să spui? : Se încruntă.
Wooyoung — Ești Choi San, fiul unui om de afaceri atât de bogat , care îl are ca servitor pe unul din amicii mei, Jongho.
San — Defapt, am preluat compania.. : Își scarpină ceafa, văzând cum lui Wooyoung îi piere zâmbetul.
Wooyoung — Exact. Iar eu sunt un nimeni.
San — Să nu aud asta! : Îi ia rapid cărțile din mâini, și merge spre portieră, apoi o deschide, luând ghiozdanul pe care îl cumpărase încă din prima zi. San — Tu ești Jung Wooyoung, ești cel mai dulce, deștept, drăguț, și arătos băiat pe care îl cunosc. : Acesta așează cărțile înăuntru, și merge în spatele celui mai mic, așezându-il pe umeri .
Wooyoung — De ce l-ai luat? : Băiatul râde, lăsându-și privirea spre asfalt, ceea ce îi dăduse lui San de înțeles că acesta e rușinat, și că îi place. Era adevărat, chiar îi plăcea, și mai ales pentru că acum nu avea să își mai țină cărțile în brațe mereu.
San — L-am luat de atât de mult timp, dar ne-am certat, și nu știam dacă îl vei accepta... : Dă din umeri. San — E confortabil?
; Wooyoung aprobă. Wooyoung — Îți mulțumesc.. Sper că pot să te răsplătesc vreodată, dar sunt sigur că nu aș avea cu ce..
San — Ai.. Avea. : Îi vine o idee acestuia.
: Wooyoung își ridică lent privirea spre el. Wooyoung — ..din păcate nu am bani.
San — Nu am nevoie de bani, Wooyoung. : dă acesta dintr-o mână, era absurd, voia multe lucruri, însă doar bani nu își mai dorea.
Wooyoung — Și anume, ce atunci?
San — Mă vei lăsa să te însoțesc când mergi la facultate, și când ieși, și! Să vii cu mine să mâncăm împreună după ore. : Acesta îi propune, fericit că Wooyoung avea o datorie la el.
Wooyoung — San, am mult de învățat dacă vreau să trec de examenele de luna viitoare. Sunt cu capul în cărți toată ziua. : Oftează exasperat.
San — Te voi ajuta să înveți! Îți voi găsi un învățător. : Vine cu o idee.
Wooyoung — Prea scump, San, nu vreau să creadă ceilalți că profit de șeful unei companii.
San — ..deci..
Wooyoung — Deci , nu accept nimic din toate astea. : Dă să plece, însă țipătul de nervi al lui San îl oprește .
San — Doar pentru că sunt Choi San ?!
Wooyoung — Exact, San.
San — Păcat! : Își scoate portofelul din buzunar, apoi bagă mâna în el, scoțând pe rând toți banii din el, și aruncându-i pe jos. San — Uite ! Nu mai am bani acum, Wooyoung, acum pot să vin cu tine?
: Wooyoung îl privește șocat, însă puțin amuzat. San chiar își aruncase toți banii doar ca să îl însoțească la facultate. Era atât de iresponsabil și copilăros acum.
San — Pune-mi orice nume vrei. Uită cum mă cheamă, nu mai sunt Choi San, acum sunt Jung San. : Se apropie de el, și îi prinde mâna. San — Sau.. O să fac ceva ca (,) compania să dea faliment.
Wooyoung — San, e în regulă, poți să vii. : Acceptă acesta, fiind puțin speriat că San ar putea să vorbească serios.
Wooyoung — Dar vom merge pe jos. Nu vreau să fiu văzut în mașina ta.
San — Vrei să îmi schimb mașina? E prea luxoasă, eh?
Wooyoung — E în regulă, doar că ceilalți chiar ar crede că e ceva ciudat.
San — În regulă, atunci, să mergem! : Îi arată un zâmbet larg.
Wooyoung — Bine. : Îi zâmbește și acesta la rândul său.
