Legende de GROAZA

CASA BANTUITA

Bunica mea avea două case, una mare cu multe camere iar o alta mai modestă, doar cu două camere, unde stătea vara. Casele erau în aceeași curte, una în fața celeilalte. Noi, eu și sora mea mai mică stăteam cu ea, și nu puteam înțelege de ce nu doarme cu noi în casa mare.

Neavând "curajul" de a o întreba pe bunica, i-am făcut această întrebare mamei. A venit la iveală că trecutul casei mari a fost teribil. Bunica provenea dintr-o familie numeroasă, de 9 frați și surori, în realitate, au fost 13, dar mulți au murit prematur, abia după câteva luni de viață. Pe acele timpuri numărul fraților bunicii mele era doar 6, ceilalți au murit în accidente sau din cauze naturale... și sicriile cu corpurile neînsuflețite au fost aduse și conservarte în casa mare pe parcursul celor trei nopți înainte de înmormântare.

Și aici ajunge punctul culminant, bunica la început a dormit în casa mare, în camera ei. Mama mi-a povestit că bunica, într-o seară, s-a trezit când cineva i-a aruncat un bocanc în cap, în fața ei era fantoma unui soldat, unul dintre frații ei decedați a fost un soldat, care o privea amenințător și striga la ea, dar ea nu auzea nimic, îi vedea doar buzele mișcându-se, acel soldat a continuat să arunce bocanci în bunica până în dimineața următoare... de atunci nu a mai dormit acolo.

Am înțeles de ce îi ea așa de frică când intra în casa mare, chiar dacă era ziuă și era cu noi, abia aștepta să iasă și respira ușurată când punea piciorul afară.

La început eu nu credeam în fantome, îmi ziceam că probabil bunica și-a imaginat totul și i-a povestit asta mamei pentru a o speria. Dar apoi, într-o noapte, în timp ce sormea dormea lângă mine, cred că era trecut de miezul nopții, m-a trezit un sunet ciudat, ca un bufnet, o căzătură, am deschis ochii și am privit prin cameră, era întuneric iar razele lunii pline (știu că v-ați săturat să auziți că doar pe lună plină se întâmplă chestiile în poveștile și filmele horror, dar așa a fost în acea seară) erau singura sursă de lumină. Sub fereastră aveam o prispă, sau nu știu cum se cheamă în româna corectă, și mi s-a părut că în fața ferestrei e ceva, care formează o siluetă neagră. Brațele îi erau ridicate spre colțurile superioare ale geamului și părea aproape că se uită înăuntru în casă, la noi... Am tresărit speriată și m-am întors spre sormea, continuând să-mi spun că ceea ce am văzut nu e real, și am îmbrățișat-o, forțându-mă să adorm.

În următoarele luni, neîmpărtășindu-i surorii mele ceea ce am văzut, pentru că era prea mică și-mi era frică să nu o sperii prea tare, continuam să aud sunete înfricoșătoare și să văd chestii ciudate. Bunica a murit și odată cu moarte ei fenomenele supranaturale s-au înmulțit, da, eu și sormea am rămas tot acolo, până mama ne-a luat în Italia.

În seara de Crăciun, mi s-a părut că văd o siluetă fosforescentă în fața bradului, aplecată spre întrerupătorul instalației, încercând s-o stingă. În seara de Ajun, seara dinainte, în timp ce eram acasă la prietena mea cea mai bună pregătindu-ne să ieșim la colindat am văzut o lumină aprinsă în casa în care locuiam, dar în camera în care becul era spart. Auzeam vocea bunicii noaptea și pași prin pod.

Când tata a fost ultima dată acasă, a dormit o noapte în acea casă, împreună cu tatăl lui, bunicul. Dimineața următoare s-au trezit pe jos, bunicul era sub masă iar tata cu bustul jos pe podea și picioarele pe pat.

Acum casa e cumpărată de cineva, dar îmi pare așa de rău pentru ei, nu aș vrea să fiu în locul lor. Casa aceea e mai mult decât bântuită.