Eram la cotitura si daca ii stiam pe baietii de la Paza erau la o aruncatura de bat de noi, pe scari ceea ce insemna ca trebuia sa fiu inteligenta si sa il atrag in capcana mea. Reusisem de atatea ori in laborator iar el putea reprezenta doar o alta adunatura de celule pe care sa le momesc la locul lor fara sa ma caznesc prea mult.
"Pe aici!" am pasit spre lift asteptand sa ii aud pasii in urma mea.
"O sa ma lipsesc de luxul de a merge cu liftul si o sa aleg ceva mai sanatos ca mersul pe scari!"
"Esti sigur? Paza nu foloseste niciodata liftul!" A simulat un proces de gandire scurt de o secunda dupa care a spus:
"O sa aleg scarile, multumesc foarte mult!"
Increderea pe care o avea in el ma ducea cu gandul la sfarsitul nedemn pe care il va avea daca se va dovedi indeajuns de nechibzuit sa se duca fix in gura lupului. Mai ca incepeam sa regret ca inversam atat de parsiveste rolurile. Era tanar si se "droga" cu adrenalina dar sa pateasca ceva era prea urat.
"Sigur nu vrei..."
"SCA.RI.LE!"
Am ridicat mainile in aer ca sa ma predau si m-am tinut de cuvant conducandu-l pe scari unde, inevitabil, a dat nas in nas cu doi baieti de la Paza pe care ii cunosteam mult prea bine ca firi impulsive si deloc usor de impresionat. Puteau trage fix prin mine ca sa il nimiceasca.
Baietii s-au oprit in fata noastra cu pistoalele la vedere si noi in fata lor. M-a prins de gat si mi-a pus pentru a doua oara pistolul la cap.
"Fara miscari bruste, baieti!" le-a spus razand. Nu a miscat nici un muschi de pe fata lor ca si incercarea mea de a le transmite sa se dea la o parte. Brusc nu ma mai temeam pentru viata mea ci pentru a copilului din spatele meu care isi forta norocul.
"Dati-va la o parte!" a continuat ceva mai serios dar fara rezultat. Serios acum, chiar nu realizau ca erau pe cale sa omoare un copil? In ce lume traim?
Au ridicat pistoalele in acelasi timp si ceea ce a urmat a intrecut orice limita a sigurantei la locul de munca. Nu am auzit decat 4 focuri de arma trase atat de aproape de mine ca mi-am simtit timpanele spargandu-se in bucatele mici mici mici si apoi am vazut doua corpuri lungite in josul scarilor, maini si picioare amestecate fara rost.
Baiatul a fost nevoit sa ma traga cu forta dupa el. Ramasesem cu privirea la cei doi paznici morti si cu ideea ca oricat de fragil ar fi parut din cauza palorii chipului, era oricand pregatit sa inlature pe oricine i-ar fi stat in cale. Pana si pe mine...Dar eram pe de o parte satisfacuta -ciudat, nu?- de faptul ca era inca in viata.
M-a tras de mana pana la usa care dadea spre parcarea subterana unde am reusit sa scap din stransoarea lui si m-am pravalit in genunchi pe cimentul rece. Eram sigura ca avea sa doara mai tarziu din vreme ce rochia mea scurta nu imi amortizase cu nimic caderea dar nu imi pasa pe moment. Ma cuprinsese un val de lacrimi izvorate din vina ca paznicii aia doi au murit din cauza mea.
"Oh, scuteste-ma de teatrul asta ieftin si vino odata ca nu am toata noaptea la dispozitie!" l-am auzit spunand.
"De ce i-ai omorat?" am intrebat nedumerita.
"Cred ca esti destul de inteligenta sa iti dai si singura seama de asta! Si prefer "stare de inconstienta profunda"! Omorat suna prea barbar pentru gusturile mele!" mi-a aruncat la pamant un set de chei cu un breloc dragut in forma unei cruciulite Ankh. Nu m-am miscat din loc de prostie si din prea mult orgoliu. "La dracu misca-te odata!" a armat pistolul si a tras in usa din spatele meu izbindo puternic de perete. "Chiar nu vreau sa te omor!"
Am citit in vorbele lui sinceritate dar la ce avea sa imi foloseasca dupa ce cu doar cinci minute in urma a omorat doi paznici fara sa clipeasca?
Mi-am fortat si eu norocul si i-am spus, ironica:
"Ai putea foarte bine sa o faci!"
S-a proptit de capota masinii langa care astepta si a inchis ochii tragand adanc aer in piept. Si-a dus mana dreapta la abdomen si buzele i s-au strans intr-o linie abia vizibila.
"Poti te rog sa te misti?" a spus dupa doua secunde, la fel de vioi ca inainte. Pacat ca acum chiar nu il mai credeam caci ceea ce realizasem ma motiva sa fac total pe invers.
CITEȘTI
X570
Fanfiction"Oh, X570...nu esti normal si nici ciudat...esti desavarsit!" I-am spus si in momentul acela am stiut ca el va fi realizarea mea..."proiectul" meu de Nobel.