Eu si lemnul - lupta secolului!

Capitolul doi ~ Patru lemne, si niste cuie

   Ho, ho, ho. Hooou! Stati calmi. Nu e vorba de nici un sicriu ori copârşeu. Adica la asta v-ati gandit cand ati vazut titlul, nu? Patru lemne si niste cuie, o coliva, cateva lumanari, prosoape, si uite ca o punem deja de inmormantare, iar peste vreo cateva capitol si de un parastas. Party! Glumeam, desigur……Sau poate nu! >:) *semn malefic* Ei bine, v-am pacalit. Nu e vorba de nimic macabru, sinistru ori ceva insangerat. Si acesta va fi ca toate celalalte capitole pe care le-am scris, un capitol obisnuit. Eh, pe naiba. Pe cine pacalesc eu? Nimic din ceea ce scriu, nici macar nu se apropie de cuvantul obisnuit, daramite sa mai si fie obisnuit. Prea mult!

- Mama, noi am plecat. Sau mai bine zis, eu si cu corcitura de sormea. O zi placuta! ii zise Matt, mamei sale care isi misca corpul dintr-o camera in alta, incercand sa nu piarda bucati esentiale pe drum.

- Sunteti gemeni, scumpule, ceea ce inseamna ca te-ai auto-facut corcitura. O zi frumoasa si voua!

- Trebuia tu sa imi aduci aminte ca suntem gemeni. Zise mormait baiatul, in timp ce isi tragea sora de par pentru a o scoate la timp din casa.

- Pa, mami! urla aceasta, ca din gura de sarpe, dupa ce isi vazu un smoc consistent de par, ramas in mana fratelui sau.

    Si...DA! Reusi sa isi extraga sora din casa, si sa o taie amandoi la pas catre liceu –si NU catre orice liceu, catre acel liceu – Catre liceul Wardle, ca doar asa e traditia, nu? Acolo a studiat si Zoe, acolo vor studia si embrionii vorbareti.

    Desi o luara ei la pas, repejor repejor, tot intarziara, intrand in clasa cu fix zece minute dupa profesor.

- Buna dimineata si voua! spuse ranzand intr-un mod superior, profesorul de istorie, cand ii zari pe gemeni intrand.

- Buna dimineata si va rog eu, si in numele fratelui meu, sa ne scuzati ca am intarziat. Traficul e de vina! spuse zambind, Emma.

    Trebuie sa mentionez, pentru a nu va induce in eroare, ca doamna Elise – directoarea si fosta profesoara de istorie a lui Zoe – nu mai este. Deloc. Gen, nu numai in scoala, gen numai e. S-o gatat cu ea. Intr-un mod tragic, crud si nemilos, dar asta este: s-a terminat…Vreti sa va spun? Ai, naibii, sugatori de secrete ce sunteti, si il mai barfiti pe Edward Scullen. Pai sa va zic… Era o zi frumoasa de iunie, soarele stralucea, vrabiutele ciripeau, cocorii se intoarceau din tarile calde, dar au fost opriti la vama ca cica vamesii au primit un pont, cum ca mai nou, ei ar face trafic de droguri, deci ce sa mai?!? Totul era frumos. Totul pana cand, Elise ca omu’ si ea, a iesit sa se plimbe. Toate bune si dragute insa, pana cand aceasta nu s-a asigurat cand a traversat si a lovit-o din plin un….un ce?...un….un flamingo, domnle’. Un flamingo evadat de izbeliste de la Gradina Zoologica. A calcat-o pe cap, i-a storcosit cutia craniana, i-a pornint hemoragia, si in doi timpi si trei miscari, nu mai era Elise.

- Daca sunteti draguti, luati-va de pe catedra lemnele, cuiele si ciocanul, treceti in banca si apucati-va de treaba, caci colegii vostri deja v-au luat-o inainte.

- Facem cosciuge? intreba socat, Matt, care de fel era pudic la morti si mortaciuni.

- Nu, domnule Miller. Nu. Astazi avem ca tema: Egiptul, mumiile si sarcofagele. Prin urmare, fiecare grupa are sarcina ca pana la sfarsitul orei sa termine de realizat un sarcofag in miniatura. Succes!

   Si se chinuira. Si Emma, si Matt. Da-I cu ciocanul, pune cuiul, scoate cuiul, injura-ti fratele care ti-a dat ca dobitocul cu “hammerul” peste degete, pune lemnul, aseaza cuiul, misca lemnul, misca cuiul, si tot asa, pana cand timpul expira, iar profesorul spuse “Stop vot!”. Ah pardon. Am gresit emisiunea. Doar“Stop”. Atat.

