Volume de aer IV

de azi

Povestea sta cam asa:
Era un imobil si in el eu
si el pe jumatate scufundat in apa,
la fel si curtea interioara a acestuia.
Din loc in loc, se vedeau insulite ori ca niste ridicaturi cateva multimi
ordonate de oameni
si un slogan: „work in progress”
Apoi, peste tot si toate
ca revarsate, ca rasturnate,
zilele noastre,
si langa ele
pesti mari cu cefele groase si multi, multi serpi boa,
constrictori.

Afara cand ploua, ploua greu
si picaturile de ploaie saltau in aer pan la
jumatatea ferestrei
cand atingeau curtea de afara, ori solzii de bestii,
de parca ar fi plouat cu totul pe buza unei membrane audio,
sau pe marginea unei singure petale de flori,
fara niciun sunet.

Sunet doar eu scoteam,
dar nici macar unul ca lumea
(si asta in ciuda pozitiei bipede ce ma obosea teribil),
ci era asa, mai mult unul din mine,
din chakrasuri,
ca sa ma ntelegeti.
Mi se misca pieptul spasmodic
de colo colo
si frica in loc sa ma mântuie ma nlantuia.
Un plans da sa vina,
dar nu iesea,
se zbatea numai acolo
si lovea inauntru,
cum ar lovi,
intr o racheta aflata la ani distanta de casa,
oxigenul lichid
o structura metalica inchisa.
Ori ca o apa neagra,
umbra unei femei.