Dragoste | Dramă | Ficțiune adolescenți
Când ești prizonier în infern, nu-ți rămâne decât să-l conduci.
Heba nu cunoscuse niciodată o altă formă de fericire, în afară de cea pe care i-o aducea iubitul ei.
Clipa în care acesta moare î...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Deschide ochii, Heba!
Mișcă afurisitele alea de pleoape și deschide-ți ochii!
Haide, haide, haide!
Inspiră, expiră...
Respiră.
Îl văd din nou. Atâta sânge... Zgomotul sirenelor nu-mi părăsește urechile, iar luminile... Nu pot să deschid ochii. Presiunea din piept nu mă lasă să respir. E o durere prea mare. Mă apasă. Mă seacă.
Mă ucide.
Inspiră, expiră. Trage aer în piept. Respiră.
Chipul lui atât de lipsit de viață, ochii pierduți, fără culoare. Și sânge...
Trezește-te, Heba!
Tresar pe canapea, chinuindu-mă să nu mă înec cu aerul. E dimineață. Fir-ar, e dimineață! Îmi fac puțin vânt cu mâna. Stomacul mă înțeapă și ochii mă ustură.
O altă zi. Un alt coșmar.
Am obosit să sper că viața mea va urma un alt curs, iar zilele vor prinde sens. Am obosit să mă trezesc în fiecare dimineață, luptându-mă cu propria respirație.
Dacă aș putea doar să dorm liniștită, doar o noapte...
Mă întind pe canapea, simțindu-mi oasele rupându-se. Nici mâcar nu se compară cu deșertul din sufletul meu. Cuprind pătura în palme și strâng cât pot de tare. Respirația își pierde ritmul, se accelerează, dar aerul nu-mi invadează plămânii cum trebuie.
Am nevoie de apă.
Sunt amețită când mă ridic și mă îndrept către baie. Fac tot efortul posibil să nu-mi împleticesc picioarele. Atât mi-ar mai trebui. Îmi dau cu puțină apă pe față și mă privesc în oglindă.
Sunt la fel de palidă ca ieri.
Oftez cât pot de tare și îmi scutur capul. La întoarcere, o nostalgie ciudată mă cuprinde când observ ușa închisă a dormitorului. De când sora mea s-a întors în Elveția, n-am mai putut să dorm acolo, așa că m-am mutat în sufragerie. Canapeaua e rea, dar nu la fel de neplăcută că patul rece și gol.
— Nu e o zi prea bună, nu? spun cu voce tare și îmi amintesc că sunt singură și că nu-mi va răspunde nimeni.
Telefonul vibrează și tresar. Observ numele surorii mele. Cine altcineva ar fi putut să mă sune?
— Uh, am avut un zbor nasol.
— Orice include un avion ți se pare nasol, Yamenna, surâd ușor.
