X570

~ VIII ~

El s-a inchis in camera lui si eu m-am inglodat in treburi la parter. Ca si cum am fi fost un cuplu care s-ar fi certat si ne gaseam de lucru pana ce unul din noi ceda. Si imi doream sa nu fiu eu acea persoana.

Imi si puteam imagina toti colegii mei stand lungiti pe holuri printre balti mari de sange si eu incercand sa caut un semn ca mai exista supravietuitori. Imaginea m-a urmarit pana tarziu cand m-am asezat la cina...singura...pe terasa. Nu puteam manca, nu imi intra nimic in stomac, trecusem de ora la care in mod normal il sunam pe Zayn ca sa stiu daca e bine si daca conferintele s-au terminat cu rezultat bun si imi doream nespus ca prostul de la etaj sa vina si sa stea cu mine sa nu mai simt atat de prost in privinta ideilor mele. Nu imi placea situatia de nici o culoare. Marturisisem ca o sa il ajut si acum, fricoasa, ma retrageam din lupta. Ma descotoroseam de crezul meu terfelindu-l prin noroi.

Nu voiam sa vad pe nimeni tragand ponoase sau mai rau pierzandu-si viata. Stiam ca toti aveau sanse egale de reusita si de pierdere. Si eu eram undeva la mijloc. Eu as fi inclinat balanta in favoarea celui pe care l-as fi ales daca as fi fost pregatita sa aleg o parte.

Daca i-as fi ales pe ei ii dezamageam pe parintii mei care fusesera toata viata lor de partea adevarului si luptasera pentru dreptate prin toata munca lor. Dar daca il alegeam pe el il pierdeam pe Zayn si deveneam o fugara. Nu voiam sa fug. Ma saturasem sa fug caci oboseam atat de repede...Eram o lasa si punct...

Un tunet a rupt tacerea serii si a inceput sa ploua si eu sa plang odata cu norii. Am strans hanoracul mai bine in jurul meu si mi-am adunat picioarele sub mine. Domeniul se lumina de la fulgere...era pustiu...un domeniu pustiu la fel ca mine in momentul acela. Singura...

"De ce plangi?"

Ca si cum as fi fost pusa pe repede inainte, mi-am sters lacrimile cu mainile in repezeala, reusind sa ma si zgarii intre timp si am intors capul spre intrare. Harry statea in prag cu mainile in buzunarele de la blugi si arata ca si cum abia s-ar fi trezit.

"Nu plangeam!" am negat. A venit langa mine si a luat loc pe bancuta suspendata facand-o sa se miste putin. Mirosea a pasta de dinti ceea ce m-a facut sa zambesc fara rusine. "Ma gandeam la problemele mele!" Am desfacut patura de tot si l-am invelit si pe el.

Si-a tras patura pana la gat pentru ca iesise ca un inconstient numai in tricou.

"Sunt si eu prezent printre ele?"

"Nu, Harry! Eu sunt singura mea problema! Eu si frica mea de a-mi asuma consecintele alegerilor mele!" Mi-am desfacut parul din coada si l-am lasat peste umeri, lucru de care vantul a profitat pe deplin facandu-l sa zboare in toate partile. Ploaia se intetise si fulgerele brazdau cerul la fiecare cateva secunde fara sa ne dea pace.

"Imi pare rau ca te-am rapit!"

"Mie nu!" i-am marturisit si pentru asta am castigat un "huh?" delicios. "Nu as fi iesit din bula mea roz de sapun daca nu ai fi fost tu si ar trebui sa iti cer niste scuze pentru ca te-am mintit ca te ajut! Mi-e frica sa nu cad pentru ca imi place prea mult slujba mea singura de altfel care ii facea pe ai mei mandri de mine!"

"Cand i-ai pierdut?" Subtilitatea nu era una dintre calitatile lui dar imi placea enorm ca nu ma lua pe ocolite.

"Nu stiu! Nu imi amintesc nici acum foarte bine si pe toti cei care au vrut sa imi spuna despre momentul cand au murit i-am dat la o parte spunandu-le ca nu vreau sa stiu! Am fost doar la inmormantare unde am lesinat din cauza ca nu ma hranisem foarte bine si mi-a fost de ajuns sa vreau sa ma detasez de tot ce tine de treburile astea lumesti!"

"Poftim?"

"Da! Sunt unul dintre oamenii care sunt de parere ca viata unui om e vesnica si ca nu o sa ne pierdiem niciodata prietenii! Si rare sunt datile cand ma gandesc cu adevarat ca suntem doar oameni si nu zei...Pun pret doar pe viata si nu stiu daca e bine asa..."

"Asta fac si eu cu prietenii mei si de aia reactionez cum reactionez pentru ca sunt singurii oamenii care au avut grija de mine si care mi-au spus o vorba buna cand am avut nevoie de asta. Nu am parinti si asa ma folosesc cu nerusinare de fiecare persoana care imi arata putina afectiune."

Mi-am schimbat pozitia pe bancuta si mi-am lasat capul pe umarul lui uitand definitiv sa ii cer permisiunea. Nu a comentat insa cu nimic...si-a trecut un brat peste umerii mei si m-a strans la piept.