Volume de aer IV

Nu visele...

poem dedicat celor dispăruți sub umbra cifrei 19

Trebuie odată pentru totdeauna

să acceptăm această letargie a morții.

În lipsa ei

și viața moare cu mult mai înainte.

Tu știi ce spun!

Toate păsările cerului care

ne-au rotit pe la poarta iubirii

acum s-au ascuns sub cupola de gheață a orizontului.

.

Numai mâinile tremură,

nu și pământul,

Numai inima tremură,

nu și cerul

Numai ochi care nu se mai privesc

ne fac să ne temen,

Numai gurile care nu se mai întâlnesc

mută liniștea dincolo de liniște.

Nu visele...

nu visele...

.

Suntem ca o armată gata de capitulare

și toate actele eroice visate de noi sub

caisul adolescenței

de-acum par să nu mai aibă nicun rost.

.

Atunci, dumnezeul meu care tânăr

ai mutat și munți, atât îți mai cer:

O floare dă-mi

cu care să mă-mpușc direct în cap.