Jocul răzbunării

23

Derek
    Dupa discutia cu Alex hotarasc sa merg acasa si sa aranjez o iesire in patru,cu Daimon si Artemis si sa vedem care e treaba dintre ei acum. As putea profita de faptul ca Daimon are incredere in mine,dar m-as simti groaznic sa i-o trădez. Totusi,Zayn se poate juca cu vietile noastre dupa bunul plac si asta ma sperie tot mai tare.

     -Alo!
     -Da,Derek?
     -Vrei sa ne vedem deseara in bar? Poate veni si Artemis.
     -Eu si Artemis ne-am certat. Am fost un prost si cu o mutare gresita am pierdut-o. Sigur ma urăște acum si nu stiu cat de bine ne-ar face sa iesim impreuna.
      -Am vorbim deja cu ea și a acceptat iesirea,il mint eu,plus ca ce poate merge prost,in cel mai rau caz o sa va evitați pana si privirile.
       -In regula,voi fi acolo.

    Dupa ce am reusit sa-l conving pe Daimon,care a muscat faptul ca Artemis a acceptat,cu ea va fi mult mai usor. Ma simt prost sa fac toate astea pentru Zayn,sa-l trădez pe Daimon pana la urma,omul care mi-a fost mereu alaturi,dar viata mea e mai valoaroasa decat o oricare alta. Poate sunt egoist da oricine ar fi gandit ca mine,plus ca o noapte cu Artemis nu suna asa rau.

     -Buna,Artemis!
     -Buna,Derek!raspunde ea cu o voce franta.
      -Deranjez? E totul bine?
      -Nu e niciun deranj. Da sunt bine...spune ea si-si trage nasul zgomotos.
       -Pai nu stiu daca e momentul potrivit,dar ai vrea sa vii deseara la bar? Eu si Alex vom fi acolo si va fi si Daimon...
       -Eu si Daimon ne-am certat...Nu cred ca mi-ar prinde bine sa-l vad...
       -El a acceptat sa vina,il poti ignora daca vrei,eu sunt acolo cu tine.
      -Oh...In regula. Poate mi-ar prinde bine o iesire.
       -Trec eu sa te iau?
       -Nu e in regula,pot veni si singura. Ne vedem acolo.spune aproape soptit si inchide.

Daimon
     Dupa încheierea apelului cu Derek ma simt foarte ciudat. O sa trebuiasca sa ma prefac o seara intreaga ca ii duc dorul lui Artemis,ca ea nu mai face parte din viata mea. Trebuie sa accept faptul ca trebuie sa pastrez distanta,ca nu trebuie s-o mai privesc cu aceeasi intensitate.
        Merg sa fac un dus,ca apoi sa ma pregatesc pentru iesire. Inchid usa in spatele meu,apoi ma privesc cateva momente in oglinda. Privesc reflexia mea dar imi este greu sa cred ca acela sunt eu. Ochii mei par mai obositi ca niciodata,dar raceala si rigiditatea transmisă de privirea mea sunt aproape palpabile. Intru sub dușul cu apa fierbinte,si ma sprijin in coate de flisele reci,lasand apa sa mi curga in cap,incercand sa-mi relaxez Mușchii.
     Imi redau in cap ultima conversatie cu Artemis. Revad iarasi acei ochisori verzi,care lăcrimează din cauza absentei mele nici macar reale. Totul devine tot mai neclar si cedez nervilor,spărgând cu pumnul o placa de gresie de pe perete. Se crapa in bucatele ca apoi urmând sa cada pe jos,iar din pumnul meu incep sa se prelingă picături mici de sange.
     Ies de sub dus,imi spal mana cu apa rece apoi sterg bine cu un prosop,si ma privesc iarasi in oglinda.Incerc sa-mi induc ideea ca totusi nu e vina mea,si ca tot ce fac este sa o protejez.