Lasă-mă să te iubesc.

Capitolul 5: "O altă latură a lui"

Am dat de băieţi. Alex şi Max erau chiar în faţa noastră. Ne-au zâmbit politicos după care ne-au invitat la un suc. Am mers la un local din apropiere şi ne-am aşezat. Am povestit şi râs, până când la masă şi-a făcut apariţia şi Noah. Era însoţit de o fată brunetă, cu ochi verzi, era frumoasă. Aceasta îl ţinea de braţ. Nu şiam că are prietenă. S-au aşezat la masă şi au salutat. Noah mi-a aruncat o privire dispreţuitoare. Nu ştiam ce are cu mine, dar eram gata să aflu. După câteva minute a ieşit din local pentru a vorbi la telefon. M-am scuzat iar duduia brunetă m-a urmărit cu privirea ca să vadă dacă îi urmăresc iubitul. Am mers şi m-am aşezat în faţa lui. Acesta s-a uitat la mine pentru o secundă şi s-a întors, vorbea la telefon cu cineva şi părea serios, o ceartă chiar. Am aşteptat să închidă după care a dat să plece. L-am prins de mână şi s-a întors, uitându-se la mine.

-Noah, pot să ştiu şi eu ce te deranjează?

-De ce ţi se pare că mă deranjează ceva?

-O te rog, nu sunt bătută-n cap. Pot să văd şi eu privirile dispreţuitoare pe care mi le arunci, înţelegi? Chiar pot.

-Ţi se pare păpuşă, chiar nu am timp de dramele tale de regină a lumii. Vorbim atlă dată. A dat să plece dar l-am prins iar de mână.

-Termină, nu te mai comporta cu mine ca şi cum m-ai cunoaşte. De ce mereu ajungem să discutăm despre banii pe care-i au părinţii mei? Hă? De ce? S-a uitat la mine gata să spună ceva dar uşa localului s-a deschis, duduia brunetă mi-a îndepărtat mâna de a lui şi l-a luat de braţ sărutându-l pe gât.

Fata asta mă enerva la culme. L-a tras practic după ea şi au plecat. Mai bine, nu vroiam să o văd lângă el. Eram geloasă, da eram. Dar eram şi foarte curioasă, ce vroia să spună? Am revenit la băieţi şi i-am întrebat care e problema tipului. Aceştia s-au uitat la mine ca la maşini străine, ştiau ceva…era clar că ştiau, dar nu vroiau să spună.  M-am uitat urât la ei după care am ales să plec. Molly m-a urmat.

-Următoare zi-

Este luni, zi de şcoală. “SUPER!” Am mers să fac duş, m-am îmrăcat şi aranjat şi am plecat către liceu. Am intrat pe  poartă şi pe nişte scări, l-am zărit pe Noah. Fuma o ţigară şi părea abătut, foarte abătut chiar. Totuşi, era încă superb. M-am apropiat şi m-am aşezat lângă el. I-am luat ţigarea din mâine şi am stins-o. Acesta s-a uiat la mine cu o urmă de uimire şi mi-a spus:

-Ce faci? Ţigara aia costă bani, crezi că toţi dispunem de palate ca tine?

-Nu iar. Noah, serios, aşa de deranjant e că părinţii mei au bani?

-Foarte. Urăsc persoanele arogante, care cred că pot avea totul.

-Şi eu le urăsc, dar nici măcar nu mă cunoşti ca să îţi dai seama că sunt tocmai contrariul. Tu nu vezi stilul meu de îmbrăcăminte? Nu vezi că nu am vorbit niciodată în faţa voastră considerându-mă superioară?

Noah s-a uitat la mine, oarecum fiind recunoscător şi a spus:

-Mergi la ore?

-De ce?

-Putem să mergem undeva? Altundeva?

-Sigur. Nişte absenţe nu omoară pe nimeni. Spun eu schiţând un zâmbet.

Ne-am ridicat de pe scări şi am mers la maşina lui. Ne-am pus centura şi am plecat nu ştiu sigur unde. Conducea prudent. Am ajuns înr-un loc ciudat. Semăna cu o pădure.

-Unde suntem?

S-a uitat la mine şi a zâmbit:

-Haide.