Jocul răzbunării

28

      Dupa cam o saptamana de la cele intamplate,incerc usor usor sa ma repun pe picioare.  Eu si Adah ne-am gandit sa ne rezervam o zi doar pentru noi. Am hotarat sa iesim intr-o cafenea cocheta din oras,si sa ne relaxam,incercand sa uit de situatia curenta. Aleg sa port o pereche de blugi deschisi la culoare,largi,un crop-top alb si o pereche de adidasi cu platforma. Imi indes portofelul,telefonul si pachetul de tigari intr-un ghiozdan micut,urc la volanul masinii,un range negru de toata frumusetea,si merg acasa la Adah.

       Cobor din masina,intru fara sa bat,iar in bucatarie este Maria,mama Adei.
      -Buna,Maria!o salut zâmbitoare,o imbratisez si o pup pe obraz,molipsind-o cu zambetul meu.
       -Buna,Artemis!imi raspunde ea zambind. Adah e la etaj,se pregateste de iesire.
       Urc in graba scarile,intru in camera brusc,lucru ce o face sa tresara apoi sa rada. E aproape gata,finisand rujul,apoi imi sare in brate.
       -Esti gata de o zi reusita?
Aprob scurt din cap si zambesc discret,apoi ne indreptam spre masina.

      Ajunse la cafenea,ne asezam la o masa mai retrasa,comandam doua cafele,apoi abordam subiecte comune.
      -Adah...incep eu si imi aprind absenta o tigara. Oare cat va mai trebui sa facem asta...
      -Oh...spune ea punându-si mana peste a mea intr-un gest încurajator. Totul va fi bine,Artemis. Se va rezolva totusi si veți fi din nou unul langa celălat.
        -Asa e,Adah,dar e asa greu sa nu stiu nimic despre el,daca e bine,ce face...Pe langa toate astea absenta lui parca imi arde fiecare celula din corp,nu ma pot odihni cum trebuie in ultima perioada...
          O privesc fix pe Adah si simt cum ochii mi se inunda cu lacrimi. Ea ma imbratiseaza si simt o lacrima fierbinte căzând. Imi vine efectiv sa urlu,sa le spun tuturor cat de tare doare,ce inseamna sa simti ca parca lipseste o parte din tine,sa-ti simti inima sfaramitata in mii de bucatele,iar singura persoana care o poate lipi nu e acolo.