X570

~ I ~

~ Cu 12 ore in urma ~

"Nu intra acolo! Iti repet, intoarce-te si lasa-i pe baieti sa se ocupe de asta!" am auzit in casca. Mi-am regretat alegerea inspirata de a lua casca dupa mine in imediatul moment. Nimeni nu avea incredere ca puteam sa fac fata unui infractor chiar si cu un pistol in mana. Nici eu nu aveam incredere in mine pentru ca nu stiam sa folosesc o arma dar ma rugam lui Dumnezeu sa nu fiu nevoita sa trag in oricine intrase in laboratorul meu.

La ce sanse de reusita aveam puteam sa trag fix in mine...

Am mutat arma dintr-o mana in alta si aproape mi-a cazut din cauza greutatii. Aflasem ca nu era deloc usor sa tii o arma in mana, vazusem o multime de filme in timpul meu liber aproape inexistent, dar nu crezusem ca va fii chiar atat de greu.

"La naiba Krista, intoarce-te in momentul asta! Ai putea sa mori acolo!"

"Aproape am ajuns! Nu fii prost!" am comunicat. Seful meu a marait in casca si l-am auzit dand niste ordine celor de la Paza. "Grabiti-va idiotilor! Nu o lasati sa faca vreo prostie!"

Prea tarziu amice caci o facusem deja si eram pe cale sa continui cu ele. Mi s-a mai adresat de cateva ori dar cand m-am saturat de el am luat casca si am bagat-o in buzunarul halatului.

"Sa fii sanatos!" i-am urat si cand am ajuns in fata usii laboratorului, mi-am spus rugaciunea ca un prost care stia ca va muri...Practic nu stiam asta dar aveam nevoie sa fac macar ceva bine..."Spune-ti rugaciunea in ultimul moment ca Dumnezeu sa stie ca ii ceri ajutorul! Astfel va ajunge la tine inainte sa patesti ceva" Vorbele mamei ... Credea ca eu, un viitor cercetator, voi ajunge vreodata sa cred in existenta lui Dumnezeu...Biata de ea...

Am deschis usa si am indreptat pistolul in fata ca un profesionist care nu eram. Toate luminile erau aprinse si dulapurile ravasite...solutii varsate pe podea, eprubete sparte si foi aruncate la intamplate pe mese...

Am oftat imaginandu-mi efortul pe care trebuia sa il depun la strangerea mizeriei comparandu-l mai apoi cu efortul pe care l-a depus idiotul care a intrat in laborator. 5 secunde sa imprastie niste foi care clar nu i-au ajutat la nimic, 5 secunde sa rastoarne un stativ cu eprubete alte 5 pentru niste substante nefolositoare si pentru mine 5 ani sa rezolv problemele create de el...

M-am dat cu un pas in spate si m-am ciocnit de el. Pistolul mi-a picat din mana oprindu-se cu un zgomot ascutit pe podea. Am inchis ochii si am asteptat sa treaca furtuna.

"Multumesc!" a spus foarte incet si ironic ca moartea.

"Pentru ce? Ce ai de gand sa faci?"

"Sa ies teafar si nevatamat de aici scumpo!"

"Si cum ai de gand sa faci asta?"

"Cu ajutorul tau bineinteles!?"

"Daca tu crezi ca o sa te ajut sa iesi de aici te inseli amarnic!"

Am simtit teava rece a pistolului atingandu-mi gatul si am scos un sunet nu tocmai subtil. Am strans de dinti si m-am intors spre el...Daca tot aveam sa mor macar sa vad cine imi era calaul...

Oh si era inalt! Genul de om caruia Dumnezeu ii uita inaltimea si tanar...nu putea sa aiba mai mult de 19 sau 20 de ani. Era tras la fata si avea cearcane adanci in jurul ochilor de un verde intunecat. Purta haine negre si un hanorac asezat neglijent pe umerii lati. Cu toate astea zambea strengareste parca vrand sa imi inspire ideea ca e sigur pe ceea ce facea. Ar fi fost dragut daca nu ar fi tinut indreptat spre mine un pistol si daca nu mi-ar fi distrus munca din ultimii doi ani...

"Nu esti prea tanar pentru misiunea asta sinucigasa?"

"Nu esti prea tanara sa faci acelasi lucru? Misca-te!" Mi-a facut semn spre usa dar m-a oprit inainte sa fac vreun pas punandu-mi mana pe umar. "Descalta-te de pantofi!" mi-a ordonat.

Am facut ochii mari la el neintelegandu-i ordinul dar m-am descaltat si am lasat in urma singura pereche de pantofi care imi facea picioarele sa para mai subtiri decat sunt si sa fiu si mai scunda decat el. Pantofii mei negrii din lac...

"Pot sa te intreb de ce ai facut asta?"

"Nu!"

"Am facut-o deja!"

"Am motivele mele!"

"Si le-ai rezolvat?"

"Da!"

"Minti!"

"Taci sau o sa iti zbor creierii!"

"O sa faci multa mizerie!"

A ridicat din umeri si mi-a aruncat un "Tu decizi!" flegmatic care m-a ambitionat sa imi folosesc vocea doar pentru indicatii.