- Cred ca puteaţi mai mult, dragilor! exclama entuziasmat profesorul, cand vazu imitatia jalnica de sarcofag, a gemenilor.

- Dar sa stiti, ca ne-am chinuit. Am dat tot ce e mai bun din noi. replica, acid, Matt, sperand sa impuste astfel un 10 la istorie.

- Eu totusi cred ca se poate mai mult, asa ca nu o sa va notez aceasta lucrare ci o sa va mai dau o punga cu materiale, iar rezultatul final il astept la sfarsitul orelor, de astazi.

- Asta inseamna, ca ne scutiti de restul cursurilor, ne permiteti sa plecam acasa si sa ne terminam proiectul? intreba Matt, fluturand din gene.

- Asta inseamna ca nu. Asta inseamna ca veti realiza proiectul in cele 3 pauze pe care le aveti la dispozitie. Multa bafta! zise profesorul, Klaus.

    “Tu’ţi neamul tau de fosile istorice” gandira gemenii in acelasi timp, cand isi dadura seama ca in pause in loc sa-si deconecteze creierul de la problem si s ail lase sa zburde pe campii, trebuie sa se chinuie cu proiectul domnului “nu-in-ora-ci-in-pauza”.

   Asa ca, in loc sa se tot planga si sa se vaite, hotarara sa se apuce de lucru. Zis si facut.

    Dupa doua pause in care se chinuira ca prosti, renuntara la ideea de a construi ceva de unii singuri, si apelara la a doua optiune. Suna un prieten! Si sunara nu orice prieten, ci o maestra intr-ale istoriei.

- Ce faceti mai, embrionilor? V-ati amintit ca mai aveti si o sora? intreba chicotind, la fel cum o facea si in tinerete, Zoe.

- Cum poti sa zici asta? Doar sti ca te iubim de la cer pana la pamant si de la gara pana la posta. zise baiatul, aparent foarte serios.

- Dar gara si posta sunt vis-à-vis, una de alta.

- Tocmai de aia a zis-o. spuse razand cu gura pana la urechi, Emma.

- Embrioni diabolici, ce sunteti.

- Da, da, stim. Acum ajuta-ne, istorico. Avem nevoie de ajutorul tau, si de instructiunile tale pretioase, pentru a trece la istorie.

- Corigentilor.

- Taci mai din gura. Doar ajuta-ne. Spune-ne cum, draci baltati, se contruieste un sarfocag?

- Un ce?

- Un sarfocag. Stii tu, chestia aia din lemn, in care egiptenii isi puneau mortaciunile pentru a le conserva si a le pastra fresh pentru vremuri de criza. Canibalii naibi, ce erau!

- Sarcofag, vrei sa spui. zise Zoe, corectandu-si fratele.

- Da, da. Sarco din ala.

    Cincisprezece minute de munca asidua, si sarcofagul era gata.

    Cu mainele zgariate si insangerate, gemenii traversara in pas alert tot liceul, pan ace ajunsera la cancelarie, unde dadura fix de omul pe care il cautau.

- Uitati domnule Klaus. Proiectul nostru. rosti Emma, cu sufletul mai mult pe afara decat inauntru.

- Eh, da. Asta e total altceva. Pentru asta o sa primiti un 10. Felicitari.

    Si, DA. Reusira si ei sa faca ceva bine de la un capat la altul!

    Mai obositi ca nici o data, se intoarsera in clasa, isi inhatara lucrurile si o stersera acasa cat de repede putura. Dar ce sa vezi si sa nu crezi? Si acasa, aparent, erau lucrari.

- Ce capsuna mea, v-a apucat si pe voi? E cumva ziua internationala a lemnului, si nu am aflat noi? Sau e ziua “hai-sa-ne-stoarcem-copii-de-vlaga”? intreba frustrata, Emma, aruncandu-si ghiozdanul pe jos.

- Fac doar niste imbunatari la sifonierului surorii tale. zise Richard, in timp ce se chinuia cu usa acestuia care scartaia ca toti dracii.

- Fa, fa. Ca doar asa persevereaza tara. Doar prin munca!

    Pufnind si trosnind din toate incheieturile, Matt si Emma, urcara rapid repejor la etaj de unde pentru urmatoarele doua ore, nu mai coborara.

    Isi infipsera fiecare in urechi castile, si dadura drumul la muzica.

   Ascultara noul hit bio ce iesi pe piata, de curand – “Salvati lemnul, salvati oxigenul!”

    Glumeam. Idem ca sora lor, erau fani ai rock-ului. Mettalica la putere!