Legende de GROAZA

Elisabeta Bathory,mama deosebita si spintecatoare iscusita

Născută la data de 7 august 1560, în localitatea Nyírbátor de pe teritoriul Ungariei de astăzi, într-una dintre cele mai nobile, influente şi bogate familii, tânăra contesă părea a avea totul – tinereţe, frumuseţe, poziţie socială, avere. Cu toate acestea, ceva se pare că lipsea din viaţa sa aparent fără griji. Poate că a fost vina familiei, a lipsei armoniei şi a iubirii pentru că la vârsta de doar 14 ani Elisabeta a rămas însărcinată cu fiul unui ţăran transilvănean, sarcină ce avea să provoace o ruşine fără margini familiei şi să ducă la izolarea tinerei fete într-un castel. Imediat după naştere însă, copilul este luat din braţele mamei şi dat spre îngrijire şi creştere familiei băiatului. Ulterior s-a afirmat că acest gest al părinţilor săi i-a afectat sănătatea mintală, iar comportamentelesale deviate, pe care le-a manifestat la vârsta maturităţii, îşi au de fapt originea în această întâmplare.

La vârsta de 15 ani, Elisabeta Bathory este măritată, în urma unui aranjament dintre cele două familii, cu contele Ferenc Nadasdy, un celebru militar, extrem de crud în războaiele cu turcii şi purtând apelativul de „Cavalerul Negru”. „Eroul Negru al Ungariei” a făcut să curgă mult sânge pe câmpurile de luptă, aşa cum avea să facă însă şi soţia sa în interiorul propriului castel.

Adevăr sau legendă

Adevărul despre contesă este poate chiar mai intrigant decât toate legendele şi miturile înfiorătoare care s-au născut în jurul său. Cert este că Elisabeta Bathory a avut şi o faţă umană, ea a fost mama a patru copii, un băiat şi trei fete, avea o educaţie dintre cele mai alese şi era capabilă să converseze în trei limbi, maghiară, latină şi greacă, într-o vreme în care majoritatea nobililor erau needucaţi.

Obsedată de propria imagine, contesa simţea cum îmbătrânirea sa este inevitabilă, în jurul vârstei de 40 de ani devenind din ce în ce mai invidioasă pe frumuseţea tinerelor care serveau la curte şi se aflau astfel în preajma sa în fiecare clipă. Astfel, orice greşeală din partea vreunei servitoare nu făcea decât să ducă la o pedeapsă fără nicio urmă de milă, iar istoria vremii consemnează că prin vene îi curgea răutate în loc de sânge.

Nu se ştie cu certitudine care este momentul declanşator al propriei nebunii şi există numeroase variante în acest sens. Cert este că totul a început atunci când sângele unei tinere a ajuns pe pielea sa, iar contesa a avut impresia în momentul în care s-a privit în oglindă că acesta are un efect miraculos, iar acolo unde sângele i-a atins pielea şi ridurile sale au dispărut. Una dintre variante o înfăţişează pe Elisabeta aruncând o foarfecă spre o servitoare a sa, al cărei obraz s-a umplut de sânge, iar o alta a bruscat o tânără care îi pieptăna părul, acesteia din urmă curgându-i sânge din nas.

„Fecioara de Fier”, un mijloc de tortură

Primele victime ale contesei au fost din rândul servitoarelor sale, pe care le ademenea cu slujbe bine plătite. Crimele nu le înfăptuia însă singură, ci era ajutată de colaboratorii săi Anna Darvulia, Dorottya Szentes, Dorota Sentésová (Dorko), Jo Ilona, Katarína Benická, János Ujváry (Fickó). Se spune chiar că Anna Darvulia a fost cea care i-a recomandat contesei, ca tratament pentru îndepărtarea ridurilor, să se îmbăieze cu sânge de fecioare. Mai mult decât atât, în interiorul castelului s-ar fi aflat un teribil instrument de tortură. Acest instrument purta denumirea de „Fecioara de Fier”, iar fetele tinere şi virgine erau aşezate în interiorul lui şi zdrobite de vii, pentru ca sângele astfel scurs să fie folosit drept un „elixir al tinereţii”. Femeia înger avea să devină în scurt timp femeia monstru.

Această metodă barbară nu a dus la dispariţia ridurilor, dar Anna Darvulia nu s-a lăsat descurajată în faţa criticilor contesei. Astfel, aceasta a argumentat că ridurile nu dispar, întrucât sângele ţărăncilor nu era nobil, iar Elisabeta trebuind să utilizeze sânge de viţă nobilă. Castelul Cachtice, din Carpaţii Slovaciei, a devenit în acest fel un loc în care erau ademenite fiice de nobili, promisiunea fiind că vor fi învăţate cum să se poarte în înalta societate.

Este evident că nimic din toate aceste lucruri nu au reuşit să îi aducă înapoi tinereţea fizică pierdută odată cu trecerea timpului. Deşi se crede că soţul său ştia despre atrocităţile comise, chiar ajutând-o uneori şi primind scrisori lungi cu descrierea faptelor comise atunci când se afla pe câmpul de luptă, acestea au continuat şi după anul 1604, an în care „Cavalerul Negru” moare ucis de o prostituată din Bucureşti.

Un proces al ororilor

În anul 1611, crimele Elisabetei Bathory nu au mai putut fi trecute sub tăcere de către familia sa şi are loc un proces de mare amploare. Theodosious Syrmiensis de Szulo, judecătorul Curţii Regale, împreună cu alţi 20 de judecători vor audia peste trei sute de martori, printre care şi unele fete care reuşiseră să scape cu viaţă. Absolut toate mărturiile au arătat un singur vinovat, contesa Elisabeta Bathory. Astfel, procesul care a avut loc la data de 7 ianuarie 1611 la Biccse, în Slovacia de astăzi, rămâne în istorie drept unul dintre cele mai răsunătoare, mai ales prin numărul mare de victime, dar şi din cauza atrocităţilor care au ieşit la lumină.

Paginile de jurnal în care Elisabeta îşi descria cu lux de amănunte faptele au fost folosite de asemenea ca probe împotriva sa. S-a stabilit că aceasta a ucis în ritualurile sale aproximativ 650 de fecioare, dintre care 50 aparţineau familiilor nobiliare. Contesa nu a fost însă audiată la propriul proces, familia sa dorind să înăbuşe o eventuală degradare a prestigiului nobiliar, precum şi un scandal de proporţii covârşitoare.

Contesa rămâne singură

În urma procesului, Elisabeta Bathory nu a fost decapitată, spânzurată sau arsă pe rug, ci a fost arestată pe viaţă în propriul său castel, ale cărui ferestre au fost zidite. Camera sa era despărţită printr-un zid gros de celelalte camere şi exista doar o singură uşă prin care primea mâncarea şi apa.

La vârsta de 54 de ani, în august 1614, „Contesa sângeroasă” a fost găsită moartă în camera sa. În pofida tuturor jertfelor de sânge, Elisabeta Bathory nu mai era nici tânără, nici frumoasă, iar pielea sa era brăzdată de riduri. Cea care a dorit să-şi asigure nemurirea prin orice mijloace a murit singură, dar a rămas în amintirea oamenilor prin seria de atrocităţi comise în numele tinereţii şi a frumuseţii veşnice.