X570

~ In prezent ~

La ora cinci dimineata am parcat in fata casei de pe domeniul Stevenson. Cladirea se inalta somptuoasa inaintea noastra fara sa isi arate o clipa onorabila varsta de 200 de ani. Iedera cuprinsese in totalitate fatada si ici colo se observa cate un trandafir rosu. Amintiri dintr-o alta viata au inceput sa se inghesuie in capul meu dar le-am indepartat cu o usoara clatinare din cap. Nu aveam nevoie de sentimente de melancolie acum...melancolia nu ma ajuta la nimic, ba chiar reusise sa ma omoare odata. 

Baiatul nu se mai trezise pe drum dar eram convinsa de faptul ca munca mea daduse roade caci respiratia ii revenise la normal si brobonelele de sudoare disparusera in totalitate. Rana nu mai sangera nici ea ca in urma cu cateva ore.

Dar eu obosisem...nu dormisem de 24 de ore si imi simteam capul atat de greu ca daca as fi avut posibilitatea sa il desurubez as fi facut-o fara sa ma gandesc de doua ori la consecinte. Mi-am lipit fruntea de volanul rece si am inchis ochii lasand un val de aer sa imi paraseasca plamanii cu un suierat prelung. Nimeni nu pleca nicaieri asa ca puteam atipi doua minute...doua minutele scurte...

Si m-am cufundat in liniste...

Cand m-am trezit soarele era de un cot pe cer si nu mai eram in masina. Recunoscusem imprejurimile ca fiind sala mare a casei dupa mirosul specific lasat de lemnaria masiva si dupa ceasul urias de perete care arata ora 10. M-am ridicat in capul oaselor rasturnand-o din greseala pe Star care isi gasise culcusul pe soldul meu si m-am ales cu o sasaitura nemultumita din partea ei.

"Iarta-ma!" i-am spus vrand sa merg dupa ea dar a luat-o la fuga parca stiind ca nu sunt in stare sa fac nici un pas in plus. Mi-am prins parul intr-o coada si mi-am admirat conditia jalnica intr-una din suprafetele lucioase ale ferestrelor inalte. Se alesese praful de rochia mea scumpa, aveam cearcane scoase in evidenta de fondul de ten amestecat cu mascara iar parul arata ca si cum as fi avut o noapte de pomina. Iar genunchii imi erau vineti si dureau dar nu mai tare ca celelalte parti ale corpului.

Am oftat si mi-am amintit de baiatul pe care il adusesem cu mine. Eu eram acolo deci isi revenise intre timp. Am mers repede pe culoare cautand in fiecare camera dupa mopul de bucle ciocolatii. 

L-am gasit in bucatarie, stand la masa si privind Dumnezeu stie ce. Si-a intors capul intr-o parte si m-a salutat cu o usoara miscare a mainii.

"Buna dimineata!" i-am spus apropiindu-ma de el. Am dat un ocol mesei si m-am asezat pe celalalt scaun liber.

"Buna dimineata si tie!" a raspuns. Vocea ii diferea cu mult de sunetul chinuit folosit cu o zi in urma si arata mai bine. Nu mai era tras la fata si ochii ii straluceau de...usurare sa fii fost aia? Parea si mai tanar acum.

"Cum te simti?" am vrut sa stiu.

"Mult mai bine, multumesc! Dar as fi preferat sa nu imi murdaresti masina in halul ala!"

"A fost pentru o cauza buna!" Facandu-l sa zambeasca atat de frumos mi-a readus respectul de sine de pe taramul unde se refugiase. Am intins mana spre el, increzatoare si m-am prezentat. "Krista Stevenson, cercetator si medic chirurg din cand in cand!"

Mi-a cuprins mana cu a lui, calda si extrem de fina si a fost randul lui sa se prezinte. Strangerea lui de mana era insa slaba ca si cum nu ar fi avut putere sa faca miscarea aceea.

"Harry Styles, ghinionist de meserie!"

"Nu ghinionist...doar foarte pregatit sa te arunci cu capul inainte in treburi care nu iti fac bine!"

Zambetul i-a disparut si am presupus ca am atins o coarda sensibila.

"Am platit un pret prea mic!"

"Nu, Harry...viata nu e un pret prea mic...Si sa ti-o risti fara motiv..."

S-a incruntat la mine si a spus printre dinti:

"Nu stii nimic!"

Am inghitit in sec dar ca sa maschez asta mi-am ocupat privirea cu uitatul la hanoracul lui murdar. Abia atunci am observat ca in afara de hanorac nu mai avea nimic pe el.

"Trebuia sa ma trezesti! Nu ai voie sa faci efort iar ca sa ma ridici din masina trebuie sa fi insemnat un efort mult prea mare pentru tine! Esti sigur ca nu te doare operatie...?" Bandajul se imbibase de sange. S-a uitat si el la bandaj de parca atunci l-ar fi observat pentru prima data si a dat din cap, acoperindu-l cu mana lui uriasa.

"Nu doare!" a spus sigur pe el. Am strans din buze si am coborat din scaun venind la el, apucandu-l de barbie si fortandu-l sa se uite in ochii mei. A incercat sa scape dar l-am prins si cu mana cealalta. Dupa cum credeam avea pupilele dilatate. Trezindu-se cu o asemenea durere probabil il facuse sa caute in cel mai apropiat loc dupa un antialgic si asta era geanta mea. Iar pastilele, cu efectul lor puternic il facusera sa uite practic de operatie si ii dadusera ideea ca poate sa se comporte din nou, normal. Pe dracu, Harry...

"Cate pastile de Oxycodone ai luat?"

"Una...De ce?" I-am luat pulsul si am privit la ceas. O luase la vale.

"Esti sigur? Inima iti bate din ce in ce mai tare! Asta ori pentru ca minti ori pentru ca ai luat prea multe pastile din flacon!"

Marul lui Adam ii urcase si coborase intr-un ritm alarmant.

"Putem sa ne intoarcem la definitia pe care ti-ai dat-o mai devreme? Harry Ghinionistul!"