Legende de GROAZA

URMARITORII

        "Împreună cu una dintre tovarășe mă întorceam din parc. Vremea aspră își începuse domnia iar vântul ne ridica pletele. Tot ce ne doream era să intrăm în apartamentul ei, la căldură. Pe deasupra, cortina nopții urma să se lase în scurt timp iar întunericul era ultimul loc potrivit pentru două fetițe speriate de propria lor umbră.

Nici nu am ajuns bine înăuntru că prietena mea -Lori- a și primit un telefon din partea bunicii sale, care o ruga să vină până la ea pentru a-i aduce niște medicamente. M-am oferit să o însoțesc, astfel că -oftând în sinea noastră- am pornit înspre blocul bunicii, la patru străzi distanță.

Afară deja se înoptase iar strada era luminată doar de felinare. De cum am achiziționat medicamentele cerute am și luat-o din loc cu pas grăbit. Trecând însă prin fața gangului ce aparținea unei clădiri părăsite, am încremenit în loc. Din străfundurile sale am auzit voci. Înțelegeam cuvintele, dar toate păreau neomenești pentru gândirea noastră fragedă. Sonoritatea lor era ca a unor spectre malefice iar la un moment dat s-a ridicat și un râs diavolesc din marea lor.

Cu inimile bătând alertate, tocmai ne pregăteam să o luăm la picior când urechile mele au receptat numele de Abbath (mai încolo am aflat cui îi aparținea și, sincer, aș fi preferat să aflu după ce voi fi devenit Goth). Acel nume îl mai auzisem de nenumărate ori și, dorind să aflu mai multe, m-am furișat încet înspre sursa zgomotelor.

Lori a tresărit și m-a îndemnat cu glas tremurând să mă întorc, dar în imprudența-mi nu am luat-o în seamă, ba chiar am îndemnat-o să mă urmeze. Neavând ce face, a venit după mine, tremurând mai tare ca o bucată de gelatină.

În cele din urmă, ne-am trezit la intrarea într-o curte prin care parcă trecuse un uragan. Iarba uscată era împânzită de pachete acum lipsite de țigări, cioburi și -ceea ce ne-a înspăimântat de-a dreptul- siringi. Atunci i-am văzut pe cei cărora le aparțineau. Strânși într-un semicerc se aflau cinci tineri ce purtau haine cu imagini înfiorătoare, însemne satanice și tatuaje reprezentând chipuri ale Răului. Ședeau cu spatele la noi, însă chiar și așa le-am putut simți sufletele chinuite. Sângele pur și simplu ne înghețase în vene.

Când unul dintre ei a rostit o blasfemie, Lori nu s-a mai putut stăpâni și a urlat cât a ținut-o gura "MURIȚI, SATANIȘTILOR!" înainte de a o lua la sănătoasa. Tinerii s-au întors ca înțepați de viespe. Atunci privirea mea temătoarea le-a întâlnit pe cele pline de ură ale lor. Cum însă doi dintre ei deja porniseră pe urmele noastre, hotărâți să ne dea o lecție, am zbughit-o pe urmele lui Lori.

Astfel am gonit o vreme, până ce -spre ușurarea noastră- am dat de un jandarm. Când am privit înapoi, urmăritorii noștri dispăreau după colț, înainte ca polițistul să îi fi văzut.

Încă mai am fețele lor intipărite în minte. Fețe pe care am citit cruzime și suferință"