Lasă-mă să te iubesc.

Capitolul 4: "Căsătorie?!"

Superb, mă pierdusem, nu ştiam cum să ajung înapoi şi în mod miraculos nu aveam semnal. Am încercat să mai merg puţin dar nimic, nici urmă de copii sau de semnal la telefon. Un fior îmi trecuse pe şirea spinării la gândul că mă pierdusem pe plajă.

-Între timp- Din perspectiva lui Molly:

-Hei, nu credeţi că Lola a plecat de ceva vreme? De ce nu se mai întoarce? Spune Molly, îngrijorată.

-Poate s-a rătăcită. Răspunde Max fără să-i pese.

-EŞTI NEBUN?! Ţipă Molly la el, cum să spui asta cu aşa multă nepăsare? E prietena mea. Ar trebui să o căutăm.

Toţi au aprobat în timp ce Max se uita relativ speriat la mine. Ne-am despărţit. Eu cu Max, Alex cu Allison şi Noah singur. Speram din tot sufletul să nu fi păţit nimic. E cea mai bună prietenă a mea, de când ne-am cunoscut am ştiut că o să fim prietene bune.

-La ce te gândeşti? Spune Max.

-La Lola, îmi e teamă să nu fi păţit ceva.

-O doamne, Lola e fată deşteaptă, se descurcă ea. O să o găsim, stai liniştită. Şi îmi dă un pumn în umăr, prieteneşte.

Nu aveam nevoie de asta, aveam nevoie de o îmbrăţişare. Mă simţeam super ciudat cu Max, ştiam că el mă vede doar ca pe o amică, sau nici măcar atât. Dar eu vroiam foarte mult să fim mai mult de atât, deşi erau puţine speranţe. Touşi, ne-am sărutat. Dacă nu mă plăcea nu ne sărutam. Gândul acesta mi-a readus speranţa şi mi-am făcut curaj să întreb:

-Max?

Şi-a aplecat puţin privirea şi s-a uitat la mine. Avea nişte ochi ai naibii de frumoşi.  Dar mi-am dat seama că aştepta să continui, şi să nu mă mai holbez la el, probabil.

-De ce m-ai provocat să ne sărutăm?

S-a uitat puţin la mine şi a spus:

-De distracţie, ştii şi tu..adevăr şi provocare în asta constă, în distracţie. Eram destul de plictisit. Spune Max cu nepăsare.

Vorbele lui mă dureau oarecum, eu chiar speram să mă placă dar el o făcuse de plictiseală..SUPER! Acum chiar mă simţeam ca naiba.

Din perspective Lolei:

O doamne, se face din ce în ce mai frig. Sau mi se pare mie pentru că îmi e destul de frică. Dintr-o dată văd o silueta înaltă că se apropie. Am putut să recunosc trăsăturile acelea perfecte. Era Noah. Am fugit către el şi l-am luat în braţe. Eram aşa fericită să-l văd, eram fericită să văd orice persoană din cele cu care venisem aici, dar faptul că era el era doar un plus. Acesta m-a împins uşor şi mi-a spus:

-Eşti nebună? Ne-ai făcut pe toţi să căutăm după tine. De ce naiba te-ai îndepărat dacă nu eşti în stare să te întorci?

-Scuze? Şi eu mă bucur să te văd Noah. Ăm…Care e problema ta?

-Care e problema mea?! Eşti doar o răsfăţată care crede că totul se învârte în jurul ei. Am căutat aproape două ore după tine pentru că nu eşti în stare să te uiţi pe unde mergi, Lola. Aşa ameţiă eşti?

M-am uitat la el cu ochii în lacrimi. Mă durea ce îmi spunea, mă simţeam al naibii de rău. Avea dreptate, la ce naiba visam de am ajuns aici? Lacrimile au evadat pe obrajii mei roşii, le-am şters repede cu maneca bluzei şi i-am aruncat o privire plină de dispreţ după care am trecut de el.

-Acum unde naiba pleci? Ştii să te întorci măcar? Dacă ştiai de ce nu ai făcut-o?

-Termină Noah, nu doar tu ai probleme bine?! Nu totul se învârte în jurul meu şi nu sunt o răsfăţată. Nu e vina mea că m-am născut bogată bine?! Văd că acolo baţi, văd că te deranjează şi nu şiu de ce. Urăşte-mă, dar fă-o în linişte măcar.  Nu zbiera la mine şi nu te comporta ca şi cum îmi eşti superior, ai înţeles?!