Vampir la 13 ani *TERMINATĂ*

Sacrificiul suprem

-Deci? Stiti raspunsul ghicitorii sau ma chinui degeaba cu voi aici?

-Stiu! Eu cred ca este iubirea! A zis Robert.

-hmm... Trebuia voi sa fiti salvati cumva.... Va voi da drumul... Dar sa nu aveti aceeasi soarta ca Linda si Pierre! De veti fi impreuna ca fiinte supranaturald ce sunteti, veti avea ghinion!

Am fugit cu Robert peste tot in lume. Am colindat mari si tari.

-Cum de ai stiut ca raspunsul este iubirea? Am intrebat eu curioasa.

-Ce pretuiesc oamenii mici si nu cei mari? Iubirea si banul. Ce zboara fara aripi si te poti impiedica de ea? Iubirea. Deci raspunsul este iubirea.

-Cel mai bun! Zic eu.

Toate bune si frumoase, pana imi dau seama ce trebuie sa se intample cu noi pentru a nu mai fi panditi restul vietii.

-Robert... Mai stii cu ce scop am vrut sa fim eliberati, nu-i asa?

-Sa devenim muritori, asta stiu.

-Si cand ne vom indeplini scopul?

-In 24 de ore. Sa ne mai bucuram si noi de puterile noastre care vor fi pierdute pentru tot restul vietii. Cronometrul incepe acum!

24 de ore ramase. Ne-am dat cadouri unul altuia. El mi-a dat un parfum cu vanilie, iar eu o perie de par.

23 de ore ramase. Am zburat cu el peste tot globul.

Si tot asa am petrecut si restul de 22 de ore. Din nefericire, insa, totul are un sfarsit.

-Hei, Bianca, ar trebui sa ne urmam cursul vietii. Acum urmeaza sa devenim muritori.

-Oh, nu... asa repede a trecut timpul? Chiar nu imi vine a crede.

-Deci, zise el... Va trebui sa murim ca fiinte cu puteri supranaturale pentru a deveni muritori.

Amandoi ne-am gandit pret de cateva momente la toate clipele petrecute ca vampiri, in cazul meu, si varcolaci, in cazul lui Robert, gandindu-ne ca orice poveste are un final. Ca e trist sau fericit...ei bine... Asta e partea a doua. Numau tu poti sa iti alegi soarta.

Dintr-o data, ne-am apropiat unul de celalalt, uitandu-ne fiecare in ochii celuilalt cu ochi speriati de viata care urma dupa cea a noastra. In cele din urma, ne-am spus ultimele cuvinte:

-Adio, vampira mea... Zise Robert.

-Adio, varcolacul meu... am spus si eu cu o voce trista.

Apoi, am comis-o amandoi. Ne-am muscat de gat. In jurul nostru aparuse o lumina. Incet-incet am simtit ca imi pierd puterile. Dupa cateva minute, an devenit oameni. Mai avem puterile, insa sunt foarte slabe. Trebuie sa le folosesti in scopuri utile, altfel iti pierzi energia si poti muri.

Odata ajunsi oameni ne puteam indeplini destinul mult dorit intre mine si Robert... Insa...oare ce se va intampla? Ne vom putea indeplini scopul?