CONTROL || WOOSAN

stai departe de mine

: Wooyoung iese de la biblioteca publică. Avusese câteva cărți de returnat, căci nu le mai putea ține mult, chiar dacă nu terminase de învățat. Îi era greu cu banii în ultima perioadă, și nu își permitea cărți proprii, ajutătoare, însă de multe ori bibliotecara îi lăsa cărțile mult mai mult, așa putând ca el să își transcrie definițiile mai importante.

: "Norocul" îl face ca din nou să fie urmărit, însă de data asta nu de cineva care dorea să îi facă rău. Ei bine, așa spera.
: San îi face cu mâna de lângă mașina sa, însă Wooyoung își întoarce capul în partea opusă, și începe să se îndepărteze.

San — Wooyoung!
: Strigă după el, însă acesta încă se prefăcea că nu-l aude sau vede.

: Șatenul începe să fugă după el, prinzându-l la scurt timp.

San — Nu m-ai auzit?
: Îi prinde brațul, și îl întoarce brusc, făcându-l să-l privească.

Wooyoung — Nu am vrut să te aud! De ce mă tot urmărești?
: Își scapă mâinile din strânsoarea celui mai mare, și se dă câțiva pași în spate, aranjându-și părul cu ambele mâini, ținându-și cărțile cu coatele.

San — De ce?
: Râde amuzat.

Wooyoung — Nu răspunde la o întrebare cu o altă întrebare ..

San — Ți-e frică să fi în preajma mea?
: Aceștia fac contact vizual pentru câteva secunde, dându-i lui San timp de a-i examina chipul lui Wooyoung, din nou. Era plăcut impresionat de pielea albă , și ochii blânzi ai brunetului. S-ar fi uitat toată ziua la el fără să se plictisească. Era cu adevărat frumos.

Wooyoung — Nu îmi este.
: Își ia rapid privirea, simțind pentru un moment cum scapă un zâmbet la felul în care cel mai învârstă îl privea, însă se abținuse.

San — Atunci.. Îmi vei da numărul tău?

Wooyoung — Mă vei lăsa să plec, după?

San — Poate.
: Își scoate mobilul, întinzându-l spre tânăr.

: Wooyoung oftează puternic, și îi dă cărțile lui San, apoi îi ia telefonul din mână , urmând să își tasteze numărul.

: Îi bagă telefonul în buzunarul gecii, revenind la subiect.

Wooyoung — Acum lasa-mă în pace!
: Pune mâinile pe cărțile sale, și le trage ușor pentru a le lua, însă San le strânge tare în brațele sale.

Wooyoung — Dă-mi cărțile, San, și termină cu aceste glume..

San — Te duc eu acasă.

: Îl prinde pe Wooyoung de braț, vrând să pornească spre mașina sa, însă Wooyoung opune rezistență cu toată forța sa.
Wooyoung — Ai spus că mă vei lăsa să plec!

San — Wooyoung, am spus că te duc eu!

Wooyoung — Nu e nevoie, stau aproape.
: Când reușește să își desprindă mâna cărțile sale cad pe asfalt , făcându-l pe Wooyoung să îngenuncheze pentru a le strânge.

San — Îmi pare rău.
: Se apleacă pentru a-l ajuta, însă Wooyoung se ridică și îl împinge cu putere. Nu dorea ajutorul său. Dorea să ajungă acasă ca să poată învața.

Wooyoung — Stai departe de mine, nu înțelegi?!
: Acesta țipă cu lacrimi în ochi, făcându-l pe San să înghită în gol. Se simțea oribil acum.
Wooyoung — Tatăl tău are o firmă, am înțeles, ești bogat! Dar asta nu înseamnă că trebuie să faci glume pe seama mea..dacă te-ai plictisit de iubita ta, doar caută-ți alta! ...sunt sigur că dacă o vei plăti bine , se va rezolva totul.

San — Ce tot vorbești?

Wooyoung — Nu provin dintr-o familie bogată, și nu am o moștenire ca a ta, deci trebuie să mă chinui pentru a reuși să trăiesc. Rămâi cu amicii tăi.

: Brunetul își ia cărțile și începe să fugă spre casa sa, lăsându-l pe San să-l privească din spate ca un idiot, căci așa se simțea în momentul de față. Totuși ce spusese Wooyoung îi dăduse de gândit. De ce Wooyoung spusese acele lucruri? Nu avea o familie, sau cineva care să-l ajute, deci de ce nu se lăsa ajutat?

♛

San — Seonghwa~
: Strigă prin casă pentru a fi auzit, și intră în sufragerie, unde îl găsește pe acesta cu un blond.

Seonghwa — Ai ajuns.
: Se ridică, făcându-l pe Yeosang să facă la fel.

San — Prietenul lui Wooyoung!
: Fuge spre ei, și se așează pe canapea, apoi îl prinde pe acesta de mâini și îl face să se așeze.

San — Seonghwa, servește-l cu ceva!
: Se încruntă, privindu-și fratele, văzând cum acesta începe să râdă.

Seonghwa — E invitatul meu, pleacă.
: Îi arată să facă pași , însă San îl îmbrățișează strâns pe Yeosang.

San — E cheia mea spre Wooyoung, așa că lasa-mi doar două minute cu el.
: Se uită rugător, apoi când Seonghwa aprobă, îl lasă pe Yeosang din brațele sale.

Yeosang — De ce sunt eu cheia ta spre Wooyoung?
: Întreabă cu o oarecare expresie amuzantă pe chip.

San — Poți să mă ajuți să știu mai mult despre el?

Seonghwa — De când îți pasă ție de alții?
: Intervine.

San — Îmi pasă de Wooyoung, și atât.
: Îi răspunde pe un ton acid.

: Seonghwa se lasă pe spate pe canapea, lăsând un chicot printre buze. San părea atât copilăros acum.

San — Deci.. Spune-mi, la ce învață, sau.. Despre familia sa, dacă are prieteni, sau frați, sau...

Yeosang — Să le luăm pe rând.
: Râde acesta.

San — Exact, scuze..
: Bate fericit din palme, și se acomodează mai bine, începând să-l asculte pe blond.

Yeosang — Despre familia sa nu știu prea multe, nu vorbește despre ei, însă a menționat uneori că aceștia nu sunt în țară..

San — Deci..el aici nu are un ajutor?

: Yeosang dezaprobă.
Yeosang — Are câteva job-uri part-time pentru a plăti cursurile și restul.. Însă mereu l-am ajutat cu bani   știu că nu se descurcă (,) chiar dacă spune că totul e bine.

San — Păcat că nu mă vrea ca ajutor..
: Oftează .

Yeosang — Wooyoung nu e o persoană care să se apropie rapid de oameni, însă după ce ajunge să te cunoască, se va ține după tine ca albina după miere. E atât de drăguț uneori..

San — Sper că nu îl placi și tu pe Wooyoung.

Seonghwa — Idiotule el-
: Începe acesta, însă Yeosang îi taie replica.

Yeosang — Categoric nu, nu am sentimente de genul pentru el. Și nici el pentru mine.

Seonghwa — Nu-mi spune că ai de gând să încerci să ieși cu el.

San — ..oricum nu aș reuși.
: Se bosumflă ca un copil care nu a primit bomboane.

Yeosang — Vrei să îți spun unde lucrează?

: San aprobă entuziasmat, văzând cum Yeosang își scoate telefonul.
Yeosang — Va trebui să notezi undeva.
: Chicotește.

♛