Casa bantuita de fantome din Craiova

7.2K 197 11
                                    

O familie din Craiova trăieşte un adevărat coşmar de aproape cinci luni de zile, de când în locuinţa ei au loc fenomene stranii. Becurile explodează din senin, prizele iau foc fără ca imobilul să fie conectat la vreo sursă de energie electrică, iar, mai nou, au început să cadă pietre pe casă - acestea sunt câteva dintre fenomenele care au loc în casa familiei Grecu, care locuieşte pe strada Brezei din Craiova.

"Am tot schimbat becurile, prizele şi întrerupatoarele, dar în zadar. Cum le schimbăm, cum iau foc, iar becurile se sparg. Am deconectat, apoi, casa de la energia electrică şi se întâmplă acelaşi lucru. Era sa luăm foc de trei-patru ori, dar au sărit vecinii cu găleţile de apă şi ne-au ajutat să stingem focul. Lucrătorii de la Electrica au venit de nenumărate ori, dar nici ei nu-şi pot explica fenomenul. Acum, dacă sunăm la intervenţii, nici măcar nu se mai deplasează până aici, pentru că ştiu că nu au ce să facă", a declarat Costel Grecu.

Acesta mai spune că este convins că locuinţa lor este bântuită de sufletul unei rude moarte în urmă cu 15 ani. În plus, săptămâna trecută au început să cadă pietre peste casă şi chiar asupra membrilor familiei Grecu. Acest lucru este confirmat şi de vecini: "Eram în stradă şi am văzut cum au început să cadă pietre peste casa lui Costel Grecu. Daca nu aş fi văzut cu ochii mei, poate nu aş fi crezut, dar acum m-am convins", a declarat unul dintre vecinii familiei Grecu. Singura speranţă de a scăpa din teroarea sub care trăieşte familia Grecu a rămas în preoţi, care au venit de mai multe ori pentru a sfinţi locul.

"Locuinţa este bântuită. Nu se ştie de ce: poate cineva din familie are un păcat sau poate o rudă a acestora care a murit s-a întors printre cei vii şi încearcă să le facă rău sau cineva le-a adus farmece în casă. Trebuie făcute sfeştanii, pentru ca întamplările care i-au terorizat să nu mai aibă loc pe viitor", a declarat preotul parohiei pe raza căreia se află casa, Buna Biţa.

Legende de GROAZAUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum